Dacă sunteți o persoană ortodoxă, atunci, desigur, în primul rând, ar trebui să încercați să îi explicați copilului că dependența de droguri este rodul satanismului. Narcomanul nu poate fi liber, el este dependent. „Toate lucrurile îmi sunt îngăduite, dar nu toate sunt de folos; toate lucrurile îmi sunt îngăduite, dar nimic nu trebuie să pună stăpânire pe mine.”(1 Cor. 6, 9-12). Sufletul său se află în dependență. Și poți deveni un narcoman, adică poți să ajungi dependent, chiar dacă ai încercat să te droghezi doar o singură dată. De exemplu, care dintre pacienții clinicii narcologice, a vrut să devină narcoman? Probabil, nimeni. Și după ce au încercat o dată, au vrut să încerce din nou.
Nu numai cei slabi și fără voință, nu numai cei neglijați social, nu numai copiii familiilor vulnerabile devin dependenți de droguri. Oricine îndrăznește să încerce poate deveni narcoman. Și căutarea motivelor apariției dependenței de droguri – nu este vorba de una, ci de mai multe științe simultan.
Prin urmare, pentru a evita dependența, nu trebuie să încercați droguri. Dacă narcoticul doar nimerește în corp, acesta, la figurat vorbind, va găsi modalități și situații în care poate „ajuta” omul. Unii sunt atrași de „expansiunea conștiinței”, pe alții de senzațiile extraordinare, cea de a treia categorie – evadează din dificultățile vieții în lumea viselor. Și apoi intră în vigoare mecanismele biochimice, care tocmai formează dependența.
Pe măsură ce propriile endomorfine devin din ce în ce mai puține, organismul necesită din ce în ce mai multe droguri. Acesta este modul în care o persoană devine dependentă de droguri. Acum, narcoticul devine necesar pentru funcționarea normală a corpului. Dacă narcomanul încetează să mai primească substanță narcotică, atunci apare sindromul de sevraj. Tocmai aceasta este condiția de care se tem cei mai mulți narcomani din lume. O stare, care nu o pot rezista întotdeauna chiar și celor care ar dori să fie vindecați.
Sindromul anulării sau cel al retragerii, acestea sunt vârful senzațiilor narcomanului. Un fel de răsplată pentru toate plăcerile trăite. Toți narcomanii vor să renunțe la droguri și puțini sunt capabili să suporte sindromul retragerii. Dar nu toți începătorii știu ce este sindromul retragerii. Nu toată lumea știe prin ce trece omul. Acesta este modul în care sindromul de sevraj la opiu este descris în carte de D.D. Enikeevoi „Cum se previne alcoolismul și dependența de droguri la adolescenți”: „Aceasta este una dintre cele mai severe opțiuni de abstinență printre alte forme de dependență de droguri și abuz de substanțe. Doar sindromul de sevraj cu barbituromanie îl depășește în severitate.
Mulți narcologi cred că, dacă copiii ar fi luați într-o excursie la spitale narcologice, unde ar putea vedea așa-numitele „simptome de sevraj” sau starea unui narcoman în timpul sindromului de anulare, mulți ar refuza să încerce droguri. Din punct de vedere al narcologiei, dependența de droguri este o boală cronică, incurabilă. Chiar și cei care au supraviețuit crizei de abstinență nu uită niciodată ce sunt drogurile. Narcomania – este o boală care „știe să aștepte”. Nu se știe ce va face o persoană dacă se confruntă cu probleme de viață dificile. O cale de ieșire deja cunoaște.
Și, nemaivorbind de perspectivele din viitor, cum omul își poate umple viața după ce a părăsit clinica narcologică? Folosind droguri, o persoană este „ocupată” toată ziua. Mai întâi a căutat bani, apoi a fost ocupat să caute droguri, apoi a avut o stare de euforie, mai târziu simptome de sevraj, al căror rezultat este acțiunile menționate mai sus. „Fracturat” nu știe ce să facă cu el însuși, ca să nu mai vorbim de faptul că este obișnuit să aibă un spirit ridicat „drogat”(starea de euforie este însoțită de o stare de spirit diferită de cea normală)și, prin urmare, „norma” i se pare gri și plictisitoare.
Ca să nu mai vorbim de faptul că unui narcoman „rupt” i se agravează toate bolile cronice, el reacționează la schimbările vremii, s-a dezvățat să rezolve problemele de zi cu zi, să soluționeze conflicte, căci din cauza schimbărilor intelectuale și psihologice care au avut loc în perioada respectivă de dependență de droguri, el nu poate învăța să lucreze. Întreaga sa viață în ultima vreme a fost dedicată doar propriei sale stări și numai în schimbarea sa, îmbunătățirea acesteia, prin droguri el a văzut o modalitate de a rezolva problemele.
Starea unui narcoman în perioada de reabilitare poate fi comparată cu cea a unui soldat care se întoarce din război. Nici el, nici altcineva nu consideră că războiul este bun, dar nu știe ce să facă și unde să se aplice în timp de pace. Și aici rolul celor dragi, al rudelor și al tuturor celor interesați de recuperarea unei persoane și de mântuirea sufletului acesteia, este foarte important. Rolul iubirii, al răbdării și al bunătății în această perioadă poate fi greu supraestimat. Toți cei care ajută ar trebui să fie pregătiți pentru faptul că literalmente totul va irita pacientul, începând de la neînțelegerea umană și terminând cu lungimea luminii zilei.
Dna Ecaterina Orlova
