Printre multele minuni pe care le-a făcut Mântuitorul au fost şi două mari minuni săvârşite asupra lucrurilor neînsufleţite, ca să arate ucenicilor şi lumii întregi că El nu este numai om, ci şi Creatorul tuturor lucrurilor şi Dumnezeu adevărat. O dovadă a puterii Sale dumnezeieşti este şi minunea despre care ne vorbeşte Sfânta Evanghelie de astăzi.
Am auzit cum Mântuitorul a săturat cu cinci pâini şi doi peşti cinci mii de oameni, afară de femei şi copii. Înmulțirea aceasta a pâinilor a fost tot aşa de minunată ca şi prefacerea apei în vin la nunta din Cana Galileii, pe care bându-l nuntaşii, s-au mirat cu toții de bunătatea, de dulceața și de gustul cel plăcut al acelui vin, făcut de Mântuitorul din apă. La fel şi aici în pustie: când Mântuitorul a binecuvântat pâinile şi le-a dat ucenicilor, iar ucenicii poporului, dulceața și bunătatea pâinii i-a îndestulat pe toți, căci s-au mirat de puterea Lui dumnezeiască şi toţi, hotărâţi într-un gând, voiau să-L pună împăratul lui Israel, fiindcă se îngrijea de nevoile lor şi-i vindeca de toate bolile.
Domnul Iisus Hristos însă, le spuse:,,Lucrați nu pentru mâncarea ce piere, ci pentru mâncarea ce rămâne pentru viaţa veşnică şi pe care Eu – Fiul Omului – o voi da!”. Oamenii, văzând că Domnul Hristos îi trimite la muncă şi că minunea cu cele cinci pâini şi cei doi peşti era spre învățătură, pentru a crede în cuvintele Lui, L-au întrebat zicând: „,Ce semn faci Tu, ca să credem în Tine?” Auziți!… Văzuseră minunea cu pâinile şi întrebau ce semn le arată să creadă în El, că este
Fiul lui Domnul Hristos le spune şi lor şi nouă că El este pâinea care S-a pogorât din cer, că îşi va da Trupul Său spre viața lumii, că cine va mânca Trupul Său şi va bea Sângele Său va avea viață veşnică şi că Trupul Său este cu adevărat o hrană, iar Sângele Său este cu adevărat o băutură, şi mai spune că: „,Cine mănâncă Trupul Meu şi bea Sângele Meu, rămâne în Mine şi Eu rămân în el; după cum Tatăl, Care este viu, M-a trimis pe Mine şi Eu trăiesc prin Tatăl, tot aşa cine Mă mănâncă pe Mine va trăi prin Mine! Astfel este pâinea care s-a coborât din cer, nu ca mana pe care au mâncat-o părinții voştri şi au murit! Cine mănâncă pâinea aceasta – Trupul Meu – va trăi în veac!”
Unii dintre ucenicii care-L urmaseră, auzind aceste cuvinte, au zis: ,,Cuvintele acestea sunt prea greu de înțeles!” şi L-au părăsit. Discuția de atunci, însă, se face şi astăzi, şi cât va fi veacul acesta fiindcă oamenii fără credință nu pot înțelege minunile Lui, deoarece nu-L cunosc cu adevărat pe Dumnezeu, nu cunosc credința, spre paguba lor, şi vor pieri în osânda veşnică.
Dar noi, pe care ne-a miluit Bunul Dumnezeu să putem crede în Iisus Hristos şi în cuvintele Lui, să fim cu băgare de seamă ca nu cumva să ne înşele ispititorul, şi să ajungem să-L părăsim şi noi pe Domnul Hristos. Să zicem şi noi ca Sfântul Apostol Petru:,,Tu, Doamne, ai cuvintele vieții veşnice şi noi am crezut şi am ajuns la cunoştinţa că Tu eşti Hristos, Sfântul lui Dumnezeu! Unde să ne ducem de la Tine?!”.
Domnul Iisus Hristos, dându-şi Trupul şi Sângele Său spre viața lumii, nu ni L-a dat să-L mâncăm ca pe o bucată de carne şi să ne săturăm pântecele, ci spre sfinţirea trupurilor şi a sufletelor noastre, ca în ziua învierii de obşte să ne facem părtaşi bunurilor cereşti. Ştiind slăbiciunea firii omeneşti, ca nu cumva cuiva să-i fie greață când ar vedea cu ochii carne și sânge de om şi să spună că nu poate mânca din această pricină, ne-a dat să-I mâncăm Trupul şi Sângele Său sub forma pâinii şi a vinului/A ales Dumnezeu aceste două materii cu care omul este obişnuit. De aceea, aceste două mari minuni pe care le-a făcut Mântuitorul au închipuit minunea minunilor care se săvârşeşte la Sfânta Liturghie în fiecare Duminică şi sărbătoare, adică transformarea pâinii şi a vinului în Trupul și Sângele Domnului nostru Iisus Hristos.
Mulţi necredincioşi, între care intră şi sectanții, care s-au despărțit de dreapta credință ortodoxă, spun că Sângele lui Iisus Hristos vărsat atunci, când a fost răstignit pe Golgota, numai acel Sânge ne mântuieşte sufletele, iar nu Sfânta Împărtăşanie, Care este Trupul şi Sângele Domnului, pe Care O fac preoții în altar, episcopii dimpreună cu diaconii; ei spun că frângerea pâinii sau Sfânta Liturghie simbolizează aducerea aminte de patimile şi moartea Domnului şi că nicidecum nu-i adevărat că pâinea și vinul se transformă în Trupul şi Sângele Domnului. Ei nu cred aşa cum credem noi creştinii ortodocşi.
De aceea Sfântul Apostol Pavel întăreşte aceasta spunând: „Vă vorbesc ca unor oameni cu judecată, judecaţi voi singuri: Paharul pe care-l binecuvântăm nu este el împărtăşirea cu Sângele lui Hristos?! Pâinea pe care o frângem nu este ea împărtăşire cu Trupul lui Hristos?!”. Iată, nu spune nici Sfântul Pavel că vinul și pâinea slujite de apostoli închipuie sau simbolizează Sângele și Trupul lui Hristos, ci sunt cu adevărat Trupul şi Sângele Domnului Hristos.
După capul cel rătăcit al sectanților ar însemna ca toți creștinii să binecuvânteze, să frângă pâinea ca şi preoții, și să se împărtăşească singuri. Aceasta ar fi o mare rătăcire! Însă, Apostolul Pavel nu zice: „,…pe care-l binecuvântaţi voi”, ci spune: „Paharul pe care-l binecuvântăm”, adică noi, apostolii.
Să vedem cum se împărtăşea lumea creştină în vremea sfinților apostoli şi cum se împărtăşesc creştinii de astăzi, după aproape 2000 de ani de creştinism. Istoria ne spune că, la început, creştinii se împărtăşeau cu Trupul şi Sângele Domnului Hristos în fiecare duminică şi sărbătoare, de către sfinții apostoli. Lucrul acesta pentru cei care nu ştiu pare ca o minciună, iar pentru cei ce cred este de mirare. Cauza este că atât de mult s-au îndepărtat şi se îndepărtează tot mereu creştinii de Sfânta Împărtăşanie, încât foarte mulți, neştiind ce este Sfânta Împărtăşanie, ce mare valoare are, o nesocotesc şi pleacă din lumea aceasta nemântuiți, umplând iadul cu suflete de creştini, pentru care Domnul Hristos a murit pe Cruce.
Se povesteşte în cartea bisericească numită „Pateric”, despre un frate creștin care s-a dus la un părinte și, plin de mâhnire sufletească, i-a spus cu lacrimi că îl ispitesc nişte gânduri urâte, nişte păcate învechite și nu-l lasă deloc, rugându-l să-l povăţuiască ce să facă, să-i spună cum să se curețe de ele. Sfântul părinte i-a spus o pildă foarte minunată și plină de adevăr, ca să-l facă să înțeleagă, și el și noi, pricina acestor gânduri rele şi de unde vin, şi anume pentru că s-a răcit în credință, pentru că s-a dat lenevirii, nemaiarzând de dragoste creştinească pentru Dumnezeu. I-a zis sfântul părinte: „Ai văzut, frate, când căldarea cu mâncare fierbe pe foc nu se apropie de ea muştele şi nici o gânganie, dar, de îndată ce nu mai arde focul, se răceşte mâncarea şi atunci toate muştele și gângăniile se apropie de vas, intră chiar şi în mâncare, murdărind vasul şi mâncarea!
Așa și noi, dacă nu suntem fierbinți în rugăciuni pentru Dumnezeu și nu facem faptele cele bune cu credință, cu pocăință, se apropie muştele cele negre, muştele cele verzi şi scârboase, duhurile cele necurate şi ne murdăresc vasul sufletului nostru: trupul, mintea, inima şi toată ființa trupească și sufletească, prin fel de fel de gânduri şi pofte, otrăvindu-ne şi molipsindu-ne viața.
Unii duhovnici au căzut într-o altă mare neorânduială și rătăcire, căci s-au uiască?!” apucat să-i spovedească pe creştini în comun și să-i îndemne să se împărtăşească cât mai des; ați auzit şi astfel de cazuri. Ei nu mai țin seama de canoane și au uitat sau, poate nu au știut niciodată că dezlegarea ce se dă la spovedanie, se face în baza canonului dat creştinului, căci trebuie să-i rânduiască un canon, după greutatea păcatelor pe care le-a auzit la spovedit. Noi trebuie să facem o deosebire între viaţa creştinilor din timpul nostru şi viaţa creştinilor din timpul apostolilor, fiindcă păcatele pe care le fac astăzi creştinii nu le făceau nici păgânii din vremea apostolilor. De aceea trebuie spovedanie amănunțită, căci cei ce se spovedesc în comun nu se pot numi spovediți și împărtăşania pe care o primesc nu este valabilă.
Sunt unii creştini care caută duhovnici care să nu-i oprească de la Împărtăşanie, iar alții nu spun păcatul aşa cum l-au făcut, de teamă să nu fie opriţi de la Sfânta Împărtăşanie. Mare greşeală fac aceștia, căci se înşeală singuri. Alții, mai ales femeile, ascund la spovedit unele păcate mari, de moarte, de ruşine sau de teamă să nu fie opriți de la Sfânta Împărtăşanie. Astfel, dacă se împărtăşesc cu nevrednicie, vin peste ei boli grele și mulți cad pradă morții, în chinuri îngrozitoare, aşa cum spune Sfântul Apostol Pavel că: „,…din pricina aceasta sunt între voi mulți neputincioşi şi bolnavi, şi nu puțini mor!”.
Sunt şi cazuri când cineva a zăcut multă vreme în boală grea, apoi spovedindu-se şi împărtăşindu-se s-a însănătoşit, ridicându-se din patul unde zăcuse multă vreme. Iată, minunea Sfintei Împărtăşanii! Mai greu este de cei ce o viață întreagă n-au vrut să ştie de spovedanie și împărtășanie, de biserică, de preoţi şi pe patul morții cheamă preotul în grabă să-l spovedească, să-l împărtăşească. Să se ştie clar că împărtăşania acestor oameni nu este garantată de nici un sfânt părinte, adică nu poate fi pentru mântuire. De aceea, se zice: „Cine va cădea peste piatra aceasta se va sfărâma, iar peste cine va cădea ea îl va spulbera!”.
Avem printre creştini, cred că ați auzit și dumneavoastră, oameni care nu pun bază pe Sfânta Împărtăşanie și pe spovedanie. Ei plâng şi strigă:,,Vai, a murit fără lumânare!”, dar dacă moare fără spovedanie şi fără împărtăşanie nu prea pun la inimă, nu-i interesează. Mai presus de toate pun lumânarea. Poate să moară cu o sută și o mie de lumânări în brațe, dacă nu se spovedește și nu se împărtăşeşte, vai de el! E greu de sufletul lui; focul iadului îl aşteaptă! Aşa că, ori de veți mânca Trupul Domnului și veți bea Sângele Lui în chip nevrednic, ori de nu veți mânca Trupul şi nu veți bea Sângele Lui, tot acolo mergeți – la osândă. Dar de ce să iubim păcatul?! De ce să nu-L iubim pe Domnul Hristos şi poruncile Lui?!
Să ne apropiem de El cu frică şi cu cutremur, ca nu cumva să ne apuce moartea nepregătiți cum i-a apucat pe mulți; să căutăm să ținem seama de porunca lui Dumnezeu, Care zice:,,De nu veți mânca Trupul Meu, nu veți avea viață de veci!” Pentru a primi Sfânta Taină a Împărtăşaniei cu mai multă pregătire, trebuie mai întâi o spovedanie bună, adică să spunem toate păcatele, fără ocolire, să luăm canon, să-l facem şi să ne lăsăm de păcatele mari.
De aceea, preotul trebuie să oprească de la împărtăşanie persoanele cu păcate mari, măcar un an de zile, să vadă dacă s-au oprit de la păcate şi să aibă timp să facă şi canonul primit la spovedanie. Persoanele care nu dovedesc pocăință în acest timp şi nu se opresc de la păcate, mai ales cele care trăiesc în concubinaj şi nu s-au lăsat de aceste păcate, cele ce fac avorturi, vrăji, femeile care spurcă bărbaţii şi cele ce fac sodomie şi alte urgii, numai la moarte să se împărtăşească dacă au ştiut cât de greu este păcatul şi l-au mai făcut. Cine nu a știut, să ia agheasmă mare în posturi şi apoi, cu aspră pocăință, să se apropie de Sfânta Împărtăşanie.
Creştinul trebuie să împlinească acestea şi altele asemenea dacă vrea să nu meargă la pierzare, căci,,grozav lucru este a cădea în mâinile Dumnezeului celui viu!”. Ne vine poate şi nouă rândul să plecăm, aşa cum le-a venit la mulți. Fericită este moartea omului care pleacă pregătit, spovedit şi împărtășit. E bine să plângem, să ne curățim vasul bine şi să găsim cât mai multe momente de acestea; de aceea Sfinţii Părinți îi îndemnau pe creştini la început şi chiar le dădeau canon, mai ales celor tineri, să meargă la înmormântări, să meargă să vadă ce e omul, să-şi aducă aminte că urmează şi plecarea lor şi să plângă, să verse lacrimi, ca să-şi curețe păcatele. Nu să ne săturăm numai de râs, de glume, de prostii şi de toate relele, ci să ne mai săturăm şi de plâns, să curățim sufletul şi trupul, şi aşa ne va primi Domnul şi vom fi poporul Lui, iar El va fi Dumnezeul, Tatăl şi Mântuitorul nostru şi ne va mântui şi pe noi.
Material selectat de Înaltpreasfințitul Arhiepiscop PETRU
