Continuă Părintele Iosif Vatopedinul spunând: „Păstrează-ți întotdeauna curajul!” Un factor puternic ce contribuie la fericirea noastră este ca omul să-și păstreze curajul. Ce înseamnă asta?
Ne aduce aminte puțin de Sfântul Porfirie care spunea: „Ai păcătuit? Ai greșit? Nu rămâne acolo! Nu insista prea mult! Nu te preocupa de aceasta! Dă-o uitării! Aleargă spre lumină!” Păstrează-ți curajul! Curajul! Cum vei putea ieși dintr-o patimă dacă toată ziua te insulți pe tine însuți și te consideri nevrednic de har? Dacă consideri că ești nevrednic de iubirea lui Hristos? Dacă crezi că Hristos degeaba S-a răstignit pentru tine? Cum vei ieși [la lumină] din această stare, când mai deschizi încă o rană pe rana pe care-o ai, când mai adaugi o traumă peste trauma ta?
Poate spune cineva: „Bine, Sfinții Părinți de multe ori nu își plângeau păcatul? Nu se osândeau pe sine spunând că sunt păcătoși?” Da, o făceau, însă aceea era o lucrare a harului. Nu era ceva psihologic. Era o lucrare a harului. Cum știm că e psihologic? Vă voi spune imediat. Priviți un om care spune: „Doamne, sunt un nimic. Doamne, sunt un ticălos!” Mergi și spune-i atunci: „Ticălos ești cu adevărat!” Te va lua la palme. Aceste e un fapt psihologic. E ceva de ordin sufletesc. Conține o stare de vinovăție, de neliniște.
Spune ÎPS Athanasie de Limassol că l-a întrebat odată pe Pr. Iosif [Vatopedinul]: „Gheronda, cum voi pricepe când un lucru, un om, o trăire are smerenie adevărată, și când e vorba despre o stimă de sine scăzută?” Ce i-a spus? „Ceea ce vine de la Dumnezeu – smerenia adevărată – nu conține neliniște și sentimente de vinovăție.” Nu conține neliniște și sentimente de vinovăție! Când vezi neliniște, vinovăție, frică – ca o stare sufletească de groază -, toate acestea nu Îl au pe Duhul Sfânt.
Pocăința conține lumină, pocăința are nădejde! Pocăința spune: „[Poți] să devii ceea ce încă nu ești!” „Poți deveni ceea ce încă nu ai reușit să devii.” Pocăința vine când ne gândim la ziua de mâine, la venirea lui Hristos, la mântuire. Nu vine din trecut, din cădere, din păcat! Tu îți sapi trecutul, sentimentele de vinovăție: „Cum am făcut-o? De ce am căzut? O să merg în iad! O să văd eu ce-o să pățesc!” Și te afunzi! Și te afunzi, și te afunzi în deznădejde! Ridică-te! Spune: „Am căzut, da, am greșit! Simt, trăiesc asta. Iartă-mă, Hristoase, miluiește-mă! Am încredere în mila Ta! Eu le-am făcut varză pe toate! Dar cred în iubirea și-n mila Ta! Știu că mă iubești, știu că sunt copilul Tău!”
Pr. Iosif Vatopedinul spunea: „Știu că sunt fiul Tău!” Știu că sunt fiica Ta! Știu că pentru mine ai venit! Pentru mine Te-ai răstignit. Pentru mine ai înviat! Cunosc aceasta, o trăiesc! Strig: „Hristos a înviat!” Biserica se întemeiază pe Înviere. Știu toate acestea și îmi pun nădejdea în Tine! Nu deznădăjduiesc! Nu-mi pierd curajul!
