Cuviosul și de Dumnezeu purtătorul părintele nostru Ioan din Damasc s-a născut la Damasc (Siria), pe la anul 675, ca fiu al lui Sarjun (Serghie) ibn-Mansur, un înalt dregător la curtea califului musulman Abd-el-Malek din Damasc. Serghie mai avea și rolul de reprezentant al creștinilor în fața califului. Pentru educația lui Ioan și a fratelui său adoptiv Cosma cel Tânăr, Serghie a răscumpărat de pe piața robilor pe călugărul Cosma. Acesta era foarte bine pregătit, nu numai în domeniul teologiei, ci și al filozofiei și științelor.
Pe baza educației primite, a studiilor sale și a viețuirii într-un mediu care îi permitea să analizeze atât creștinismul cât și islamismul, Sf. Ioan constată la curtea califului Iezid, încă din anul 723, influența monofiziților, care favorizează o poziție iconoclastă, de respingere a cultului icoanelor. Califul, sub influența lor, îi scrie împăratului bizantin Leon al III-lea Isaurul că, tolerând cinstirea icoanelor în biserică, încălca porunca a doua din Decalog. Ca urmare a acestei intervenții, împăratul Leon publică edictul său împotriva icoanelor din anul 726. La apelul patriarhului Ioan al V-lea al Ierusalimului, Sfântul Ioan redactează trei cuvântări de larg răsunet în sprijinul icoanelor – „Tratate contra celor care atacă sfintele icoane”.
Sf. Ioan afirma că Mântuitorul poate fi reprezentat prin icoană, deoarece a luat chip omenesc, iar icoanele îndeplinesc în Biserică patru roluri: educativ – instructiv, estetic – de împodobire a sfintelor lăcașuri, cultic – de însoțire a slujbelor bisericești și haric – de a mijloci harurile Sfintei Treimi către credincioși.
În ciuda acestor luări de poziție, califul Iezid îl stima pe Sf. Ioan, pentru calitățile sale umane și cunoștințele vaste, motiv pentru care l-a invitat să preia funcțiile de la curte ale tatălui său, Serghie.
Totuși, având o înclinare puternică pentru viața ascetică, în jurul anului 732, Sfântul Ioan se retrage împreună cu fratele său în Lavra Sf. Sava de lângă Ierusalim, unde se găsea și o bogată bibliotecă cuprinzând lucrări ale Sfinților Părinți bisericești, dedicându-se trăirii întru Hristos și studierii teologiei creștine. După călugărire a fost hirotonit ieromonah de către patriarhul Ioan al V-lea al Ierusalimului; fratele său a fost hirotonit mai târziu episcop în cetatea Maiuma de lângă Gaza, în Palestina de sud-vest.
Până la adormirea sa întru Domnul, Sfântul Ioan s-a dedicat teologiei ortodoxe, iar prin operele sale polemice a subliniat neajunsurile mahomedanismului, iconoclasmului, nestorianismului, monofizitismului și altor rătăciri. La anul 743 a alcătuit cea mai complexă și sistematică „Expunere a credinței ortodoxe” de până atunci, numită în prescurtare Acrivia, în care condensa într-un mod concis și cursiv rezultatele la care au ajuns Părinții Bisericii, prin precizările lor teologice, confirmate apoi de sinoadele ecumenice.
În lucrarea de morală „Sfintele paralele” pune alături păcatele și virtuțile care le înfruntă. A scris omilii despre Sfânta Treime, Adormirea Maicii Domnului, a comentat Epistolele Sf. Pavel. Tot Sfântului Ioan i se datorează și Octoihul, care este în uz până în zilele noastre. A mai realizat și lucrări de ascetică, unele dintre ele găsindu-se în volumul IV al Filocaliei.
Tradiţia spune că Sfântului Ioan i se tăiase mâna dreaptă de către luptătorii contra icoanelor, deoarece el scria foarte mult în apărarea acestor odoare bisericeşti şi defăima reaua cugetare a iconoclaştilor. După ce i se tăiase mâna, Sf. Ioan s-a rugat îndelung în faţa unei icoane a Maicii Domnului, pentru ai vindeca mâna. În timp ce se ruga, ţinea palma tăiată lipită de mâna dreaptă, de unde fusese tăiată. Adormind în această stare de rugăciune stăruitoare, când s-a trezit, mare i-a fost mirarea văzând că palma tăiată era alipită ca mai înainte la mâna dreaptă, decât doar că rămăsese ca o adeverire o cicatrice la locul de unde fusese tăiată, iar acum era deja alipită. Ca mulţumire, cuviosul Ioan a făcut o palmă de argint, după mărimea mâinei sale vindecată, şi a suprapus-o pe icoana în faţa căreia se rugase. Astfel avem în Biserica Ortodoxă Icoana Maicii Domnului numită „Cu trei mâinii”.
După o viaţă plină de osteneli şi nevoinţe duhovniceşti, a adormit întru Domnul, în anul 749, la vârsta de 74 ani, în Mănăstirea Sfântului Sava. Cuvenita pomenire i se face în Biserica ortodoxă în data de la data de 4/17 decembrie.
Sursa: OrthodoxWiki
