Fică a unui om de neam bogat, Varvara a fost închisă într-un turn cu palate, alături de femei purtătoare de grijă, pentru ca nimeni să nu îi vadă chipul cel frumos. Fecioara se mângâia privind la zidirea lui Dumnezeu. Slujnicele îi spuneau că acestea sunt zidite de zei, dar tânăra se îndoia de aceasta, căci Duhul Sfânt o învăţa pe dânsa adevărul. Venind vremea căsătoriei, Varvara nici nu voia să audă, ameninţându-l pe tatăl ei că, dacă mai insistă să se mărite, se va omorî. Tatăl său a gândit atunci că mai bine îi va fi Varvarei de o va lăsa liberă.
Tânăra însă a căutat pe Domnul, aflând de la nişte fecioare mai multe despre Pătimirile Lui şi despre cele ce au fost şi vor fi. Varvara a fost botezată pe ascuns, logodindu-şi fecioria sa Domnului. Însemnând piatra de marmură de lângă scăldătoare cu chipul Sfintei Cruci, aceasta s-a închipuit pe piatră, de parcă ar fi fost săpată, iar urmele picioarelor Sfintei s-au închipuit asemenea pe piatră. Din urme a curs apoi apă şi multe vindecări s-au făcut acolo.
Aceasta i-a mărturisit tatălui ei cum cinsteşte Sfânta Treime, dar acesta, îndrăcindu-se, a vrut să o lovească. Fecioara a fugit şi, ajungând în faţa unui munte de piatră, ceru ajutor de la Domnul, iar piatra s-a despicat. Varvara a intrat acolo, iar apoi piatra s-a închis, tânăra urcându-se în vârful muntelui şi ascunzându-se într-o peşteră de piatră.
Tatăl ei o căuta şi unul dintre păstori i-a arătat locul unde se ascundea aceasta, iar pentru că nu a tăinuit-o, s-a transformat în piatră, iar oile lui, în lăcuste. Găsind-o Dioscor pe fecioară, a bătut-o fără milă şi a închis-o într-o casă întunecoasă, fără să îi dea apă şi mâncare. A dat-o apoi în mâinile ighemonului, pentru că nu voia să slujească zeilor, dar aceasta mărturisea numele lui Iisus Hristos. Ighemonul a poruncit ca aceasta să stea goală în faţa bărbaţilor, iar apoi să fie bătută până s-a roşit pământul de sânge şi iarăşi a fost închisă.
Domnul Însuşi i s-a arătat, mângâind-o şi vindecând-o, încât nu se mai cunoştea nimic pe trupul ei. Ighemonul crezu că rănile ei au fost vindecate de zei, dar Sfânta a mărturisit cum a vindecat-o Iisus Hristos, mâniindu-l pe ighemon. Varvara a fost spânzurată pe lemn, trupul i-a fost strujit cu unghii de fier, coastele i-au fost arse cu făclii aprinse, iar în cap a fost bătută cu ciocanul, pe toate răbdându-le cu vitejie.
De departe, o privea Iuliana, o femeie din temniţă, ce se aprinsese şi ea de dorul Domnului şi a început a ocărî tirania ighemonului. Astfel, a fost şi ea spânzurată dimpreună cu Sfânta Varvara şi li s-a dat lor ajutor nevăzut din înălţime. Ighemonul le-a trimis apoi goale prin cetate, bătându-le, dar Domnul a trimis spre ajutorul lor înger luminos, să le acopere. Atunci, ighemonul le-a dat spre tăiere de sabie.
Pe tatăl sfintei nu doar că nu l-a durut inima, ci singur s-a făcut chinuitor al fiicei lui, ducând-o pe Varvara afară din cetate şi tăindu-i capul cu sabia. Pe tatăl Varvarei, Dioscor, şi pe ighemon, Marchian, i-a ajuns pedeaspsa Domnului, căci i-au ucis fulgere din cer, încât nici cenuşa lor nu s-a mai aflat. Iar un bărbat din cetate, dreptcredincios, cu numele Galentian, a luat cinstitele moaşte ale muceniţelor şi le-a îngropat cu cinstea ce li se cuvenea, zidind Biserică peste dânsele, făcându-se acolo multe vindecări.
Sursa:Doxologia
