Avem o veste bună pentru omenire: că legătura noastră cu Dumnezeu – care a fost stricată, s-a restabilit. Ne-am îndepărtat de Hristos, am pierdut legătura, am trăit în întuneric. Și a venit vestea cea nouă, vestea cea bună spusă de Înger Maicii Domnului, că va aduce pe lume pe Izbăvitorul nostru, pe Mesia.
Maica Domnului se pregătea ca să devină un pământ roditor. Trăia într-o stare de pregătire. Trăia în feciorie, păstrase intact unicul scop [unica rațiune] de a trăi: să devină scara pe care va coborî Dumnezeu pe pământ. Și a primit vestire de la Înger, că Îl va naște pe Mesia. Însă, Ea însăși, având o atitudine dârză, o relație vie cu Hristos, și-a mărturisit gândul, și-a manifestat nedumerirea: „Cum va fi aceasta, de vreme ce nu știu de bărbat?” Și-a mărturisit gândul – asta înseamnă o relație vie, să vorbim direct cu Dumnezeu, să ne mărturisim gândul. Și a venit vestirea Îngerului, că va naște de la Duhul Sfânt. Într-un mod minunat se va face lucrarea dumnezeiască de iconomie mântuitoare, [lucrarea] izbăvirii omului.
Viața noastră, așadar, e o așteptare a veștii celei bune. Și pătimim, mergem de colo-colo, trăim într-o neștiință existențială, într-o stare de tulburare, însă, înlăuntrul nostru există în adâncuri această dorință a veștii celei bune, a acestei nașteri duhovnicești, a nașterii lui Hristos în inimile noastre, a revelației lui Dumnezeu. Viața noastră, așadar, e o așteptare a acestei vești bune. E o pândire continuă a lui Dumnezeu. Unde se va arăta Dumnezeu? Facem de toate, avem mici scopuri, dar există în inima noastră adâncă această durere, această rană: dacă nu-L vom vedea pe Dumnezeu, nu va putea exista Viață în viața noastră! Trebuie să lucreze în noi această cugetare.
Asta înseamnă feciorie: să ținem cu dinții singurul lucru de care avem nevoie. Să scoatem din viața noastră micii dumnezei, scopurile mărunte, micile gunoaie. Să păstrăm nemăsluită această dorință a întâlnirii cu Dumnezeu. Pentru că această așteptare a lui Dumnezeu presupune predarea voii noastre. Însă, noi suntem plini de gânduri, de patimi, de greutăți, ispite, îndoieli, și trebuie să ne lepădăm de toate, să ne golim de sine, de gânduri, și să spunem: „Doamne, iată-mă!”
