Probabil multora nu vă este cunoscut faptul că, prin binecuvântarea şi suportul direct al Preasfințitului PETRU, Episcop de Ungheni și Nisporeni, de mai mulţi ani consecutiv, prin rotaţie, în centrele raionale – Ungheni, Nisporeni, Hânceşti şi Călăraşi – din cuprinsul Eparhiei date, se desfăşoară Festivalul Pascal „Mâinele Mamei”. Acest Festival, care se desfăşoară an de an în Duminica Sfintelor Femei Mironosițe, a devenit internaţional, întrucât participă şi reprezentanţi din Ucraina şi România, devenind un Festival de anvergură şi unical în ţara noastră de acest fel.
Pentru faptul că unii creștini, unele instituţii media, sau chiar şi clerici, poate privesc sceptic și cu nedumerire acest Festival, întrebându-se: care este rostul şi necesitatea lui, ne vedem oarecum nevoiţi să aducem câteva cuvinte lămuritoare în privința scopului, importanței și necesității desfășurării respectivului Festival.
Marele istoric Nicolai Iorga spunea: „Pe noi, ca neam, dintotdeauna ne-au reprezentat datinile, tradiţiile şi obiceiurile strămoşeşti legate de sfintele noastre sărbătoari.” Or, Festivalul „Mîinele Mamei” îşi are drept scop promovarea şi valorificarea obiceiurilor şi tradiţiilor Pascale, cât şi-a altor sărbători şi datini creştine. Prin faptul că, an de an, Episcopia de Ungheni şi Nisporeni îndeamnă spre o participare activă la acest Festival, se vrea să conşteintizaţi importanţa şi necesitatea unor asemenea activităţi şi, totodată, prin aceasta, se aduce îndemnul de a pune umărul şi aportul la menţinerea, valorificarea şi promovarea tezaurului nostru spiritual şi cultural. Or, spiritualitatea şi cultura, sunt cele două aripi care pot şi trebuie să înalţe o comunitate. Căci nu puţine sunt cazurile când, comunităţi foarte mici şi neînsemnate au ajuns vestite şi cunoscute, anume prin participare activă în cadrul unor activităţi cultural-spiritul-artistice.
Astăzi asistăm la o avalanșă de legi și obiceiuri ce vin din afară, care de multe ori ni se impun de a le accepta. Dar aceste obiceiuri și unele așa zise „frumoase tradiții” de import, sunt străine de datinile și cultura noastră strămoșească. Spunea foarte frumos și de luat aminte mitropolitul Bartolomeu Anania: „Nefiind atenți, ne-am trezit ca să avem un paști fără Hristos înviat, ca și un Crăciun fără Hristos născut”. Astfel, am ajuns să se vorbească la Învierea Domnului mai mult de iepuraş decât de Hristos, ca şi la Naşterea Domnului, mai mult se vorbeşte de Moş Crăciun, decât de pruncul născut.
Poate nu conşteintizaţi pe deplin, dar prin prezenţa dumnevoastră şi prin expunerea exponantelor în cadrul Festivalului „Mâinele Mamei”, ca şi prin multe asemene festivaluri, ne împotrivim expansiunii oculte, care vine asupra noastră prin diferite obiceiuri. De aceea, să ştiţi, acest Festival este și o misiune creștină, prin care arătăm tuturor că ne pasă de sfintele și frumoasele datini și obiceiurii. Iar prin aceasta mai arătăm că ne pasă de cei care ne-au lăsat aceste datini și obiceiuri, de bunii și străbunii noștri, păstrându-le astfel vie memoria prin aceste acţiuni culturale şi spirituale. Şi mai mult decât atât, un mare scriitor spunea că: „Prin datini și tradiții ne întâlnim cu strămoșii noștri.”
Fără îndoială că sunt persoana care pândesc din umbră Biserica şi urmăresc să vadă dacă opunem o oarecare rezistență în faţa tăvălucului îndreptat înspre cultura şi spiritualitatea noastră milenară. Aceşti „observatori” mai caută să văd dacă Biserica își prezintă tradițiile și obiceiurile public, prin diferite festivaluri și activități spiritual-cultural-artistice, şi dacă, Bisericii îi pasă de ce a moștenit. Prin festivaluri de acest fel, precum „Mâinele Mamei”, arătăm tuturor că avem un tezaur bogat în obiceiuri şi tradiţii frumoase, iar prin urmare, nu mai avem loc pentru altele, care ne sunt străine.
Respectivul Festival, din punctul de vedere al Episcopiei de Ungheni şi Nisporeni, este totodată și un test, prin care se observă abilitatea de colaborare între biserică, școală și administrația publică locală din parohiile, dar şi-ntre localnici.
Acestea fiind spuse, încheiem cu nădejdea că v-eți conșteintiza importanța și necesitatea Festivalului Pascal „Mâinele Mame”, și veți fi receptivi ori de câte ori vi se solicită prezenţa.
Totodată, folosindu-ne de această ocazie, vă aducem la cunoştinţă că anul acesta pe data de 22 aprilie, Festivalul Pascal „Mâinele Mamei” îşi va desfăşura a XIII-a ediţie, în Piaţa Primăriei din municipiul Hânceşti, începutul fiind preconizat la ora 1300. În acest context, Episcopia de Unghnei şi Nisporeni, are onoarea şi deplina bucurie de a vă invita să participaţi în număr cât mai mare la acest Festival, unde, vor fi expuse diferite lucrări de panificaţie, culinare şi meşteşugăreşti din diferite zone ale ţării noastre, dar şi de peste hotare. Astfel, într-o atmosferă de cântece pascale şi despre mamă, întrucât acea zi – Duminica Sfintelor Femei Mironosițe – este şi ziua femeilor creştine, participând, veţi lua cunoştinţă îndeaproape cu feluritele obiceiuri şi datini creştine ale strămoşilor noştri, şi pe care, avem datoria de a le cunoaşte şi a le promova. Or, prezenţa domniilor voastre la un asemenea Festival, va certifica interesul, dragostea şi dorinţa de a perpetua valorosul nostru tezaur cultural-spiritual.
preot Ştefan RÎMBU