Iubiţi întru Hristos, fraţi şi surori,
În viața noastră pământească, atunci când călătorim undeva, mai facem şi un popas, sau chiar mai multe, atunci când calea este lungă şi anevoioasă. Facem aceste popasuri pentru a ne întări şi odihni puțin, ca mai apoi să mergem mai departe spre locul care ni l-am propus, mai plini de putere.
În sens duhovnicesc, perioada Postului Mare este o călătorie spre Sfânta şi Luminoasa Sărbătoare a Învierii, sau mai degrabă spre rai. De aceea, Dumnezeu, prin Sfinții Părinți, a rânduit ca în această călătorie a Sfântului și Marelui Post, să facem câteva popasuri duhovnicești, pentru a ne întări, nu atât trupește, cât sufletește. Iar astăzi facem primul popas în această călătorie și, acest popas duhovnicesc se numește Duminica Ortodoxiei.
Atât istoria Duminici Ortodoxiei, cât și pericopa evanghelică citită astăzi la Sfânta Liturghie, ne pune în fața noastră multe și bogate învățături duhovnicești, pe care trebuie, nu doar să le analizăm, ci să le punem în practică. Iar aceste învățături nu sunt alt ceva, decât apă duhovnicească, prin care ne potolim setea și ne întărim spiritual, pentru a călători creștinește pe drumul mântuirii, prin grădina Postului Mare.
Evanghelia acestei duminici ne vorbește despre câteva lucruri esențiale, fără de care nu poți pretinde că ești creștin și, că îl iubești pe Dumnezeu. Ne vorbește despre pilda dreptei credințe a lui Filip; despre mărturia mântuitoare a lui Natanail și uimirea acestuia când s-a întâlnit cu Hristos. Iar tâlcuitorii Sfintei Scripturii ne spun că, doar așa trebuie să fie un adevărat creștin ortodox: o pildă de credință vie pentru alții, care nu l-au cunoscut încă pe Dumnezeu – cum a fost Filip pentru Natanail; să-L mărturisească pe Dumnezeu, a fi Cel Adevărat – cum a făcut și Natanail; să înțeleagă și să creadă că Dumnezeu este pretutindenea, cunoscând și văzând orice mișcare a minții și a sufletului nostru. Iar prin cuvintele care Hristos le spune despre Natanail: „Adevărat israilitean în care nu există vicleșug”, se cuvine să înțelegem că, numai așa trebuie să fie adevăratul creștin ortodox „fără vicleșug”, făcându-le pe toate din sinceritate și cu credință dreaptă.
Cât despre Duminica Ortodoxiei, ar fi să menționăm că în această zi prăznuim un fapt istoric, și anume, încununarea biruinței adevărului asupra rătăcirilor mincinoase și biruința dreptei credinţe, asupra tuturor învățăturilor eretice. Și tot astăzi, Biserica prăznuiește cu triumf, restabilirea cultului sfintelor icoane. Acestea toate s-au petrecut în primăvara anului 843, când Sfânta împărăteasă Teodora, după moartea cruntului împărat Teofil – soțul ei – a convocat un sinod la Constantinopol, iar după ce s-au încheiat lucrările respectivului Sinod, la 11 martie 843, în prima Duminica a Postului Mare, au fost dați anatemii toți ereticii de până atunci. Iar ca un triumf asupra tuturor ereziilor, tot atunci, s-a desfășurat o impunătoare procesiune cu sfintele icoane, purtate de credincioși, de cler și de suita imperială, pe care le-au așezat în Catedrala Sfânta Sofia. Astfel, de atunci, prima Duminică a Postului Mare este numită Duminica Ortodoxiei.
Până în anul 843, Biserica, prin ierarhii și toți credincioși ei, s-a luptat 120 de ani cu mai multe stăpâniri păgâne, care voiau să distrugă cultul sfintelor icoane, chinuindu-i crunt și chiar omorându-i pe cei care cinsteau și apărau sfintele icoane. Astăzi nimeni nu ne mai oprește de a cinsti sfintele icoane, dar puțini le mai cinstesc așa cum se cuvine. În multe case a creștinilor noștri, unde și unde mai găsești câte o icoană și aceia prăfuită și împăingenită. Avem tot felul de telefoane și calculatoare, avem și televizoare cât pereții. În multe case sunt televizoare în fiecare cameră, dar pentru icoane spunem că nu ne ajung bani. Ce frumos ar fi dacă pe lângă toate darurile ce le dăm copiilor, rudelor și prietenilor noștri, să le dăruim câte o icoană. Cât de mult s-au luptat sfinții ca să avem bisericile și casele împodobite cu icoane, dar câtă neglijență arătăm pentru aceste podoabe neprețuite, prin care dobândim ajutor și mântuire, dacă le cinstim cuviincios.
Faptul că ne comportăm de multe ori necuviincios cu sfintele icoane, dovedește că tot așa, dacă nu cumva și mai rău ne comportăm cu cea mai prețioasă icoană, care este sufletul nostru, deoarece, cum spune cuviosul Iustin Popovici: „Sufletul este chipul lui Dumnezeu în noi”. Dacă cineva ar scuipa, ar strica sau ar călca în picioare o icoană, am zice că este păgân și ne-am face tot felul de impresii rele despre el. Dar atunci când nu ne spovedim și nu ne împărtășim decât o dată pe an, când nu ne facem cuvenita rugăciune, când încălcăm posturile, ne îmbătăm, ne urâm, nu iertăm, blestemăm, curvim, fumăm, înjurăm, prin toate acestea, oare nu ponegrim și călcăm în picioare icoana lui Dumnezeu din noi, sufletul nostru?
Iubiți credincioși,
Auzim de Ortodoxie și mulți vorbim în diferite chipuri de ea, dar oare ştim ce înseamnă cu adevărat Ortodoxia? Mai suntem oare bucuroşi că ne-am născut ortodocşi? Ne mai este dragă Ortodoxia, cum le-a fost dragă atâtor generații de creștini de până la noi? Aceste întrebări, cât şi altele, legate de Ortodoxie, ar trebuie să ni le punem nu doar astăzi, ci permanent să cugetăm profund asupra lor. Oare nu cumva are prea multă dreptate părintele Efrem Filoteutul, care spune în cartea sa Despre Credinţă şi mântuire: „Suntem ortodocşi, însă nu cunoaştem înălţimea, profunzimea şi lărgimea Ortodoxiei”. Și tot acest părinte ne spune ca un îndeamnă că, „avem datoria să cunoaștem Ortodoxia în toată sfinţenia ei”.
Spun de foarte multe ori, voi repeta și acum: ortodox nu înseamnă să fii doar botezat și cununat, căci Ortodoxia nu înseamnă teorie, adică, doar să cunoaștem câte ceva despre Dumnezeu, sfinți, biserică, icoane și alte lucruri sfinte. Ortodoxie înseamnă trăire, adică: să te rogi regulat; să postești cum se cuvine; să te împărtășești cât mai des – cu dragoste, evlavie și credință; să-ți iubești și să ierți vrăjmașii; să vii regulat la Biserici; să citești cărți sfinte; să împlinești sfintele porunci. Ortodoxia înseamnă de fapt, un mod de viață diferit. Ne uităm la viețile sfinților și a creștinilor de altădată, se deosebeau de ceilalți oameni, nu atât pentru faptul că erau doar botezați în Credința Ortodoxă, ci mai ales prin faptele lor, ce adevereau că sunt creștini practicanți și că-L iubesc pe Dumnezeu.
Dragii mei!
Dacă ne uităm la mulți din creștinii noștri botezați ortodocși, care merg la distracții și discoteci în loc să meargă la biserică, țin tot felul de sărbători cu conotație păgână, dar încalcă sărbătorile creștine, trăiesc în concubinaj, fură, batjocoresc, nedreptățesc, nu țin posturile, nu au cruce la piept, nu se roagă, oare aceste fapte necuviincioase pot servi ca argument că suntem creștini adevărați și că-L iubim pe Dumnezeu? Cât de dureros, dar adevărat, spunea cuviosul Porfirie Kavsocalivitul: „Trăim în creștinism, ca în vremuri păgâne”.
Indiferent cât de nepotrivit am fi înțeles și am fi trăit Ortodoxia până astăzi, totuși, fiind în perioada Postului Mare, avem posibilitate să ne corectăm în fața lui Dumnezeu și să-I arătăm concret, prin fapte bune, că suntem încă ortodocși. Prin post, rugăciune, metanii, venire la biserică, spovedanie și împărtășanie ne curățim de răutățile păcatului și chipul sufletului nostru își redobândește frumusețea și strălucirea care a primit-o la Taina Botezului. Și îngrijindu-ne de suflet, înfrumusețăm de fapt icoana lui Dumnezeu din noi și devenim chiar noi, din punct de vedere duhovnicește o icoană. Or, tocmai aceasta înseamnă a fi un ortodox adevărat și în esență, spre aceasta ne cheamă Duminica de astăzi, numită atât de frumos și sugesiv, Duminica Ortodoxiei.
Înaltpreasfințitul PETRU
Arhiepiscop de Ungheni și Nisporeni
