Femeia-ispită
După ce a urcat pe stâlpul de la Gelánios (la nord de Constantinopol), care era foarte înalt, Sfântul Daniil a dus o viață aspră și vrednică de uimire. Însă diavolul, văzându-i smerenia, l-a pizmuit, astfel că i-a pregătit niște piedici, îndemnându-i pe ereticii din Bizanț să-l supere și să-i facă rău. Au găsit o femeie necuviincioasă, pe nume Vasiani, care era de fel din Asia [Mică].
Au mituit-o cu mulți bani ca să încerce, de va putea, să molipsească pe Cuvios sau pe vreunul din ucenicii săi, astfel încât să facă vâlvă și să pricinuiască scandal. A plecat deci, acea necuviincioasă femeie, îmbrăcată în rochie frumoasă și cu bijuterii prețioase, a ajuns lângă stâlpul Cuviosului și s-a așezat alături, prefăcându-se bolnavă. Prin diverse tertipuri și viclenii a încercat să ademenească sufletul curat al Cuviosului. În zadar, însă, fapta sa păcătoasă nu l-a biruit nici pe Cuvios, nici pe vreunul din ucenicii săi.
S-a întors în oraș fără să fi izbutit ceva, dar cu toate acestea, voia să ia banii care i se promiseseră, așa că a spus minciuni, cum că, deși Cuviosul ar fi dorit-o și le-a spus ucenicilor să pună scara, ea nu a îndrăznit să urce și a plecat. Astfel, nemernica l-a defăimat pe Cuvios, dar judecata divină nu a răbdat calomnia făcută. A intrat în ea demonul, care fără să vrea, a mărturisit adevărul, adică minciuna și viclenia ereticilor. Oamenii orașului au dus-o la Cuvios, iar acesta, rob al lui Hristos și fără ranchiună, a vindecat-o și i-a iertat vina. Aceasta s-a minunat de bunătatea Cuviosului și, cu lacrimi, săruta neîncetat stâlpul. Atunci Dumnezeiescul Har a cuprins-o din nou, dorind ea să-și îndrepteze viața. Și de atunci, cu adevărat, această femeie necuviincioasă a trăit cu cinste și înțelepciune restul vieții ei.
Judecător al pricinilor Împăraților
După mult timp, a venit la Împăratul Bizanțului (Leon I, care a domnit între 457 și 474) Împăratul din Laziká [antica Colchída, Georgia], pentru a încheia pace. Împăratul Leon l-a luat pe Împăratul din Laziká și l-a dus să cunoască îndelunga-răbdare a Cuviosului Daniil. Atât de mult s-a minunat împăratul străin de Cuvios, încât a căzut și s-a închinat Cuviosului și stâlpului, zicând cu evlavie: „Îți mulțumesc, Cerescule Împărat, pentru că m-ai învrednicit de a mă bucura de acest om ceresc”. Și atât de mult l-au apreciat cei doi Împărați, încât l-au pus să le judece pricinile lor, iar acesta i-a adus la pace.
Simpli cetățeni și împărați, greci și barbari, cu evlavie l-au cinstit pe Cuviosul Daniil Stâlpnicul, ca pe un înger al lui Dumnezeu.
Gheronda Harálambos Vasilópulos,
Sfântul Daniil Stâlpnicul, Editura Orthódoxos Týpos
