Pe 15 ianuarie, 2023, în Duminica înaintea de Bobotează, când alături de alți sfinți este pomenit și Cuviosul Serafim de la Sarov, Înaltpreasfinţitul PETRU, Arhiepiscop de Ungheni si Nisporeni a oficiat Sfânta şi Dumnezeieasca Liturghie în Catedrala Episcopală ,,Sf. Bnc. Knz. Alexandru Nevski”, din Municipiul Ungheni.
În timpul Sfintei Liturghii au fost înălțate rugăciuni de slavă și laudă lui Dumnezeu, dar și de mulțumire pentru toate darurile și binecuvântările cerești ce le revarsă cu milostivire peste omenire.
După citirii pericopei evanghelice, Înaltpreasfinția Sa a ținut un consistent cuvânt predicatorial, în care a explicat mesajul evanghelic, vorbind despre pocăință și îndatoririle ce le are față de Dumnezeu un creștin botezat orthodox.
La sfârșitul Sfintei Liturghii Ierarhul, după ce a relatat secvențe din viața Cuviosului Serafim de la Sarov, le-a dorit credincioșilor o săptămână binecuvântată, anunțându-le totodată și programul slujbelor ce vor urma din Ajunul Bobotezei, de Bobotează și de pomenirea Soborului Sfântului Proroc Ioan Botezătorul.
Totodată, Înaltpreasfinția Sa l-a felicitat pe ipodiaconul Silvestru DARII, cu cinstirea numelui de botez, întrucât astăzi este pomenit și Sfântul Ierarh Silvestru.
Răspunsurile liturgice la strană au fost date de Corul Catedralei Episcopale condus de preoteasa Liliana ROTARI.
Menționăm că dimineață, la ora 6, în Catedrala Episcopală s-a săvârșit prima Sfântă Liturghie.