Joi, 11 ianuarie 2018, în Casa de Cultură din satul Pîrlița, raionul Ungheni, în plină atmosferă a sfintelor și frumoaselor sărbătorilor de iarnă, s-a desfășurat Festivalul de Colinde ,,Hristos se naște, slăviți-L”, organizat de Secția de Cultură și Turism a raionul Ungheni şi Episcopia de Ungheni și Nisporeni, a urmare a parteneriatului şi acordului de colaborare ce există fructuos între aceste două instituţii.
Cu binecuvântarea Preasfinţitului PETRU, Episcop de Ungheni şi Nisporeni, ca reprezentant direct la acest festival din partea Episcopiei a fost prot. Ştefan RÎMBU, Preşedintele Sectorului Eparhial Relaţii Culturale.
La acest Festival s-au prezentat formații şi ansambluri folclorice, dar și grupuri corale de pe lîngă unele parohii din cuprinsul raionului Ungheni, printre care menţionăm Corul Catedralei Episcopale „Sf. Knz. Alexandru Nevschi” şi Corul Mănăstirii „Sf. M. Mc. Gheorghe”, ambele din municipiul Ungheni. După deschidere, în cuvântul oferit, prot. Ștefan RÎMBU a salutat prezența tuturor participanților și a menționat importanța acestui Festival. Grupurile corale și formațiile folclorice au prezentat, după programul indicat, colinde creștine de Nașterea Domnului.
Pentru frumoasele prestații, participanții au fost răsplătiți cu generiozitate de către Episcopia de Ungheni și Nisporeni și Secția de Cultură și Turism a raionul Ungheni, oferindu-le diplome, colaci și premii bănești. Iar după aceasta, prot. Ștefan RÎMBU, a împărțit din partea Preasfințitului PETRU, pentru cei mici cadouri cu dulciuri, iar celor maturi câte un calendar şi un ziar Eparhial.
La final dna Maria BOLOTOVICI, Șefa Secției de Cultură și Turism a raionul Ungheni a mulțumit pentru prezență tuturor participanților, dar în egală măsură a adus cuvinte de gratitudine Episcopiei de Ungheni și Nisporeni pentru implicare și aportul considerabil cel aduce la promovarea valorilor culturale.
De asemenea, în încheiere prot. Ștefan Rîmbu, a felicitat cu Sfintele Sărbători pe cei prezenți și a ținut să mulțumească respectos din partea Episcopiei de Ungheni și Nisporeni, atât Secției de Cultură și Turism a raionului Ungheni, cât și tuturor participanților, dorindu-le să aibă și mai departe dragoste față de frumoasele datini creștine și să perpetuieze prin colind și alte mijloace cultural-artistice, generațiilor ce vor urma, bogatul tezaur cultural al poporului nostru creștin.
Menţionăm că prezenţi la Festival au fost şi preoţii parohi ai bisericilor din satul Pârliţa, prot. Simion CULEAC şi prot. Vasile GUJEA.