În articolul său despre monahismul din vechea Galie şi din zilele noastre, Părintele Serafim spunea mai multe despre această semnificaţie: „Monahismul din Galia ortodoxă ne arată căviaţa monahală nu este ceva neapărat «răsăritean», ci mai curând universal creştină şi, într-adevăr, a fost încercată mai înainte şi în Apus, cu mare folos duhovnicesc. Învăţătura Părinţilor monahi ortodocşi, atât din Răsărit, cât şi din Apus, este una şi aceeaşi, oferind – pentru cei ce au urechi de auzit – drumul cel mai scurt către împărăţia lui Hristos”.
Însă calea aceasta presupune mult mai mult decât a purta dulame şi a urma anumite practici călugăreşti. „Din păcate, scria Părintele Serafim, conştientizarea monahismului ortodox şi ABC-ul său au rămas în mare parte ceva exterior chiar şi astăzi. Există mai multă vorbărie despre «Stareţi», «isihasm» şi «înşelare», decât nevoinţe călugăreşti aducătoare de roadă. Într-adevăr, este foarte posibil să accepţi toate semnele exterioare ale celei mai curate şi mai înalte tradiţii monahale: ascultarea absolută faţă de un Stareţ, mărturisirea zilnică a gândurilor, participarea la lungi slujbe bisericeşti sau pravila de metanii cu Rugăciunea lui Iisus, deasa împărtăşanie, citirea cu înţelegere a scrierilor de temelie ale vieţii duhovniceşti, şi făcând toate acestea să simţi o adâncă pace psihologică şi o uşurare – şi în acelaşi timp să rămâi imatur din punct de vedere duhovnicesc. Este foarte posibil să-ţi ascunzi patimile lăuntrice nevindecate în spatele unei faţade sau tehnici ţinând de o duhovnicie «corectă», fără însă a avea dragoste adevărată faţă de Hristos şi faţă de fratele tău. Raţionalismul şi răceala inimii omului modern în general fac din aceasta una dintre cele mai înşelătoare ispite ale celui ce râvneşte astăzi la viaţa călugărească. Formele monahale ortodoxe au fost într-adevăr sădite în Apus; dar cum rămâne cu inima monahismului şi a creştinismului ortodox: pocăinţa, smerenia, iubirea faţă de Hristos, Dumnezeul nostru şi setea neostoită pentru împărăţia Lui?”
În această privinţă, călugării vremurilor de pe urmă au multe de învăţat din monahismul vechii Galii. Nou-născut, încă vibrând de la impulsul iniţial, el se ridică deasupra negurii „calculului duhovnicesc” şi se avântă în curatul aer de munte al simplităţii evanghelice. După cum spune Părintele Serafim: „Este mereu aproape de rădăcinile sale şi conştient de ţelul său, nerobit vreodată de litera rânduielilor şi formelor sale. Prospeţimea şi sinceritatea sa sunt izvor de insuflare până în zilele noastre”.
Ierom. Damaschin
Viaţa şi lucrările Părintelui Serafim Rose
