PREASFINŢITUL PETRU, EPISCOP DE UNGHENI ŞI NISPORENI A ÎNTRUNIT TOŢI STAREŢII ŞI STAREŢELE MĂNĂSTIRILOR DIN CUPRINSUL EPISCOPIEI NOASTRE ÎNTR-O ADUNARE EXTRAORDINARĂ

Duminică, 23 octombrie 2016, după oficierea Sfintei Liturghii în parohia „Cuv. Ambrozie de la Optina” din s. Vărzărești, r. Nisporeni, Preasfinţitul PETRU, Episcop de Ungheni şi Nisporeni, a întrunit toţi stareţii şi stareţele mănăstirilor din cuprinsul Episcopiei noastre într-o Adunare Extraordinară, în incinta mănăstirii „Nașterea Maicii Domnului” din aceiași localitate.

Președintele Departamentului Eparhial Mănăstiri și Viață monahală, Arhimandritul KIRIL (Braguța) a raportat Ierarhului despre starea moral-duhovnicească din toate mănăstirile din cuprinsul Eparhiei noastre.

În cadrul adunării au fost abordate probleme spirituale dar și de ordin administrativ, apărute pe parcursul timpului, de la ultima adunare și până acum, luându-se și anumite decizii.

Preasfinția Sa, a menționat încă o dată că monahul este un ostaș al lui Hristos, care stă la strajă în apărarea sufletelor celor din lume adică a mirenilor, de aceea călugării au datoria sfîntă de a fi mereu în rugăciune.