Duminica Ortodoxiei prăznuită triumfător la Catedrala Episcopală din mun. Ungheni

Pe 9 martie 2025, în prima duminică din Postul Mare, numită Duminica Ortodoxiei, Înaltpreasfinţitul PETRU, Arhiepiscop de Ungheni și Nisporeni, a oficiat Sfânta şi Dumnezeiasca Liturghie la Catedrala Episcopală „Sf. Bnc. Knz Alexandru Nevski” din municipiul Ungheni.
În dimineața zilei Înaltpreasfinţia Sa, a fost întâmpinat de soborul slujitorilor şi credincioșii prezenți.
În timpul Sfintei Liturghii, Ierarhul dimpreună cu slujitorii și credincioșii prezenți au înălțat către Dumnezeu rugăciuni și cerere pentru pace și înțelegere între popoare.
După citirea pericopei evanghelice (Ioan 1, 44-51), cu binecuvântarea Înaltpreasfințitul Arhiepiscop PETRU, prot. Ștefan RÎMBU a ţinut un cuvânt de învăţătură creştină, în care a relatat fragmente din istoria Duminicii Ortodoxiei.
După canonul euharistic, ipodiaconul Serghei TULBURE, a fost hirotonit în treapta de diacon. Specificăm că diaconul Serghei a absolvit cu brio Seminarul Teologic din Odessa, fiind timp de 9 ani ipodiacon al ÎPS Arhiepiscop PETRU și tot de atâția ani este colaborator al Înaltpreasfinției Sale, activând sârguincios și profesional la Centrul Eparhial din mun. Ungheni.
După rugăciunea „Tatăl nostru…” creştinii care s-au mărturisit și au primit dezlegare de la duhovnic s-au împărtăşit cu Sfintele Taine.
Menționăm și faptul că prezent la Sfânta Liturghie a fost și Primarul Municipiului Ungheni, Dnl Vitalie VRABIE, care s-a și împărtășit.
După aceasta Înaltpreasfinţia Sa a sfinţit icoanele credincioşilor, care erau ținute înălţător în mâini, în amintirea momentului triumfător şi biruitor al Ortodoxiei asupra iconoclasmului şi restabilirea cultului sfintelor icoane. Apoi Ierarhul a vorbit despre importanța și neceisitatea cinstirii sfintelor icoane.
Răspunsurile liturgice au fost date la strană de Corul Catedralei Episcopale, condus de preoteasa Liliana ROTARI.
Menţionăm că, aşa cum a fost anunţat în prealabil, de dimineaţă, la ora 6, prot. Nicolae BOIAN a săvârşit prima Liturghie în Catedrala Episcopală, ca în felul acesta fluxul de credincioşi, ce vin pentru a primi Sfânta Împărtăşanie, să fie mai extins.
Răspunsurile liturgic la prima Sfântă Liturghie au fost date de Corul de copii al Catedralei Episcopale, condus tot de preoteasa Liliana ROTARI.