Zilele aceste, între 2 și 6 februarie, cam pe toate canalele de televiziune și pe rețelele de socializare, s-a difuzat o știre care spunea că un băiețel pe nume Rayan, de 5 anișori, din Maroc (Africa), jucându-se a căzut într-o fântână cu adâncimea de 32 metri. Și chiar dacă au fost ample operațiuni de salvare timp de 5 zile, cu părere de rău copilul a fost scos decedat.
În urma acestui caz, cu siguranță unul trist, foarte multă lume a fost sensibilizată. Au transmis condoleanțe și ajutor familiei îndurerate diferiți oameni, de la simpli cetățeni, până la înalți demnitari. Chiar și Majestatea Sa, Regele Marocului, Mohammed al VI-lea, i-a telefonat pe părinții micuțului decedat. Iar Papa Francisc a ținut un cuvânt public în care a vorbit de moartea prematură și chinuitoare a lui Rayan, dar și de tristețea părinților acestuia. Și desigur, că toate aceste acțiuni de compasiune sunt firești și chiar necesare.
Tot auzind difuzându-se această știre, mi-am adus instantaneu aminte de un alt caz, cumva asemănător prin faptul că acu câțiva ani, valurile mării aduseseră la mal un copilaș mort, care se înecaseră. Era un copil, parcă din grupurile sirienilor ce migrau în masă, spre Occident. Atunci tot foarte multă lume a fost ,,sensibilizată” de acel caz. Și mi-am mai adus aminte că în urma acelor știri și emisiuni de „compasiune” față de acel copil găsit mort la malul mării, părintele Nicolai Tănase, cunoscutul preot ce îngrijește 450 de copii orfani, spunea: „Ce atitudine are astăzi omenirea, a văzut un copil mort, desigur că în mod tragic, înecat în valurile mării, și se vaită, că uite ce a pățit sărmanul. Dar faptul că anual se omoară prin avort milioane de copii, oare nu e tragic? Căci la avort, la chiuretaj cum spun medicii, sau cum se spune mai nou, la întreruperea sarcinii, e mult mai tragic, deoarece prin tăiere se scoate bucată cu bucată copilul ce se află în pântecele mamei? Este efectiv tăiat în bucăți orice copil care este avortat după metoda clasic.”
Cu siguranță că aceste cuvinte și păreri duhovnicești enunțate mai sus, sunt valabile și astăzi. O! și mai ales astăzi. Căci după statistici aflăm, că milioane de copii sunt avortați. Oare aceste cazuri nu ar trebui să ne sensibilizeze?
În Africa, oare numai copilul din Maroc a murit tragic? Oare în întreaga lume câți copiii mor tragic, de felurite maladii, de foame chiar, dar și din alte pricini? De ce oare omenirea de astăzi, în mare parte, este sensibilizată doar de un asemenea caz și mai ales, doar de un caz?
Îmi aduc aminte în acest context de un cuvânt al Sfântului Ierarh Nicolai Velimirovici care spunea (acu o sută de ani în urmă): „De cele mai multe ori, compasiunea lumii de azi este una falsă, lipsită de sens și conținut, neavând fundament duhovnicească în ea.” Or, adevărata compasiune este când în ea există și sentiment duhovnicesc, nu doar sentiment pur omenesc, laic și material.
Tot în acest context mă întreb: oare omenirea de astăzi e în stare să compătimească doar un copil? Dar ceilalți copii lipsiți de lumina cea materială – a soarelui, și de cea spirituală – dobândită prin Sfântului Botez, nu sunt „vrednici” de compasiune?
Înainte de a încheia acest articol, vreau să spun că prin cele spuse aici nu subestimez moartea tragică a lui Rayan, copilul din Maroc, și nici a celui din Siria, de pe malul mării, și nici a celor, foarte mulți din Africa, răpuși de foamete și maladii. Nu spun că e rău faptul că, oamenii și-au arătat compasiunea față de copilul mort în fântâna din Maroc. Și mai mult decât atât să nu credeți că nu sunt și eu răvășit de moartea acestui copil, căci și eu sunt tată a 4 copii biologici, și nu doresc nimeni din părinți să treacă prin ceea ce trec părinții lui Rayan.
Prin acest scurt material scris încerc să arăt că omenirea trebuie să aibă o adevărată compasiune, nu una părtinitoare sau falsă și periodică. Oamenii trebuie să înțeleagă faptul că tot pe atât de dureroasă și tragică, este moartea prematură a unui asemenea copil, precum cel din Maroc, tot pe atât de dureroasă și tragică, dacă nu cumva chiar mai mult este omorârea copiilor avortați.
Așadar, să ne străduim a avea compasiunea cea adevărată. Să ne pară rău nu doar când cineva omoară sau chinui un animal, ci și când sunt chinuiți și omorâți copiii, atât în mod fizic, cât și spiritual. Căci așa cum spune cuviosul Macarie cel Mare, prăznuit de curând: „Acel om are inima adevărată, când iubește și compătimește, și animalele, și pe oameni, dar și pe Dumnezeu”.
Prot. Ștefan RÎMBU
