În vremurile de demult, î.d.Hr., un rege a trimis la un filosof un viţeluş cu rugămintea, ca atunci când filosoful îl va jertfi zeilor să-i trimită de la el tot ce e mai bun. Filosoful a luat viţeluşul, l-a oferit jertfă zeilor şi din tot animalul sacrificat a trimis regelui limba. Regele a trimis acum un alt viţeluş filosofului cu rugămintea să-i trimită nu cea mai bună parte a lui, ci cea mai rea. Filosoful i-a trimis iarăşi limba. Regele s-a nedumerit pentru că în amândouă cazurile filosoful i-a trimis limba. L-a întrebat şi filosoful i-a răspuns că limba, limba omului este cea mai bună şi cea mai rea. Limba spune cele mai bune cuvinte și limba spune cele mai rele cuvinte. Limba mântuieşte, limba nimiceşte.
Cât de mare dreptate a avut acel filosof antic! De la limbă vin toate bunătăţile, de la limbă vin și toate răutățile. Dumnezeu a dăruit limba doar pentru bine. A dăruit limba ca omul să se roage și să vorbească împreună cu Părintele ceresc.
Limba devine de aur când omul se roagă. Dumnezeu i-a dat omului limba, ca să vorbească împreună cu ceilalți oameni, să învețe și să fie învățat, să-şi îmbogățească cunoştinţele, să promoveze în arte şi în ştiinţă.
Binecuvântare a lui Dumnezeu este limba, când omul o foloseşte pentru bine. Dar blestem devine limba, când omul o foloseşte pentru rău. O, câte nenorociri, câte dezastre, câte crime, câte lacrimi nu rezultă pe urma limbii neatente, limba care nu are frâu, ci este lăsată să vorbească fără ca omul să se gândească la ce rău poate să provină pe urma ei!
Câte păcate nu face omul cu limba! Iar unul din păcatele limbii este şi vorbirea ruşinoasă (vorbe murdare, indecente, cuvinte şi expresii triviale, obscene), adică omul vorbeşte cele de ruşine.
Cele ruşinoase pe care le zic astăzi oamenii se împart în două categorii. Prima categorie sunt cele de ruşine pe care le zic mulţi fără să încerce a le acoperi cu alte cuvinte nevinovate. Le spun brutal, goale, cu totul neruşinat, neobrăzat, necuviincios. Nu se ruşinează deloc. Acești oameni sunt în majoritatea lor oameni neciopliţi, grosolani, inculţi, vulgari, necultivați, needucaţi, analfabeți, care nu ştiu de false politețuri, de bune maniere. Ci orice au în inima lor necurată aruncă şi împroașcă pe oricine îi ascultă cu necurăţia lor. Spun cuvinte ruşinoase chiar şi înaintea copiilor. Îi învață să spună cuvinte ruşinoase şi pe copiii nevinovaţi, care deşi nu înțeleg încă ce este ruşinos, repetă cuvintele ruşinoase. Dar ce să spunem despre acei părinţi, care-i aud pe copiii lor zicând cuvinte ruşinoase şi nu-i pedepsesc, ci râd şi se bucură pentru… progresul copiilor lor? Cuvintele ruşinoase rămân în creierul copilului şi copilul le ţine minte până la moarte.
Aşadar, vorbirea ruşinoasă nu e nimic? Greşiţi, doamnelor şi domnilor. Aşa cum spuneau anticii, distanța care desparte faptele ruşinoase de cuvintele ruşinoase nu este mare. Cine spune cuvinte ruşinoase, dacă n-a făcut, va face și fapte ruşinoase. Are o minte stricată. Inima lui e asemănătoare cu o groapă, cu o cloacă plină de necurăție, unde această groapă este acoperită cu o placă de marmură și nu lasă să iasă afară necurăția și putoarea. Aceşti domni, deschizându-şi gurile, sunt ca și cum ar deschide placa unei astfel de gropi, a unui astfel de canal. Aşa cum zice şi proorocul, „Mormânt deschis este gâtlejul lor” (Psalmul 5,10).
Vorbind ruşinos omul nu-şi face doar o recomandare rea despre sine celorlalţi, nu se vatămă doar pe sine; îi vatămă şi îi prejudiciază şi pe toți ceilalți care aud cuvintele lui ruşinoase. Curvia şi adulterul şi celelalte păcate ale trupului nu se fac imediat; încep cu glume, cu râsete, cu cuvinte ruşinoase. Aceste cuvinte ruşinoase sunt începutul păcatului ruşinii depravării, indecenţei. Este drumul scurt care duce direct în prăpastie. Sunt – aşa cum zice Sfântul Ioan Gură-de-Aur, aprinzătoarele, surcelele curviei. Aşa cum un foc, ca să se aprindă, are nevoie de vreascuri și de alte materiale uşor arzătoare, aşa şi curvia, ca să se aprindă în inimile oamenilor are trebuinţă de aprinzătoare; şi aprinzătoarele sunt cuvintele ruşinoase care se aud la petreceri – în cluburile de distracţie şi în cadrul vizitelor familiale. Pretutindeni, cuvântul ruşinos. De la aceste cuvinte ruşinoase se aprind marile focuri ale desfrânării şi ale altor păcate josnice.
Câți tineri şi tinere curați nu s-au întinat şi nu s-au stricat din cauza cuvintelor ruşinoase! Și apoi ziceţi că vorbirea ruşinoasă nu e nimic. O, voi, care spuneți cuvinte ruşinoase şi credeți că vorbirea ruşinoasă nu e nimic. Dacă v-ar zice cineva să vă aplecaţi într-un canal, care are ape murdare, nu ca să beți, ci ca să vă atingeți și să vă udaţi limba, cine dintre voi o va face? Cine şi-ar murdări limba cu mocirlă? Nimeni. Niciunul. Şi totuși! Mii de oameni, bărbaţi şi femei, îşi înmoaie limba în vorbirea ruşinoasă și se murdăresc și la rândul lor murdăresc și pe alţii.
Mitropolitul Augustin Kandios
