Credinţa sinceră ne conduce la frica de Dumnezeu, cea care ne ajută să ne pocăim de faptele noastre rele. Pe treapta sa inferioară, ea se manifestă ca o teamă de a nu fi pedepsiţi de Dumnezeu pentru păcatele pe care le-am săvârşit, în timp ce pe treapta superioară, această frică binecuvântată este resimţită ca teamă de a nu-L pierde pe Dumnezeu sau de a nu fi despărţiţi de El.
Frica poate fi însă şi patimă, atunci când se manifestă ca spaimă, groază, îngrijorare, nelinişte sau disperare. „Cel ce are frica lui Dumnezeu totdeauna este treaz; priveghează şi aşteaptă venirea Domnului; nu petrece cu nebăgare de seamă; nu se trândăveşte şi face totdeauna cele ce plac lui Dumnezeu, biruind astfel meşteşugurile vrăjmaşului” (Sf. Efrem Sirul).
Aşa cum afirmă Sf. Paisie Aghioritul, frica de Dumnezeu înseamnă „respectul” faţă de El, „evlavia” şi „sfiala duhovnicească”. Această frică te face să simţi o „teamă sfântă”, care are însă în ea pace şi bucurie.
Părintele Paisie consideră că, înainte de orice, copiii ar trebui să înveţe în şcoli frica de Dumnezeu, care în înţelesul ei bun este tocmai „sfiala duhovnicească”, spunând: „Această frică, această strângere, aduce veselie, picură miere în inimă; miere duhovnicească! Vezi, un copilaş micuţ care este timid, respectă pe tatăl său, se sfieşte şi din multa sfială nici nu priveşte la tatăl său.”
La întrebarea, pe care un credincios i-a adresat-o, despre modul în care poate spori frica de Dumnezeu, Sf. Paisie a răspuns: „Este nevoie de trezvie. În fiecare acţiune a ta, chiar şi în cea mai mică mişcare a ta, Dumnezeu să fie centrul. Dacă Îl iubeşti pe Dumnezeu, mintea ta va căuta continuu cum să-L mulţumească, cum să-I placă Lui, iar nu cum să placă oamenilor”.
De asemenea, el a vorbit şi despre legătura dintre conştiinţă şi frica de Dumnezeu, afirmând: „Dar ce conştiinţă va avea omul dacă nu are frică de Dumnezeu? Fără frică de Dumnezeu omul îşi poate călca cu uşurinţă pe conştiinţă şi atunci încetează de a mai fi om”.
Părintele Paisie ne sfătuiește să avem teamă numai de Dumnezeu, nu şi de oameni, oricât de răi ar fi ei, întrucât frica de Dumnezeu îl face viteaz şi pe cel mai fricos om. Cu cât se uneşte cineva mai deplin cu Dumnezeu, cu atât nu se va mai teme de nimic. Cel care este robul Domnului se va teme doar de Stăpânul său. Iar cel care nu se teme de Dumnezeu, de cele mai multe ori se teme şi de umbra lui. Dragostea care are în ea evlavie şi respect, aceea biruieşte frica, iar cel care a biruit frica şi-a lăsat în seama lui Dumnezeu şi viaţa şi sufletul său.
Cuviosul Paisie îndemnă la rugăciune stăruitoare, pentru ca Dumnezeu să lumineze nu numai pe oamenii din biserică, ci şi pe cei care guvernează, semănându-le totodată în inimi, sfânta Lui frică. În acest context el a adăugat: „Noi am avut frica de Dumnezeu, dar am pierdut-o şi nu am lăsat-o moştenire generaţiei următoare, de aceea acum legiferăm avorturile, căsătoria civilă etc. Atunci când un om încalcă o poruncă a Evangheliei, responsabil este numai el. Dar când un lucru care se opune poruncilor evanghelice se face din partea statului, atunci vine urgia lui Dumnezeu peste tot neamul, ca să se îndrepte”.
Sursa: CreștinOrtodox.ro
