Sufletul tuturor îndeletnicirilor în Domnul este luarea-aminte. Fără luare-aminte toate îndeletnicirile duhovnicești sunt sterpe, moarte. Cel ce voiește să se mântuiască trebuie să-și rânduiască viața în așa fel ca să poată păstra luarea-aminte la sine nu numai în însingurare, ci chiar și în împrăștierea în care împrejurările îl trag uneori împotriva voinței sale. Frica de Dumnezeu să tragă în cumpăna inimii mai greu decât toate celelalte simțiri: atunci va fi ușor să păstrezi luarea-aminte la sine atât în liniștea chiliei, cât și în mijlocul zarvei care te împresoară din toate părțile.
Înfrânarea cu dreaptă-socotință de la mâncare, micșorând aprinderea sângelui, ajută foarte mult luării-aminte la sine; iar înfierbântarea sângelui – care vine fie din prisosul de mâncare, fie din mișcările puternice ale trupului, fie din focul mâniei, fie din beția slavei deșarte, precum și din multe alte pricini – naște o mulțime de gânduri și închipuiri; altfel spus, naște împrăștiere. Prima poruncă pe care Sfinții Părinți o dau celui ce vrea să ia aminte la sine e înfrânarea cu măsură, egală, statornică, de la mâncare.
Sf. Ignatie Briancianinov,
Experiențe ascetice
