Nimănui nu-i este îngăduit să lipsească Duminca de la Sf. Liturghie, spun sfinții părinți, căci este mare păcat. Numai cei ce sunt bolnavi de nu se pot da jos din pat, și cei ce îngrijesc de bolnavi, sunt îndreptățiți să lipsească de la Biserică, căci aceștia au într-adevăr pricini binecuvântate.
Nu ai voie să dormi în timpul Sf. Liturghii, să faci cumpărături, comerț sau târg, să gătești, să călătorești sau să lucrezi în vreun fel, căci banii câștigați în Duminici și sărbători, sunt bani blestemați și vei ajunge să-i pierzi pe la doctori, pe medicamente, sau ți se vor fura. Una este să lucrezi fiindcă așa îți este serviciul, eși obligat și nu ai altă soluție, și alta este să lucrezi tu de bună voie. Căci dacă necinstești ziua Domnului și o nesocotești, și Dumnezeu îngăduie să ți se fure ceva ce ai tu mai scump, pentru că și tu ai furat ziua Lui. Nu este glumă, este ziua Domnului și avem poruncă să o cinstim.
Ce au făcut oamenii din ziua duminicii, ştim cu toţii. Dintr-o zi care ar fi trebuit să fie închinată Domnului, ei au făcut o zi pentru diavol şi păcate. Pentru cei mai mulţi, duminica înseamnă a trândăvi, a petrece, a chefui în beţii, a se distra în dansuri, serate, baluri, dezmăţ şi multe altele.
Când clopotele bisericilor bat, oamenii cască și se întorc pe partea cealaltă în pat. Când preotul se roagă pentru întreaga țară, pentru pacea lumii, pentru conducători, pentru sănătate, mântuire, pentru cei adormiți… oamenii se uită la emisiuni, se îmbuibează și desfrânează. Când Hristos Se jertfește pentru întreaga lume, oamenii se mocirlesc în cele mai cumplite patimi și pofte.
Să luăm în serios aceste lucruri, căci Dumnezeu este bun dar este și drept, și nu va îngădui la nesfârșit ca ziua Lui să fie calcată în picioare de niște ticăloși. Să cinstim cum se cuvine ziua Sf. Duminici, căci e ziua Domnului, nu a noastră și astfel ne vor fi ascultate și împlinite și rugăciunile, vom fi păziți de multe rele, boli și urgii iar Dumnezeu ne va învrednici de multe binefaceri chiar pământești, căci ne vor fi binecuvântate afacerile, casa, familia, gospodăria, animalele, și roadele pământului.
Sursa: Produse mănăstirești