Duhovnicul trebuie să simtă ritmul vieții interioare al fiecăruia dintre cei ce vin la dânsul. Pentru aceasta, el se roagă ca Duhul lui Dumnezeu să-l îndrume pentru a da fiecăruia cuvântul trebuincios. Slujirea duhovnicului este și înfricoșătoare, și captivantă, dureroasă, dar și însuflețitoare. El este „împreună-lucrător” cu Dumnezeu (I Cor. 3: 9). Este chemat la cea mai înaltă lucrare, la o cinste incomparabilă – să zidească în Lumina Necreată dumnezei pentru veșnicie. În toate, desigur, Hristos îi este exemplu (In. 13: 15). Iată învățătura Lui: „Adevărat, adevărat zic vouă: Fiul nu poate să facă nimic de la Sine, dacă nu va vedea pe Tatăl făcând; căci cele ce face Acela, acestea le face și Fiul întocmai. Tatăl iubește pe Fiul și-I arată toate câte face El și lucruri mai mari decât acestea va arăta Lui, ca voi să vă mirați. Căci, după cum Tatăl scoală morții și le dă viață, tot așa și Fiul dă viață celor ce voiește” (In. 5, 19-21).
Este greu să găsești cuvintele potrivite pentru a comunica unui ascultător stările duhovnicești. De aceea este necesar ca duhovnicul să cunoască dinainte, din experiență personală, toată scara stărilor duhovnicești despre care el cutează a vorbi altora. În Cuvântul către păstor, Sfântul Ioan Sinaitul vorbește așa: „Cârmaci duhovnicesc este acela care a primit de la Dumnezeu și prin propriile osteneli o astfel de tărie duhovnicească, încât poate să izbăvească sufletul cuprins de orice beznă… Învățător adevărat este acela care, în mod nemijlocit, a primit de la Dumnezeu cartea duhovnicească a înțelepciunii, înscrisă în minte de degetul lui Dumnezeu, adică prin lucrarea iluminării și nu ne trebuie alte cărți… Este necuviincios pentru învățători să dea sfaturi copiate din operele altora.”
Astfel de învățături am primit și eu, pășind pe drumul slujirii duhovnicești. În esență, acest lucru are în vedere nașterea cuvântului lui Dumnezeu în inimă, prin rugăciune. Pe Cuviosul Serafim de Sarov, cineva l-a numit clarvăzător, dar el a răspuns că nu este deloc așa, ci că el se roagă în timpul conversației și primul gând care îi vine în inimă, din rugăciune, trebuie să-l socotească drept dat lui de Dumnezeu.
Cuviosul Sofronie Saharov,
Despre rugăciune
