Iată-ne ajunşi la ultima treaptă a urcuşului duhovnicesc pe care Postul ne-o pune în față: Săptămâna Patimilor sau Săptămâna cea Mare. În timpul ei ne reamintim şi retrăim ultimele zile din viaţa Mântuitorului, cu întreaga lor tensiune şi dramă lăuntrică, într-o stare de sobrietate şi măreţie în acelaşi timp, de tristeţe, dar şi de bucurie, de pocăintă, dar şi de nădejde. Fiecare zi are un înţeles şi un mesaj foarte clar şi adânc.
În Lunea cea Mare se face pomenire de fericitul Iosif, cel preafrumos, şi de smochinul ce s-a uscat prin blestemul Domnului. Dreptul Iosif – fiul cel mai mic al patriarhului Iacov, născut din Rahila – este icoană a lui Hristos, pentru că, asemenea lui, şi Domnul nostru a fost invidiat de iudei, a fost vândut de ucenicul său cu treizeci de arginţi, a fost închis în groapa întunecoasă a mormântului. Sculându-Se de acolo prin El însuşi, împărăţeşte peste Egipt, adică peste tot păcatul, îl învinge cu putere şi, ca un iubitor de oameni, ne răscumpără prin darea hranei celei de taină, dându-Se pe El însuşi pentru noi şi ne hrăneşte cu pâine cerească.
Tot în aceeaşi zi facem pomenire de smochinul cel neroditor care s-a uscat prin blestemul Domnului (Matei 21, 17-19). Prin uscarea smochinului, Mântuitorul vrea să convingă poporul nerecunoscător că are putere îndestulătoare şi spre a pedepsi, ca un Bun nu vrea să-şi arate puterea Sa de a pedepsi faţă de om, ci faţă de ceva care are o fire neînsufleţită şi nesimţitoare.
În Marţea cea Mare ni se pune în faţă două parabole: a celor zece fecioare (Matei 25, 1-13) şi a talanţilor (Matei 25, 14-30; Luca 19, 12-27), pilde pe care Domnul le-a spus ucenicilor Săi când se suia la Ierusalim şi se ducea la Patimă. Dumnezeieştii Părinţi au rânduit să se facă pomenire de aceste două pilde, a celor zece fecioare şi cea a talanţilor, ca să ne îndemne să veghem necontenit şi să fim gata să ieşim în întâmpinarea adevăratului Mire prin fapte bune, dar mai cu seama prin milostenie şi îmulţirea darurilor pe ce le-am primit de la Dumnezeu ca pe nişte talanţi.
În Miercurea cea Mare se face pomenire de femeia cea păcătoasă (Matei 25, 17-13; Luca 7, 37-50), care a uns cu mir pe Domnul, pentru că lucrul acesta s-a întâmplat puţin înainte de mântuitoarea patimă, pe când Iisus era în casa lui Simon cel lepros. Pomenirea ei s-a pus în acea zi pentru ca, după cuvântul Mântuitorului, să se predice pretutindeni şi tuturor fapta ei făcută cu multă căldură şi dragoste, pentru care Hristos ia tămăduit sufletul ei, dându-i iertare de păcate.
În Joia cea Mare, „când – aşa cum se cântă în troparul zilei – măriţii ucenici la spălarea Cinei s-au luminat, iar Iuda cel rău credincios, cu iubirea de arginţi bolnăvindu-se, s-a întunecat…”, patru lucruri se prăznuiesc: spălarea picioarelor, Cina cea de taină, Rugăciunea din grădina Ghetsimani şi, Vânzarea şi prinderea Domnului. Despre toate aceste şi despre toate pătimirile mântuitoare ale Domnului aflăm la slujba deniei de joi seară când se citest cele 12 Evanghelii ale patimilor.
În Vinerea Patimilor se pomenesc sfintele, mântuitoarele şi înfricoşătoarele Patimi ale Domnului nostru Iisus Hristos pe care le-a primit de bunăvoie pentru noi. Se mai face încă pomenire de mărturisirea mântuitoare a tâlharului recunoscător. În această zi nu se săvârşeşte Liturghia pentru că însuşi Mielul lui Dumnezeu este jertfit acum; este vreme de post total, pentru că Mirele s-a luat de la noi (Matei 9, 15). Dimineaţa se fac numai ceasurile împărăteşti care ne pun înainte nemărginita smerenie a Domnului, Crucea cea dătătoare de viaţă şi credinţa tălharului. Iar seara săvârşim Denia Prohodului Domnului, care este ultima treaptă a tânguirii pentru Hristos. Se înconjoarã de trei ori biserica cu Sfântul Epitaf – semn al celor trei zile petrecute în mormânt.
În Sâmbăta Mare, prăznuim îngroparea dumnezeiască a Mântuitorului nostru Iisus Hristos şi pogorârea în iad, prin care neamul nostru, fiind chemat din stricăciune, a fost mutat spre viaţă veşnică. Cuvântul lui Dumnezeu a stat cu trupul în mormânt iar cu Sufletul Său curat şi dumnezeiesc Se pogoară în iad spre a elibera sufletele tuturor celor întemniţaţi de vrăjmaşul diavol.
Preot Sabin Vodă
