Duminică, 8 iulie 2018, cu binecuvântarea Preasfințitului Petru, Episcop de Ungheni și Nisporeni, în incinta Episcopiei de Ungheni și Nisporeni, s-a petrecut un seminar cu titlul Fecioria – virtute împărătească. Această lecție a fost demarată de Președintele Sectorului Eparhial Activitate Pastorală pentru Tineret, Ioan GAJIM; și a prilejuit prezența inedită a preotului Nicolai Boian, în mijlocul tinerilor, care au venit să afle:
- Ce este Fecioria?
- Ce îmi aduce ea bun în viață?
- Ce semnificație mai are ea astăzi în viața tânărului? bombardat de Divertisment și de Reclame în care corpul omului este pus în ipostaze obscene, necuviincioase, indecente și se pune foarte mare preț pe expresia lui Horațiu: Carpe Diem (Trăiește Clipa)!
Părintele Nicolai Boian, cleric al catedralei Sf. Bn. Kn. Alexandru Nevski, este Președintele Mișcării pentru Promovarea Fecioriei, a Vieții și a Familiei Tradiționale. Deci, datorită experienței Sfinției Sale, dobândită prin nenumăratele activități în cadrul acestei Mișcări, informațiile duhovnicești „au greutate”.
De altfel, Părintele se și cizelează permanent, învățând asiduu, în a promova un mod corect de viață tinerilor cu care el intră în contact! Un mod plăcut lui Dumnezeu, căci prin Feciorie, tânărul/tânăra se păstrează curat/ă înaintea lui Dumnezeu, încercând să-L slăvească pe El în trupul lui neprihănit și să-I ofere ca ofrandă sfântă însuși trupul său, care știm că este templu al Duhului Sfânt! Nu spunem aceste laude în deșert, iar cei care doriți să vă convingeți de adevărul celor spuse, puteți să vizitați site-urile administrate de părintele Nicolai: http://familiafericita.info și http://www.ucenic.info.
Să ne reamintim cuvintele poruncite cu severitate de Sf. Ap. Pavel: „Fugiți de desfrânare! Orice păcat pe care-l va săvârși omul este în afară de trup. Cine se dedă însă desfrânării păcătuiește în însuși trupul său. Sau nu știți că trupul vostru este templu al Duhului Sfânt care este în voi, pe care-L aveți de la Dumnezeu și că voi nu sunteți ai voștri?” (1 Corinteni 6:18-19). Și întrucât ai Domnului suntem, trebuie să facem lucrarea Lui în viața noastră, păzindu-ne cugetele, dar și trupurile noastre, fără de prihană, întru venirea Domnului Hristos (cf. 1 Tesaloniceni 5:23).
Părintele Nicolai a prezentat tinerilor 15 sfaturi pentru păstrarea Fecioriei până la Căsătorie. Aceste sunt:
- Decizia
- Hotărârea concretă
- Fuga de ocazii
- Discreția
- Conștiința și Demnitatea
- Fii informat
- Rugăciunea
- Duhovnicul
- Împărtășirea cu Sfintele Taine
- Tu și Dumnezeu
- Răbdarea
- Poate fi și mai greu
- Urăște lingușirea păcatului
- Prieteni. Prietenul/Prietena
- Dragostea
În cadrul lecției, tinerii au aflat explicația Sf. Ioan Damaschin la întrebarea Ce este Fecioria? El spunând că: „Fecioria este viaţa îngerilor, însuşirea oricărei firi necorporale. Spunem aceasta fără să hulim căsătoria — să nu fie! — căci ştim că Domnul a binecuvântat căsătoria atunci când a trăit printre oameni şi ştim şi pe cel care a spus: „Cinstită este căsătoria şi patul neîntinat”. Ştim totuşi că fecioria este superioră căsătoriei”. Deși Sfântul Părinte spune că Fecioria este viața îngerilor, totuși aceasta nu înseamnă că este imposibil ca omul să a o trăiască!
Și dacă cuiva i se pare totuși cu neputință să-și împroprieze acest mod de viețuire, să asculte cu toată atenția cuvintele Mântuitorului Hristos: „Cele ce sunt cu neputință la oameni sunt cu putință la Dumnezeu” (Luca 18:27); și: „Fără Mine nu puteți face nimic” (Ioan 15:5). De aceea, având acest mod de viețuire și asaltați fiind de ispite, la El să alergăm, căci de la Dumnezeu ne vine puterea, El este întărirea noastră (cf. Psalmul 24:15).
La întrebarea Ce îmi aduce ea bun în viață? tinerii s-au arătat intrigați, pentru că se știu într-adevăr sufocați de imagini indecente, de invitații tentante la păcat, și, mai ales, de glumele „nesărate” ale prietenilor lor, care nu țin cont de acest mod de a trăi și-i arată cu degetul pe cei care vor să trăiască în curățenie trupească, fie pentru Dumnezeu, fie pentru viitorul soț sau soție. Prin urmare, Ce aduce ea bun în viața celui care alege să trăiască astfel?
- Binecuvântarea lui Dumnezeu, fără de care nici un om nu poate fi pe deplin fericit pe acest pământ, deși se amăgește cu plăcerile acestei vieți!
- Liniștea sufletească, stare interioară care, astăzi, se vrea minimizată cât mai mult cu putință, pentru a te bucura din ce în ce mai lacom de cele materiale și a consuma din cele ce ni le oferă industria de Divertisment, fără a ne da seama cu adevărat că, așa cum spunea un autor contemporan Zig Ziglar: „plăcerea este ceea ce simțim în momentul în care ne distrăm; fericirea este ceea ce simțim după. Este o emoție mult mai profundă și mai copleșitoare. A merge într-un parc de distracții sau la un meci sau a te uita la un film ori la TV, toate acestea sunt distractive. Ne ajută să ne relaxăm și să uităm temporar de probleme și, eventual, chiar să râdem, dar nu ne aduc fericire, pentru că efectele lor pozitive se sfârșesc atunci când distracția se încheie. Din nou, până când și dacă nu suntem fericiți cu noi înșine este puțin probabil să fim fericiți, pur și simplu”. Fericirea deplină și continuă vine anume din Liniștea sufletească.
- Bucuria sfântă, care ți se pare că izvorăște fără sfârșit din vistieria lui Dumnezeu, Cel care are apa cea vie (cf. Ioan 4:10-11); bucurie pe care nu ți-o poate lua nimeni!
- Relația armonioasă, care va domni în familia pe care cel/cea feciorelnic/ă o va întemeia la momentul potrivit cu cea/cel binecuvântată/binecuvântat de Dumnezeu! Căci așteptându-l/o i se va dărui trup și suflet, și asupra lor Dumnezeu va trimite darurile Sale.
- Prunci curați și binecuvântați, căci ei au fost zămisliți în cadrul instituției sacre – Familia! (aici, foarte grăitoare în acest sens este teoria Telegoniei, propusă de biologul francez Felix le Dantec în cartea „Individul, evoluția, ereditatea și neodarwiniștii” în 1889, dar și de către alți oameni de știință, care susţine că primul partener sexual din viaţa unei femei este, de fapt, tatăl genetic al copiilor săi. De aici, reiese ideea că, indiferent de bărbatul cu care femeia rămâne gravidă, copilul ar putea semăna cu primul ei partener. Mai mult, fiecare partener sexual contribuie la dezvoltarea structurii ADN-ului ai copiilor săi)!
- Și Fericirea comună, ce o vor trăi și părinții ce vor întemeia o astfel de Familie, dar și copiii care vor crește și se vor forma în leagănul unei astfel de Familii!
În cele din urmă, Ce semnificație mai are ea astăzi în viața tânărului, în viața celor ce au fost prezenți la acest Seminar? Pentru cel care o practică, are o însemnătate colosală, căci ea se face pricinuitoare a primirii Cununii nepătate și îl/o face slobod/ă de pedepsele pe care le aduce patima desfrânării!
„Vrednică de admirație este deci fecioria, pentru că este un bun cu neputință de înstrăinat, locuință liberă, podoabă ascetică, pentru că este mai presus de condiția omenească, pentru că intră împreună cu mirele Hristos în cămara de nuntă a Împărăției cerurilor” – spunea acum mai bine de 1600 de ani în urmă Sf. Amhilohie, Episcop de Iconium.
Vrednică și de dorit ni se pare pentru acești tineri Fecioria! Iar pentru cei care au pierdut-o este vrednic de-o râvnit, pentru a reintra din nou în starea de har și de comuniune cu Dumnezeu! Căci nimic nu este pierdut nici pentru ei, cât timp Dumnezeu încă mai oferă timp de pocăință!