Dragi părinți și scumpi tineri,
Sunt foarte bucuros să păstrăm tradiția de ani de zile, ca în fiecare an, să avem minunata ocazie de a ne întâlni. În fiecare an sunt mai multe activități de amploare, dintre care una este dedicată familiei. În fiecare an, ne întâlnim la o conferință la care participă în jur de 1000 de persoane. De fiecare dată se înfăptuiesc cu drag acte de caritate generoase, pentru copilași și părinți.
Astăzi, vin în fața domniilor Voastre, cu cel mai frumos mesaj. Pregătit, din suflet, ziditor de suflet.
La o cercetare foarte largă, cu un eșantion de respondenţi, din 128 de ţări, întrebaţi care este valoarea cea mai importantă a vieţii lor, majoritatea covârşitoare a acestora, au răspuns că o familie fericită, urmată de prieteni apropiaţi şi sinceri, o carieră de vocaţie şi doar în al patrulea rând – banii. Pentru noi creștinii, cea mai mare fericire este dobândirea Duhului Sfânt, în orice context și anturaj al vieții.
Familia creștină este dar, binecuvântare, bucurie și naștere de prunci. Dar ea este și responsabilitate, muncă, dăruire, comuniune. Familia frumoasă nu este un produs gata conservat, căzut de undeva, dar este Harul lui Dumnezeu, coborât acolo unde este din partea oamenilor muncă, rugăciune, dragoste, credință, unire, jertfă.
Să știm că, la construirea fericirii casnice, poate și trebuie să participe fiecare membru al familiei. ,,Dragostea este o fericire, ea umple viaţa noastră de sens şi de bucurie, însă această fericire o facem doar cu propriile noastre mâini.”[1]
În Sfânta Scriptură unirea dintre un bărbat şi o femeie este asociată întotdeauna cu unirea dintre Hristos şi Biserică[2]. Bărbatul trebuie să-şi iubească soţia aşa cum Hristos iubeşte Biserica. Soția să asculte de bărbat ca și Biserica de Hristos. Copiii să fie cuminți, întru aceeași ascultare sfîntă. Însemnătatea cea mai mare a acestei uniri se recunoaşte prin unirea a două persoane într-un singur trup: soțul și soția.
Tot aşa se întâmplă şi în Biserică, unde oamenii se unesc prin Duhul Sfânt şi prin Trupul şi Sângele lui Hristos într-un singur trup. Cel mai înalt exemplu de unitate îl învățăm în Biserică. Pilda prin execelență de dragoste este Sfînta Treime.
Deci, fără participare la viața Bisericii, fără a ști și a înțelege evanghelia, creștinul, soțul, soția, tînărul, familia, nu poate gusta din bucuria, înțelepciunea și pacea adevărată.
Pacea e dar de Sus. Această pace pe care noi o căutăm și o dorim, a fost lăsată de Domnul nostru Iisus Hristos ca o comoară neprețuită ucenicilor Săi înainte de dumnezeieștile Lui Patimi, și nouă tuturor: „Pace vă las vouă, pacea Mea o dau vouă” (Ioan 14, 27). Despre aceasta spune și Apostolul: „Și pacea lui Dumnezeu, care covârșește orice minte, să păstreze inimile voastre și cugetele voastre, întru Hristos Iisus” (Filipeni 4, 7).
Dragilor, vederea lui Dumnezeu în fața noastră, lauda adusă Domnului prin faptele noastre și hărnicia întru fapta cea bună, are ca rezultat împlinirea sufletească.
Ne spune Sf Apostol: „Căutați pacea cu toți și sfințenia, fără de care nimeni nu va vedea pe Domnul.” (Evrei 12, 14)
De aceea vorbim despre familie că este o Biserică mică. Pentru că îl vedem pe Dumnezeu înaintea noastră. El ne dă putere, ajutor, iertare de păcate. În familie continuă viața evanghelică, curgătoare din slujbele Bisericii.
În familie, este o unire și de suflete, prin care două persoane se conduc în viaţă după idealurile creştine şi poruncile bisericeşti. Este o continuare a lucrării care se face în Biserica mare. Liturghia continuă! În familie continuă rugăciunea, armonia, ascultarea, înțelepciunea, sobornicitatea, fapta cea bună!
Un vechi proverb spune: ,,Și un drum de o mie de pași începe cu un pas.” Puneți dragilor început bun, astăzi, acum. Faceți pași mici, dar zilnic. Să aveți rugăciunea zilnică. Este datoria fiecărui credincios să se roage Dumnezeului Celui Viu. Ziua începe cu rugăciunile dimineții. Mîncarea se binecuvintează. Activitățile încep cu a cere ajutorul Domnului și Sfânta Cruce. Voința se întărește prin post. Alegerile bune se fac cu inima curată. Păcatele se spovedesc la preotul duhovnic. Ne împărtășim cu Trupul și Sângele Domnului nostru Iisus Hristos pregătiți. Cinstim părinții. Ne educăm copiii. Ne ușurăm mintea de gânduri împovărătoare cu rugăciunea ,,Doamne, Iisuse Hristoase, miluește-mă!” Ne împrietenim cu sfinții. Cerem mila Maicii Domnului. Mulțumim pentru toate. Apoi, ziua se încununează cu rugăciunile serii, cu meditații evanghelice. Așa, cu aceste rânduieli, ne sfințim viața.
Pe altă parte, trebuie să luptăm cu păcatele și răul care ne provoacă în împrejurimi concrete. Egoismul este boala care afectează iubirea. Nu de puține ori ne iubim mai mult pe noi înșine decât pe celălalt și îl transformăm într-un „instrument” pentru împlinirea propriilor nevoi. După cum spunea Dostoievski, egoismul e cel care „îl dezumanizează pe om”. Iar Valeriu Gafencu ne amintește că: „Prin egoism și tendință de dominare, omul e lup pentru om; iar prin virtute și luminarea harului, omul e Hristos pentru om.”
Egoistul este o persoană îngustă: „Relațiile umane devin dificile atunci când «eu» se află mai presus de «tu».” Or, fuga de egoism aduce un mare beneficiu în relație – și anume integrarea completă și profundă a universului celuilalt în universul propriu.
Egoismul, este izvorul și rădăcina tuturor patimilor. Mândria orbește mintea și izgonește luminarea lui Dumnezeu, având ca rezultat aruncarea omului în cumplite patimi, deoarece lucrează înăuntrul nostru ca o beție aducătoare de moarte ce împinge pe om în prăpastia eșecului. Mândria nu știe și nu poate să conceapă realitatea, ci trăiește în lumi false, mincinoase, construite cu închipuirea bolnavă a egoismului.
Iubirea egoistă de sine produce o revoltă și o stare ciudată, ce conduce la destrămarea familiilor din ziua de azi, situație ai cărei martori suntem, din nefericire. Dacă vrem să vedem cauzele, vom constata că acestea nu sunt altele decât individualismul și iubirea egoistă de sine (filautia) ‒ ori ale părinților între ei, ori ale copiilor în legăturile lor cu părinții. (Mitropolitul Atanasie de Limassol)
Când măsura tuturor mișcărilor și a sentimentelor noastre se rezumă doar la persoana noastră, atunci înțelegem foarte bine motivul multor divorțuri ce creează ruinări și răni, din cauza binecunoscutelor pretenții: „acesta nu îmi place, nu mă caracterizează, nu mă înțelege, nu mi se potrivește”.[3]
Iubirea de sine ne face duri și indiferenți, în esență orbi și insensibili, deoarece, în încercarea de a ne mulțumi sinele, suntem indiferenți la orice altceva s-ar întâmpla, la oricare răni și ruinări ce s-ar crea în cadrul familiei și, în special, la copii.
Opusul egoismului este dragostea și o permanentă bunăvoință față de cel de lîngă noi. „Cu arma bunăvoinței ne-ai încununat pe noi”, spune prorocul David (Psalmi 5, 12). Bunăvoința cucerește inimi. Înmoaie sufletele. Modelează caractere solidare. De ce numește psalmistul bunăvoința „armă”? Pentru că atitudinea binevoitoare are puterea să pătrundă și să deschidă o inimă rece, dar și să diminueze intențiile negative ale cuiva față de tine. Printr-o atitudine binevoitoare, îl poți împiedica pe cel de lângă tine să-și manifeste răutatea. „Precum un ascet care, fără să-l vadă cineva, folosește întregii lumi, căci valul rugăciunii sale îi înrâurește pe ceilalți, împărtășește lumii Duhul Sfânt, tot astfel să vă răspândiți iubirea, fără să așteptați răsplată, cu iubire, răbdare, zâmbet (…)” – Părintele Porfirie Kafsokalivitul. Să învățăm a cere iertare; a ierta!
Sfinții Părinți au desemnat ca medicament împotriva iubirii egoiste de sine dragostea dezinteresată. Dragoste ce dă puterea însuflețită de a omorî „eu-ul”, ca să trăiască „tu-ul” în cadrul plenitudinei lui „noi”.[4] Dragostea „nu caută ale sale”, și are ca Învățător pe Hristos Care S-a dat „pe Sine pentru viața lumii” și astfel a luat ființă Biserica.
În tot ce facem, ne străduim să nu Il alungăm pe Dumnezeu din familie, din suflet. Când Dumnezeu nu este pe primul loc, viața devine haos. E necesar ca pe primul loc, prioritar peste toate, să fie frica de Dumnezeu, acea frică din dragoste, pentru că, prin credință și Har, toți suntem fii ai Celui Preaînalt. (Psalm 81, 6)
Când Dumnezeu e pe primul loc, toate celelalte își recapătă sensul și se așează la locurile corespunzătoare.
Familia este mica biserică, unde se odihnește Dumnezeu. Prin rugăciune și fapte bune sfinte, Dumnezeu își face locaș în inimile lucrătoare. Oare nu aveți Dvs ceartă în familie? Oare nu aveți Dvs, durere? Oare nu aveți Dvs întristare de la copiii care nu vă ascultă? Oare nu aveți Dvs probleme cu copii care sunt dependenți; dependență de tehnologie, de ecrane, de internet, de fast food, de bani, de prieteni toxici? Oare nu aveți Dvs lipsuri materiale? Dar de ce sunt toate acestea? Din lipsa de credință în Dumnezu! Din lipsa rugăciunii! Din nepăsare și dezarmare în fața răului. Din lipsă de la Sfânta Liturghie, de la Sfînta Biserică! Dumnezeu ne făgăduiește bunătățile pământului, viață veșnică fericită, pace, bucurie și noi trăim întru întuneric. ,,Zice Domnul: „Dumnezei sunteţi şi toţi fii ai Celui Preaînalt; Dar voi ca nişte oameni muriţi şi ca unul din căpetenii cădeţi”. (Psalm 81, 6-7)
Oare putem schimba aceste stări rele ale noastre? Cu ajutorul lui Dumnezeu omul își rezolvă toate probleme sale. Toate, de orice ordin, de orice grad de dificultate. Dumneze face minuni!
Odată ce te întorci cu tot sufletul spre Domnul nostru Iisus Hristos, binecuvântarea îți umple casa. ,,Poporul care stătea în întuneric a văzut lumină mare şi celor ce şedeau în latura şi în umbra morţii lumină le-a răsărit”. (Sfânta Evanghelie după Matei 4, 16)
Ne spune Domnul nostru Iisus Hristos prin gura Sf. Ap. Pavel: ,,Să le deschizi ochii, ca să se întoarcă de la întuneric la lumină şi de la stăpânirea lui satana la Dumnezeu, ca să ia iertarea păcatelor şi parte cu cei ce s-au sfinţit, prin credinţa în Mine” (Faptele Sfinţilor Apostoli 26, 18) ,,Cine zice că este în lumină şi pe fratele său îl urăşte, acela este în întuneric până acum. Cine iubeşte pe fratele său rămâne în lumină şi sminteală nu este în el.” (Întâia epistolă sobornicească a Sfântului Apostol Ioan, 2, 9-10) Iată, eu astăzi dragii mei, în fața Dvs, încerc să vă deschid ochii sufletului, să ajungeți la Lumina lui Hristos, Care luminează tuturor!
În lumina Sfintei Evanghelii, învățăm să trăim corect viața, să ne educăm cum se cuvine copiii, să construim relații sincere, constructive, binevoitoare.
Învățăm să nu păcătuim. Să fim uniți. Avortul și divorțul, sunt două mari probleme ale lumii noastre de astăzi. Din cauza acestor păcate, promovate cu părere de rău pe deplin, se naște suferința societății și a familiilor.
Biserica mărturisește că viața umană începe din momentul conceperii și, prin urmare, că o persoană aflată în pântece are deja dreptul la viață. „Cel care urmează să devină om este deja om”, scria gânditorul creștin Tertulian în secolul al II-lea.[5]
„În niciun caz Biserica Ortodoxă nu poate da binecuvântare pentru avort. Fără a respinge femeile care au avortat, Biserica le cheamă să se pocăiască și să depășească consecințele nocive ale păcatului prin rugăciune și pocăință, urmate de participarea la Tainele mântuitoare”, se arată în Documentul Sfântului Sinod: Despre inviolabilitatea vieții umane încă din momentul concepției.
Prin avort se ucid milioane de copiii, se pierd genii din toate domeniile vieții, medicină, știință, Biserică, societate. Sfintele Scripturi descriu cazuri în care Dumnezeu a chemat o persoană la slujire chiar înainte de naștere. Astfel, Dumnezeu l-a sfințit pe Ieremia înainte „de a ieși din pântece” (Ier. 1:4-5).
Dragilor, să nu faceți acest mare păcat al avortului. Am casă de copiii orfani, și pot să vă i-au și copilul Dvs, dacă aveți nevoie. Un avort înseamnă cel puțin două suflete pierdute. Este tragedia societății noastre. Acest păcat cheamă pedeapsa mare a lui Dumnezeu asupra noastră.
Naștere de prunci înseamnă a împlini Voia lui Dumnezeu, a ne arăta credința și încrederea în Domnul și Dumnezeu, numaidecât ne binecuvintează.
O altă boală a societății noastre este divorțul. Cercetările actuale arată că, la nivel global, astăzi numărul soţilor care se despart, în mod nefiresc şi traumatizant, prin divorţ, a devenit deja mai mare decât al celor care sunt despărţiţi, în mod firesc, prin moarte. În lume, astăzi, peste jumătate din căsătorii sfârşesc în divorţ.[6]
Cei aflaţi la a doua căsătorie divorţează în proporţie de 60%, cei aflaţi la a treia căsătorie, în proporţie de 75%-80%, după care nici nu mai au curajul să încheie un alt mariaj, după experienţele ratate, ci trăiesc singuri sau în concubinaj, preferând aventurile ocazionale.
În Republica Moldova, în anul 2023, au fost înregistrate 15.730 de căsătorii, în timp ce în 2022 – 18.175 de căsătorii. La capitolul divorțuri, în anul 2023 au fost înregistrate 9.673, iar în anul 2022 – 9.079. Deci mai mult de jumatate din familii divorțează.
În Episcopia noastră pe parcursul anului 2024, au primit, ca excepție, binecuvântare pentru a doua cununie aprox 200 de persoane. Deci 200 de familii în care sunt implicați soți, soții, copii. Este un număr mare. Este îngrijorător. Dacă s-ar apropia mai mult oamenii de Dumnezeu, ar avea mai multă putere sufletească și mai puține necazuri…
Divorţul era considerat, altădată, o ruşine şi un stigmat. Soţii ştiau să se „îngăduie” reciproc, spre liniştea şi pacea întregii familii, şi în mod deosebit a copiilor. Astăzi, însă, el este tot mai larg răspândit. Motivele pentru care este solicitat par, adeseori, dintre cele mai naive şi superficiale.[7] Este dureros să constaţi cum, dintr-o simplă propoziţie, doi soţi hotărâsc să rupă relaţia. Cum aşa-invocata „nepotrivire de caracter” (dar care trădează alte nepotriviri şi disfuncţionalităţi, legate de dorinţe şi circuitul plăcerilor trupeşti), duce la bara din sala de judecată doi soţi care anterior îşi promiseseră, sorbindu-se din ochi, dragoste infinită şi veşnică. Iar acuzele pe care şi le aruncă în public, în faţa unor martori mai mult sau mai puţin mincinoşi şi chiar a copiilor, te îngrozesc. Ai impresia că se luptă nu doi soţi, care au împărţit patul conjugal, care au fost alături unul de altul, dacă nu sufleteşte, măcar fizic, în momentele de bucurie şi de necaz, de boală sau de sănătate, de împlinire sau de încercare. Şi ceea ce este cel mai dureros, este faptul că cei care pierd cu adevărat nu sunt ei, soții, dar mai ales copiii cărora astfel de momente din viaţă le produc o traumă ce nu se va vindeca, niciodată, deplin.
În familie, care e mica biserică, unde trebuie să fie prezent Dumnezeu, este necesar să fie rugăciune și responsabilitate. Rugăciunea va naște toată virtutea și adevărul, iar responsabilitatea va fi un izvor pentru cunoștințe, disciplină, ascultare, armonie, cunoaștere, pregătire. Cu aceste porniri sufletești, familia își construiește piloni puternici pentru dăinuire. Prin rugăciune se face unire și sfințire, prin responsabilitate, pedagogia vieții naște înțelepciune, caracter și putere întru unitate.
În practică ca rezultat al acestora avem starea minunată că familia se roagă împreună! Este un lucru extraordinar ca toți membrii familiei să facă rugăciunea împreună. Această unire venită din rugăciunea comună, naște unitatea și în celelalte aspecte ale vieții. Membrii se ajută reciproc, se respectă, se cresc.
Puterea rugăciunii nu trebuie să fie subapreciată. Rugăciunea face minuni.[8] Adesea ne gândim la rugăciune ca la o activitate individuală. Dar pentru creştinii ortodocşi rugăciunea implică întreaga comunitate. Acest lucru ar trebui să se aplice şi în viaţa de familie. O familie trebuie să se roage împreună.
O familie trebuie să participe și la Biserică împreună și la rugăciunea de acasă împreună. Avem slujbe de dimineaţă şi de seară pe care le putem găsi şi în cărţile religioase şi le putem citi şi noi mirenii. Părintele Paisie este de părere că ar trebui să participe şi copiii la rugăciunea din familie. El spune: „Atunci când vor să se roage să le spună şi copiilor să se roage împreună cu ei: Poţi sta cu noi măcar un pic la rugăciune, dacă vrei? Dacă copiii sunt mari părinţii pot pune o regulă ca aceştia să se roage împreună cu părinţii lor cincisprezece minute; iar dacă copiii sunt mai mici să se roage cinci minute; şi după aceea o să se roage cât de mult vor ei. Dacă părinţii îi vor pune pe copii să stea la toată rugăciunea, ei o să ajungă să o deteste. Nu trebuie să-i forţăm pe copii pentru că ei nu înţeleg puterea şi valoarea rugăciunii”.
Rugăciunile trebuie făcute zilnic, atât dimineaţa cât şi seara. Dar rugăciunea de seară este cea care are un aspect aparte, pentru că ea reuneşte întreaga familie. Chiar dacă eşti bolnav sau obosit trebuie să-ţi faci rugăciunea.
Dar este mai bine dacă vă adunaţi tu, soţia şi copiii tăi în faţa icoanei şi faceţi câteva rugăciuni înainte de a începe activităţile zilnice. Rugăciunea în familie făcută zilnic ţine familia unită. Viaţa de familie implică multe conflicte mici care pot duce la conflicte mai mari sau chiar la separarea membrilor familiei.
Divorţul a devenit un subiect important în ziua de azi. Dar dacă familia se roagă împreună este foarte puţin probabil ca această familie să se destrame.
Rugăciunea în comun, unii pentru alții devine vindecătoare. Părintele Paisie Atonitul ne povesteşte o întâmplare din familia lui: „când s-a îmbolnăvit fratele mai mic, tatăl ia zis: să ne rugăm şi să-i cerem lui Dumnezeu să-l vindece pe fratele, să ia de la el această boală, să nu mai sufere. Ne-am rugat toţi şi fratele s-a însănătoşit”.
Dragilor, nu se poate vorbi despre familie ca mică biserică atâta vreme cât ea nu stă în marea Biserică – tata şi mama spovediţi şi împărtăşiţi, copiii împărtăşiţi, spovediţi când este cazul. Sf. Episcop Ciprian spune: ,,Nu poți să-L numești pe Dumnezeu Tată, dacă nu ai Biserica Mamă!” Și noi în fiecare zi, ne rugăm ,,Tatăl nostru”.
Să avem un preot duhovnic. Așa cum avem medic de familie, putem avea şi preoţi de familie şi să-i tratăm ca pe membrii familiei noastre. Odată ce duhovnicii cunosc problemele comune sau personale ale familiei, pot astfel a da un sfat bun pentru a evita un moment tragic și a îmbunătăți relațiile între membrii familiei.
Este foarte bine, frumos și de folos ca familia să participe împreună și la Sfânta Liturghie. Sfânta Liturghie sfinţeşte. Dacă creştinul nu merge duminica la biserică, cum se va sfinţi? ,,Împărtășirea cu Sfintele Taine la fiecare Liturghie ne face sănătoși, împăcați, înnoiți. Câte daruri din cele mai mari sunt ascunse în Liturghie! Să mulțumim Domnului, Care ne dă viață prin minunatele Sale Taine”. (Sf. Ioan de Kronstadt)
Să știm: ,,Liturghia este educatorul cel mai delicat al minții, al inimii, și al întregii personalități”. (Pr. Iustin Popovici)
Din tinda bisericii începe a crește viitorul nostru, copiii! În Sfânta Biserică se desăvârșește adevărata școală, adevărata educație, adevărata viață!
Prin Sfânta Biserică creștem și noi; îl descoperim pe Dumnezeu, începem a trăi împreună cu El și El, Dumnezeu ne ajută, Dumnezeu face minuni!
Dragilor, Dumnezeu să vă binecuvinteze casa Dvs, familia, copiii, gândurile, să vă sfințească viața și să vă dăruiască tot ajutorul sfânt!
Cu alese urări de bine pentru familia creștină,
+PETRU,
ARHIEPISCOP DE UNGHENI ȘI NISPORENI
[1] Pr. Pavel Gumerov, Conflictele familiale: prevenire și rezolvare, traducere din limba rusă de Adrian Tănăsescu-Vlas, Editura Sophia, București, 2013, pp. 63-64
[2] Pr. Evgheni Şestun – Familia ortodoxă, Editura Sophia, Bucureşti, 2005, p. 26 – 27
[3] Viața de familie. Traducere din limba rusă de Adrian Tănăsescu Vlas. Editura Sofia, 2009
[4] Cum să fii fericită în dragoste și căsătorie. Valentina Moscalenko, Editura Sofia, 2017
[5] Apologetica, vol IX, pag. 48
[6] Divorțul – rană a familiei contemporane, Pr. Prof. Univ. Dr. Ioan C. Teșu, pag. 59
[7] Elizabeth și Jim Carroll, Terapie pentru cupluri, traducere: Diana Sălceanu, Editura Niculescu, București, 2016, p. 12.
[8] Filocalia, vol IX. Sf Ioan Scărarul
