Pasajul evanghelic al duminicii a 27-a după Pogorârea Duhului Sfânt, ne relatează vindecarea femeii care de 18 ani era gârbovă și pe care Hristos a vindecat-o în sinagogă într-o zi de sâmbătă (Lc. 13, 10-17). Tâlcuind minunea evanghelică de astăzi, într-un înțeles modern social, putem spune că Europa o reprezintă pe femeia gârbovă. De când întâi-stătătorii duhovniceşti ai Europei, fără ştiinţa şi voia popoarelor Europene, s-au rupt de adevărata Biserică a lui Hristos, din Răsărit, de atunci omenirea Europeană a început din ce în ce mai mult să se gârbovească şi să-şi aplece capul spre pământ. Veacul al XX-lea este veacul cel mai bolnav din viaţa omenirii Europene, căci în acest veac capul omenirii s-a aplecat cu totul în jos. De aceea să-i vorbeşti Europei despre cer înseamnă să-i vorbeşte despre ceea ce nu poate vedea, căci întreaga ei fiinţă e atât de gârbovită încât, cu simţurile ei, nu poate percepe decât ceea ce e jos, ce e din pământ, ce e mai prejos de om.
Din această perspectivă a femeii gârbove trebuie privită şi preţuită întreaga viaţă a Europei din veacurile trecute. Din această perspectivă a luminii, cea a unei femei gârbove ce priveşte în pământ, s-a dezvoltat ştiinţa, arta, economia, politica şi întreaga viaţă omenească, individuală şi socială – îndeosebi viaţa omenească. Privind numai la pământ, s-a explicat totul prin pământ. Văzând numai pământul, s-a luptat doar pentru pământ. Auzind numai pământul, toată ştiinţa omenească s-a lăsat purtată de freamătul pământului umed. Simţind numai mireasma putreziciunii pământeşti, acel miros a covârşit toate bine-plăcutele miresme cereşti. Mintea omenească s-a preocupat doar cu cercetarea celor pe care le poate vedea cu ochiul, auzi cu urechea şi mirosi cu nasul, s-a încredinţat adică pământului şi numai pământului – aceasta era înţelegerea femeii gârbove. Sute de aparate a născocit mintea femeii gârbove, ca să cerceteze pământul şi cele din pământ. A cercetat toate plantele şi rădăcinile, viermii mari şi mici, şi pe cei foarte mici, pe cei văzuţi şi pe cei nevăzuţi.
„Femeia gârbovă” şi-a înarmat ochii cu microscoape şi cu ochelari fini, ca să vadă cu de-amăruntul tot muşuroiul de viermi. Pe toate le-a văzut, pe toate le-a aflat, şi a vestit cerului şi pământului că nu există nimic afară de viermi, mari şi mici, văzuţi şi nevăzuţi, gânditori şi negânditori. Atât a putut vedea femeia gârbovă, şi nimic mai mult. Ca să vadă mai mult, ar fi trebuit să fie dreaptă, cu capul ridicat spre cer şi cu mintea deschisă către lumea de sus.
Femeia gârbovă nu poate vedea întregul Ierusalim de sus, întreaga lume duhovnicească de deasupra omului. Ea vede doar ce-i mai jos de ea, nicidecum ce-i mai presus. De aceea, tot ce-a cugetat şi a făurit de-a lungul ultimelor câtorva veacuri a cugetat şi a făurit pe nisip, pe praf, pe pământ şi pe noroi, pe cele pe care le putea vedea şi simţi sub ea. Cine va înţelege privind în această lumină evoluţia omenirii Europene de la ruperea de Biserică, acela va înţelege tot. Aşa cum pescarul de pe râul mâlos miroase a mâl, aşa şi întreaga cultură Europeană, cu ştiinţa şi filosofia ei, cu arta şi religia, şi cu întreaga ei cultură, miroase toată a mâl, a pământ, a praf – singurele lucruri pe care o femeie gârbovă le poate vedea. Hristos este singurul tămăduitor al gârbovirii.
Pricina gârbovirii Europei stă în călcarea legii lui Dumnezeu, şi mai cu seamă în necinstirea părinţilor săi. Începutul întregii gârboviri a Europei a fost necinstirea părinţilor, a celor trupeşti şi a celor duhovniceşti. De atunci a început să-i crească cocoaşa din spate, precum cea a cămilei. De aceea nu vede nimic din cele cereşti şi nu înţelege nimic din cele duhovniceşti. Ea vede şi înţelege numai ce e vierme și putoare, răutate și stricăciune.
Sfântul Nicolae Velimirovici
Prin Fereastra Temniţei, Scrisoarea a 79-a
Editura Predania, Bucureşti, 2007, p. 243-245
