Domnul ne-a iubit până într-atât încât a suferit pentru noi pe cruce; şi suferinţele Lui au fost atât de mari, încât nu le putem pricepe, pentru că iubim puţin pe Domnul. Tot aşa, şi păstorii noştri duhovniceşti suferă pentru noi, deşi adeseori nu vedem suferinţele lor. Şi pe cât de mare e iubirea păstorilor, pe atât de mari sunt şi suferinţele lor. Noi, oile, trebuie să înţelegem aceasta şi să-i iubim şi cin­stim pe păstorii noştri. Fraţilor, să rămânem în ascultare de păstorii noştri şi atunci va fi pace obştească şi Domnul va rămâne prin Du­hul Sfânt cu noi toţi.

Dar poate va întreba cineva: „Dacă Duhul Sfânt a aşe­zat pe episcopi şi-i călăuzeşte, de ce nu este la noi pace şi nu înaintăm duhovniceşte?” Pentru că nu gândim drept despre puterea aşezată de Dumnezeu şi prin aceasta ne facem neascultători. Dar da­că ne-am preda voii lui Dumnezeu, am înainta degrabă, fiindcă Domnul iubeşte sufletul smerit şi ascultător şi-l că­lăuzeşte El însuşi, iar pe cel neascultător îl aşteaptă cu răbdare şi milostivire ca el să se îndrepte. Domnul învaţă în chip înţelept sufletul prin harul Său ca un bun învăţător şi un adevărat părinte.

    Toate nenorocirile vin din aceea că nu întrebăm pe preoți, pe duhovnici și mai ales în problemele mari să întrebăm pe arhierei,  căci ei au fost aşezaţi să ne călăuzească. Dar nenorocirile vin și din motivul că păstorii de suflete nu întreabă pe Domnul cum trebuie să proce­deze în anumite situații cu credincioșii. Dacă Adam ar fi întrebat pe Domnul atunci când Eva i-a dat să guste din rodul oprit, Domnul l-ar fi luminat şi Adam n-ar fi păcătuit. Toți păstorii să înțeleagă, că dacălucreză și învață după mintea lor întristează milostivirea lui Dumnezeu şi seamănă tulburări. Cuviosul Serafim din Sarov spune că, atunci când dădea sfaturi după mintea sa, se întâmpla să greşească, şi greşelile pot fi mici, dar pot fi şi mari.

Domnul luminează pe om prin Duhul Sfânt; dar, fără Duhul Sfânt, nici un om nu poate judeca drept. Până la venirea Duhului Sfânt, apostolii înşişi nu erau nici tari, nici înţelepţi, aşa încât Domnul le-a spus: „Până când vă voi mai răbda?” (Mt 17,17).

Dar poate că vei gândi: cum poate cutare episcop sau duhovnic sau preot să aibă Duhul Sfânt, când îi place să mănânce şi are atâtea slăbiciuni? Dar eu îţi spun: e cu pu­tinţă, dacă nu primeşte gânduri rele; aşa încât, chiar dacă are unele defecte, acestea nu împiedică harul să vieze în sufletul lui, aşa cum un pom verde poate avea şi ramuri uscate fără ca acestea să-l vatăme, şi el aduce roadă; sau, într-o holdă de grâu, chiar dacă grâul este amestecat cu neghină, aceasta nu-l împiedică să crească.

Dacă oamenii ar vedea în ce slavă slujeşte preotul și mai ales arhiereul, atunci la această vedere ar cădea la pământ; şi dacă preotul însuşi s-ar vedea în ce slavă cerească stă cînd săvârşeşte slujirea sa, ar deveni un mare nevoitor, ca să nu întristeze cu nimic harul Duhului Sfânt care viază în el.

Cuviosul Siluan Atonitul

Între iadul deznădejdii și iadul smereniei