Dumnezeiasca Liturghie la Mănăstirea Hîncu, de sărbătoarea Sf. Sfințit Muc. Haralambie

Pe 23 februarie 2025, în duminica înfricoșătoarei judecăți, când este sărbătorit Sfântul Sfințit Mucenic Haralambie, Înaltpreasfințitul Arhiepiscop PETRU a slujit la Mănăstire ,,Cuvioasa Parascheva” – Hîncu, din s. Bursuc, rn. Nisporeni.
Această slujire a fost prilejuită de cinstirea hramului bisericii Sf. Sfințit Muc. Haralambie din incinta Reședinței Arhiepiscopale de la Mănăstirea Hîncu.
În dimineața zilei Ierarhul a fost întâmpinat de Stareța Mănăstirii, Egumena PARASCHEVA (Cazacu), obștea mănăstirii și soborul de slujitori prezenți.
După citirea pericopei evanghelice, Ierarhul a ținut un cuvânt predicatorial în care a explicat mesajul evanghelic despre judecata de apoi.
Răspunsurile liturgice au fost date de corul Mănăstiri Hîncu și al maicilor starețe din Eparhia, condus de Egumena PARASCHEVA (Cazacu).
Prezenți la Sfânta Liturghie au fost doar ctitorii, binefăcătorii acestei sfinte biserici, dar și câțiva prieteni de suflet de-a Înaltpreasfințitul Arhiepiscop PETRU din Ucraina, din regiunea Cernăuți.
La sfârșitul sfintei liturghii Înaltpreasfinția Sa a felicitat stareța mănăstirii, obștea, soborul slujitorilor și pe credincioși prezenți cu sfânta sărbătoare.