Rugăciunea făcută în grup este foarte bine primită de Dumnezeu. Şi aminteam în ceea ce am spus că, în momentul când Sfântul Petru era arestat, cu picioarele în butuci, în temniţă, undeva într-o casă se făceau rugăciuni de către mai mulţi pentru el, însă toţi erau îndreptaţi cu minţile ca nişte săgeţi în sus, dacă am putea spune aşa, către Dumnezeu. Toţi aveau acelaşi dor, aceeaşi năzuinţă, aceeaşi rugăciune. Se rugau toţi în acelaşi sens, ca Sfântul Petru să fie scăpat de la moarte, căci a doua zi trebuiau să-l scoată ca să-l execute în văzul ierusalimitenilor şi apostolul trebuia să moară. Atunci creştinii se rugau să fie scăpat din închisoare, de fapt să fie scăpat de la moarte. Şi, pentru că se rugau toţi cu acelaşi dor, cu aceeaşi intenţie, Dumnezeu le-a ascultat rugăciunea.
Aşa încât, atunci când se roagă mai mulţi laolaltă dimineaţa sau seara – cum ne rugam de pildă pe la internatele școlare, când ne scoteau afară din dormitoare sau de unde eram şi, în curtea mănăstirii sau în curtea şcolii, unul citea rugăciunea şi ceilalţi ascultau – este frumos acest lucru, însă, cu această condiţie necesară, ca să fie toţi atenţi la cuvintele rugăciunii. Rugăciunea în comun este foarte bună când toţi sunt în acelaşi gând de rugăciune şi atenţi la ceea ce se spune.
Arhimandrit Ioanichie Bălan
Ne vorbeşte Părintele Sofian, Vol. 1, pag. 59-61
Editura Episcopiei Romanului, 1997
