Vremuri tulburi în Ortodoxie şi atacuri asupra bisericii au fost mereu. În unele perioade, vremurile tulburi erau mai intense, alte ori mai îndelungate, însă e foarte important să ştim că au fost, şi nădăjduim că mai sunt, adevăraţi mărturisitori, apărători şi călăuzitori ai credincioşilor în vremurile de restrişte duhovnicească. Prin urmare, Dumnezeu nu a lăsat şi nu lasă văduviţi credincioşii şi biserica de nădejde, de apărători şi de luptători pentru dreapta credinţă şi adevărul cel mântuitor.
În filele sinaxarului Ortodox găsim foarte mulţi sfinţi, care sunt consideraţi mari apărători şi mărturisitori ai Ortodoxiei.
Nu vom relata întreaga viaţă a acestui sfânt, deoarece este foarte voluminoasă. Vom prezenta doar câteva aspecte din minunata şi sfânta s-a vieţuire. Şi anume acele aspecte care ni-l prezintă ca pe un mare apărător şi mărturisitor al Ortodoxiei.
Deci Cuviosul Maxim s-a născut la Constantinopol în anul 580, într-o familie nobilă și a avut parte de o educație aleasă. Pe la anul 610 împăratul Heraclie l-a chemat la curtea împărătească, încredințându-i slujba de prim secretar. Însă după trei ani, tânărul şi foarte înţeleptul Maxim a părăsit această demnitate râvnită de foarte mulţi pentru înaltul statut social. A părăsit înalta funcţie imperială, nu din alt motiv, decât din dragostea faţă de Hristos, pe care îşi dorea nespus de mult să-i slujească cu iubire toată viaţa. Ceea ce a şi făcut de alt fel, căci s-a călugărit în Mănăstirea Hrisopolis, din preajma Constantinopolului.
Sfântul Maxim Mărturisitorul a fost cel mai mare apărator al Ortodoxiei din vremea sa (sfârşitul secolului VI, începutul secolului VII). Căci oricât de straniu ni s-ar părea, dar adevăratele izvoare de istorie bisericească ni-l prezintă ca fiind singurul rămas din partea Răsăritului, care apăra dreapta credinţă cu adevărat, chiar dacă avea împotriva sa chiar pe împărat şi pe patriarh, care făcuseră un pact primejdios cu ereticii monofiziţi, ce spuneau cu vehemenţă că Hristos a avut doar o fire, cea dumnezeiască.
Alungat între străini, cu limba şi cu mâna tăiată de către protivnicii Ortodoxiei, a suportat toate chinurile şi batjocura adusă asupra sa. Astfel nu greşim dacă spunem că cu Sfântul Maxim, ca şi cu mulţi sfinţi pătimitori asemenea, se împlinea profeţia înţeleptului Solomon, care spunea: „Chiar dacă în faţa oamenilor ei au îndurate suferinţe, nădejdea lor este plină de nemurire. Şi fiind pedepsiţi cu puţin, mare răsplata vor primi, căci Dumnezeu i-a pus la încercare şi i-a găsit vrednici de El…” (Înţelepciunea lui Solomon 3, 4-7).
Prin urmare, pilda de vieţuire, dar mai ales de apărător al dreptei credinţe a Sfântului Maxim Mărturisitorul trebuie să fie un exemplu pentru toţi, dar mai ales pentru slujitorii bisericii. Căci chiar dacă suntem de foarte multe ori puşi în situaţii fără precedent, nu trebuie să răstălmăcim adevărurile de credinţă. Sau şi mai rău, de dragul funcţiilor sau a unor bunuri materiale, să nu ne lepădăm de Dreapta Credinţă, prin îmbrăţişarea obiceiurilor lumeşti fără de Dumnezeu, prin nerecunoaşterea credinţei şi amestecul cu cei de alte credinţe şi prin acceptarea unor obiceiuri şi învăţături de credinţă ce sunt denaturate din punct de vedere duhovnicesc.
Avem nenumărate sfaturi şi îndemnuri ale Sfinţilor Părinţi care ne spun că nu există iubire în minciună, să căutăm adevărul dreptei credinţe şi să ne ferim de manifestările care au fost combătute de Sfinţii Părinţi.
Trebuie să fim cu mare atenţie că foarte multe lucruri astăzi par bune, dar sunt înşelătoare şi nu fac decât să ne depărtăm de la dreapta credinţă. Să nu ne numărăm cu cei care vor să îngroape adevărata credinţă, ci atât cât putem, să ţinem la vechile ei valori.
Iar pilda de vieţuire şi mărturisire a adevărului de credinţă a sfinţilor, şi mai cu seamă a Cuviosului Maxim Mărturisitorul, ne pot întări şi da imboldul sufletesc de-a apăra şi mărturisi dreapta credinţă.
Prea mulţi sunt astăzi, mai ales din cei dinafara bisericii – fără minimă cunoştinţe teologice, fără citirea sfintelor cărţi, fără o trăire autentic creştină, fără rugăciune, fără post, fără biserică, etc., etc. – vor cu tot dinadinsul să niveleze adevărurile de credinţă ortodoxă, să fie la acelaş nivel cu tot ce propagă diferite secte şi confesiuni. Pe unii ca aceştea, Sfântul Nicolae Velimirovici, îi ceartă şi-i povăţuieşte oarecum: „Cum puteţi năzui să împăcaţi şi să puneţi pe plan de egalitate adevărul cu neadevărul? Oare această cale v-a arătat Hristos? Oare El a împăcat învăţătura Sa cu idolatria romană, cu fetisismul negru, nihilismul Indian şi fariseismul mort iudaic? Evident că nu. Lumea l-a rastignit pe Hristos pe cruce fiindcă n-a făcut nivelare, şi nici amestecare”.
Aşadar, în concluzie trebuie menţionat că, oricât de greu şi anevoios este să fii mărturisitor şi apărător al Dreptei Credinţe, aceasta rămâne o datorie a fiecăruia din noi, cei care ne-am botezat ortodox. Datorie ce trebuie împlinită conştiincios, după măsura sufletească a fiecăruia. După cât şi cum putem, dar important să nu abdicăm şi să nu pângărim adevărata credinţă prin trăire necreştină. Or, Cuviosul Maxim Mărturisitorul, aşa cum am menţionat deja, ne este şi călăuză, şi sprijin, şi model, şi ajutător pentru a fi adevăraţi mărturisitori, şi prin faptă, şi prin cuvânt, a Dreptslăvitoarei noastre Credinţe Ortodoxe.
Prot. Ştefan RÎMBU
