Apariția și menținerea mult discutatului virus COVID-19, a declanșat în societate, dar și în rândurile credincioșilor, multă nedumerire, multe semne de întrebare, multă spaimă și neliniște sufletească. Tot mai mulți, prin diferite conferințe, filme și diverse postări vorbesc în felurite chipuri de apariția acestui virus. De cele mai multe ori sau aproape de fiecare dată discuțiile despre originea acestuia înclină doar spre latura oarecum „științifică” și nicidecum sau foarte vag, se analizează problema dată din punct de vedere spiritual, teologic și duhovnicește. Or, cauza și originea acestei boli pandemice, ca și a tuturor bolilor de alt fel, trebuie căutată și analizată mai întâi din punct de vedere spiritual.
Deci chiar de la început trebuie să spunem și mai ales să înțelegem că, boala actuală, pandemia cauzată de COVID-19, este din cauza păcatelor noastre. Dar ca să înțeleagă cu toți în profunzime acest lucru, e nevoie să specificăm clar și direct că starea decăzută a omului de astăzi, păcatele mari sunt cauza acestei boli și a tuturor suferițelor: avorturile, trăirea necununat, curvia, narcomania, sodomia și gomoria, încuviințarea paradelor LGBT, încălcarea posturilor, nefrecventarea bisericii, neîmpărtășirea regulată și conștientă, necitirea Sfintei Scripturi, neascultarea de cuvântul Bisericii și a slujitorilor ei, distracțiile în zile de post, bețiile, vrajba, ura fără margini, neiubirea aproapelui, needucarea copiilor în duhul dreptei credințe și multe alte păcate, dar întâi de toate apostazia ce sfâșie trupul bisiricesc prin erezia ecumenismului cu toate manifestările sale ce trebuie să fie osândită sinodal, triumfând învățătura de credință ortodoxă.
Dacă vom citi cu atenție cuvintele evanghelice ale Mântuitorului și multe din minunile săvârșite de El – inclusiv vindecarea celor bolnavi, vom afla că cea mai periculoasă boală este de fapt păcatul. Or, cum spunea Sfântul Teofan Zăvorâtul: „Cea mai cruntă boală este păcatul”. Sau cum spunea Maica Gavrilia Papaianis: „În spatele la orice boală trupească, se află o boală și suferință sufletească.” Dar câți mai cred și înțeleg acest adevăr? Câți se mai preocupă să se vindece de boala păcatului? Și, câți se străduiesc să nu se molipsească de boala păcatului? Cât de bine ar fi dacă ne-am păzi să nu ne molipsim de invidie, minciună, trândăvie, răutate, răzbunare, după cum ne păzim de coronavirus. De ce ne temem doar de un virus și de-o boală, dar de păcat și de Dumnezeu nu ne temem? Cuviosul Paisie Aghioritul, un mare nevoitor contemporan din Muntele Atos, care a avut multe descoperiri de la Dumnezeu, în cartea sa Cu durere și dragoste pentru omul contemporan, spune: „Omul zilelor noastre se teme de orice, de boală, de sărăcie, de bombe, de războaie, dar de păcat și de Dumnezeu nu se teme”. O! cât de adevărate sunt aceste cuvinte, cu mare părere de rău.
Boli, calamități, războaie, tulburările, au fost dintotdeauna, căci păcate oamenii au făcut mereu, dar se pocăiau, se întorceau de la viața lor păcătoasă spre Dumnezeu. Însă astăzi oamenii nu doar că nu se mai întorc de la păcatele lor, dar mulți, mai ales din generația tânără, i-au păcatele ca o normalitate. Nu mai consideră trăirea necununați un mare păcat. Nu mai consideră avortul, sodomia, paradele LGBT păcatele strigătoare la cer și urgii care atrag mânia lui Dumnezeu asupra omenirii.
În cartea Ieșirea, din Vechiul Testament, Dumnezeu îi spune lui Moise: „Dacă vei asculta cu luare aminte glasul Meu, dacă vei face bine înaintea Mea, dacă vei asculta poruncile mele și le vei păzi, NU TE VOI LOVI CU NICI O BOALĂ” (Ex. 15, 26). De aceea în istoria Vechiului Testament, întâlnim adesea întâmplări când poporul evreu se abătea de la poruncile lui Dumnezeu, era pedepsit pentru păcatele săvârșite. Au fost cazuri când ia înghițit pământul, apa, piatra, s-au au căzut pradă dușmanilor. Cetățile Sodoma și Gomora au fost arse definitiv cu foc pentru păcate strigătoare la cer. Oare nu se promovează și astăzi păcatele Sodomei prin mass-media, internet, reclame, mod de viață? Unde vom ajunge? Boli, calamități și războaiele au fost mereu în istorie, dar nu s-au închis bisericile, iar oamenii mergeau la biserici, stăteau în genunchi la rugăciune, nu erau îndepărtați și nu fugeau de biserică și Sfânta Împărtășanie.
Biserica e Sfântă, sfințită; în Ea este prezentă toată Sfințenia; Icoanele sunt sfinte, Potirul, Împărtășania, rugăciunile care se fac sunt sfinte și toate acestea sfințesc umanitatea. Preotul ca săvârșitor al Tainelor bisericești, le face cu putere de Sus. Dumnezeu, prin rugăciunile preoților, își varsă lucrarea Sa sfințitoare peste omenire. Cum să închizi izvorul de sfințire a oamenilor?
Astăzi, trebuie să aducem pocăință, dar să arătăm și rezistență în credință. Să fim tari în mărturisirea ortodoxă; neclintiți, vii, fierbinți. În caz contrar, unii dintre noi, care sunt nepăsători față de sufletele lor, dar mai ales generațiile următoare, care se depărtează tot mai mult și mai vădit de Dumnezeu, vor conduce lumea în gheara diavolului, în focul iadului și a suferinței de neînchipuit.
Sfântul Teofan Zăvorîtul spune: „Înfrânarea patimilor, ferirea de păcate și întoarcerea sinceră spre Dumnezeu și pocăința din suflet sunt cele mai bune medicamente şi prin aceasta nu numai că ni se prelungește durata vieții pământești, dar dobândim și viața veșnică.”
Sfântul Ioan Gură de Aur spune: „Când ne îmbolnăvim, e neapărat nevoie să vedem care au fost cauzele ei.” Și atunci vom vedea că numai păcatele noastre și depărtarea noastră de biserică, de Sfânta Împărtășanie, de rugăciune și de Împărăția lui Dumnezeu, sunt cauza tuturor bolilor, inclusiv a acestui virus care a băgat spaima și neliniștea în inima multor oameni, chiar și a creștinilor, care trebuie să se încredințeze în grija părintească a lui Dumnezeu.
Toate greutățile şi bolile vin asupra noastră pentru că nu vrem să-L primim pe Dumnezeu în inimă, în viața, în familia, în societatea noastră şi tot stăruim doar într-ale noastre. Noi ne iubim noi înşine și purtăm grijă numai de trup, dar nu și de suflet, care e murdar și plin de bubele păcatului. De aceea trupul suferă şi boleşte, pentru că sufletul este plin de lepră. Căci sănătatea trupească nu depinde numai de hrană și de condiții favorabile din punct de vedere medical. Ci sănătatea trupească e strâns legată de sănătatea sufletească, care vine din liniștea și pacea lăuntrică, din depărtarea de cele rele și apropierea de Dumnezeu, din depărtarea valurilor pătimașe ale vieții pământești.
Părinţii bisericii spun că omul a fost creat de Dumnezeu într-o stare perfectă de sănătate fizică, psihică şi spirituală. Boala, sub toate formele ei, provine din faptul că omul s-a întors de la Dumnezeu, dând prin aceasta răului liberă intrarea şi putinţă de dezvoltare în lume. De aceea, cum spune Sfântul Ierarh Nectarie: „Dumnezeu nu poate și nu trebuie să fie considerat autor al bolilor, suferinţei şi morţii.”
Pe cei care sunt poate nedumeriți și se întreabă: de ce trebui să se implice și Biserica și vine cu unele recomandări, sfaturi și învățături în situația pandemică creată de COVID-19, îi îndemnăm să arunce o privire generală asupra istoriei bisericii, și vor vedea că aceasta, adică Biserica, niciodată nu a stat deoparte când oamenii sufereau de boli sau diferite epidemii – ciumă, holeră, lepră, etc. – se abăteau asupra societății. De aceea în uzul liturgic bisericesc se întâlnesc slujbe și rugăciuni pentru cei bolnavi. Ca să nu mai vorbim și de faptul că primele spitale, prototipul spitalelor de astăzi, au fost întemeiate de Sfântul Vasile cel Mare, iar mulți sfinți au fost chiar medici erudiți – Sfântul Ierarh Luca al Crimeii, Sfinții Mucenici Pantelimon, Cosma, Damian, cât și alții. Desigur că Biserica intervenea atunci, după cum o face și-n prezent, în măsura posibilităților și a mijloacelor ce le avea la îndemână. Dar trebuie să spunem și faptul că Biserica din totdeauna s-a îngrijit mai întâi de vindecarea sufletească a omului, care aducea după sine și vindecarea trupească.
Boala și apariția unei epidemii, reprezintă în sens duhovnicesc un examen, prin care se vădește credința noastră în Dumnezeu; prin care se vădește dacă avem încredere în puterea Lui de ajutorare; prin care se vădește dacă mai credem în puterea sfintelor rugăciuni, a sfintelor slujbe și Sfintelor Taine. În mod paradoxal, mulți și dintre creștini își pierd credința în Dumnezeu, când vine vorba de o oarecare epidemie, precum coronavirus, recurgând la tot felul de lucruri și acțiuni aproape neortodoxe – ne sărutarea icoanele în biserică, nu vin la slujbele bisericești, nu se împărtășesc cu aceeași linguriță, etc., etc.. Or, acest lucru e foarte dureros și aproape neortodox.
Este total inadmisibil să credem că bisericile pot fi mijloace de îmbolnăvire și ar prezenta un pericol pentru sănătatea trupească și că acestea ar trebui închise. Or, Biserica s-a dovedit în timp a fi, prin slujbele și tainele ei, loc de vindecare și redobândirea sănătății trupești și spirituale. Căci în ea viază Harul Duhului Sfânt, care curăță, întărește, însănătoșește și desăvârșește pe toate și pe toți, cei care se adăpostesc în ea. În Biserică este prezent Hristos, nu doar Stăpânul și Învățătorul, dar și Medicul Suprem al omenirii.
Au fost timpuri în care existau mai multe și mai periculoase epidemii – ciumă, holeră, lepră, etc. – ca cea de acum, plus că nu existau atâtea mijloace igienice, dar nu s-a pus cumva problema ca bisericile să se închidă sau că acestea ar fi un mijloc de răspândire și de molipsire a diferitor epidemii. Această atitudine care se vrea impusă, vădește slaba credință sau și mai rău, necredința noastră. Căci cum poți crede că Biserica, icoanele și mai ales Sfânta Împărtășanie pot îmbolnăvi, când ele reprezintă surse dătătoare de viață și de vindecare. Cum oare putem crede că Împărtășania duce la moarte și îmbolnăvire, când Hristos este viață și, nu moarte? Dar oare târgurile, mall-urile și supermarketurile, despre care nu se pune problema să se închidă, nu reprezintă și ele un pericol de îmbolnăvire? Vedeți cât de mult s-au pervertit lucrurile, un transport public și un mall să fie mai presus și mai „nepericuloase” decât o biserică. Pe când – după cum spune un Sfânt Părinte – vindecarea deplină a omului are loc anume în biserică. Și mai mult decât atât, Tanya Luhrmann, renumit profesor și cercetător antropolog la Universitatea Standford, din California, SUA, într-un studiu spunea, fiți atenți: „Frecventarea bisericii generează efecte benefice asupra sănătății. Stimulează sistemul imunitar, reduce tensiunea arterială și îmbunătățește alte componente ale organismului uman”. Deci vedem că nu doar Biblia și știința teologică vorbește de beneficiul frecventării sfintelor biserici, ci și știința laică.
Așadar, concluzionând spunem că doar păcatul și depărtarea de Dumnezeu este pricina apariției tuturor bolilor, iar Biserica și Sfințeniile ei reprezintă un spital plin cu medicamente spirituale dătătoare de sănătate și nicidecum un prilej de îmbolnăvire.
Dragi credincioși, o problemă foarte gravă a bolii, este faptul că, nu căutăm pricina bolii care este cu adevărat! Nu pornim în căutarea izvorului de unde curge toată răutatea și suferința pe pământ.
Cautăm îndreptățire la boală, la cutremure, inundații, și dăm vina că s-au schimbat timpurile, clima, natura. Dar de fapt, oamenii s-au schimbat prin înfăptuire de păcate strigătoare la cer și mai grav, promovarea acestor păcate și chiar încercarea de a le acorda acestor păcate mârșave, anumite drepturi și legi.
Dumnezeu este Îndelung Răbdător și Milostiv față de noi, dar să nu uităm că El este și Drept Judecător. ,,Glasul sângelui fratelui tău strigă către Mine” îi zice Dumnezeu ucigașului Cain. Păcatele omenirii strigă și cer pedeapsa lor. Astfel, vom ajunge la dreapta judecată a lui Dumnezeu, fără pocăință, fără îndreptare, spre veșnica moarte a celor necredincioși. Dumnezeu se va întoarce de la păcătoșii nepocăiți și îi va numi ,,blestemați” sortindu-i osândei.
În viața Sf. M. Mucenic Dumitru, Izvorâtorul de Mir, din or. Tesalonic, se povestesc următoarele lucruri minunate.
De multe ori Sfântul Mare Mucenic Dimitrie a izbăvit cetatea Solunului de năvălirea şi de asuprirea barbarilor. În vremea împăratului Mavrichie, fiind război cu arabii şi cetatea Solunului fiind înconjurată şi tare bătută de barbari, atunci era în cetate un om temător de Dumnezeu şi foarte îmbunătăţit, care se numea Ilustrie. Acesta, venind noaptea în biserica Marelui Mucenic Dimitrie, în pridvor fiind, se rugă cu toată tăria lui Dumnezeu şi purtătorului de chinuri al lui Hristos pentru apărarea cetăţii sale şi i s-a făcut o vedenie înfricoşată. A văzut doi tineri luminaţi, ca unii din cei ce stau înaintea feţei împăratului, venind în biserica sfântului. Aceia erau îngerii lui Dumnezeu în faţa cărora s-au deschis uşile singure şi ei au intrat înăuntru. Apoi a intrat şi Ilustrie după dânşii, vrând să vadă ce va fi. Iar cei ce intraseră, cu glas mare au cerut Sfântului, după porunca lui Dumnezeu, să părăsească orașul deoarece oamenii păcătuiau foarte mult. „Stăpânul ne-a trimis pe noi la sfinţia ta, poruncindu-ţi ca să-ţi laşi cetatea şi să mergi la Dânsul, vrând ca să o dea pe ea vrăjmaşilor.” Acestea auzindu-le mucenicul, a lăcrimat, plecându-şi capul și a mijlocit în fața lui Dumnezeu pentru salvarea ei.
A doua zi a spus Ilustrie toate acestea poporului şi-l întărea spre vitejeasca împotrivire asupra vrăjmaşilor.
Auzind acestea, cu lacrimi strigau către Dumnezeu, cerând milă, iar pe sfântul mucenic Dimitrie îl chemau ca să le fie întotdeauna în ajutor, după cum şi până aici s-au păzit întregi prin apărarea lui. Deci, îndată s-au dus vrăjmaşii de la zidurile cetăţii cu ruşine, neputând să ia cetatea cea păzită de marele plăcut al lui Dumnezeu, şi s-au întors deşerţi în ale lor.
Altădată, în vremea în care era să se predea Tesalonicul în mâinile agarenilor (turcilor), mergând câţiva creştini cucernici la Tesalonic în ziua praznicului Sfântului Mare Mucenic al lui Hristos, Dimitrie, erau pe drumul cel împărătesc care duce la Vardari, acolo unde se uneşte drumul ce vine de la Tesalonic cu drumul ce vine de la Larisa. Aceia au văzut aievea un om în chip de ostaş, care venea de la Tesalonic şi un altul în chip de arhiereu, care venea pe drumul de la Larisa şi s-au întâlnit amândoi. Mai întâi ostaşul a zis către arhiereu: „Bucură-te Ahilie, arhiereul lui Dumnezeu!”. Arhiereul a răspuns: „Bucură-te şi tu, ostaşule al lui Hristos, Dimitrie”. Iar creştinii aceia auzind astfel de nume, au stat cu frică la o parte ca să vadă sfârşitul. A zis iarăşi ostaşul către arhiereu: „De unde vii, arhiereule al lui Dumnezeu, şi unde te duci?” Atunci Sfântul Ahilie a lăcrimat şi i-a zis: „Pentru păcatele şi fărădelegile lumii, mi-a poruncit Dumnezeu să ies din Larisa, pe care o păzeam, căci are de gând s-o dea în mâinile agarenilor. Deci, am ieşit de acolo şi mă duc unde îmi va porunci”. „Dar tu, a zis Ahilie, de unde vii ostaşule al lui Hristos, Dimitrie? Te rog spune-mi?!”.
Atunci a lăcrimat şi Sfântul Dimitrie şi i-a zis: „Eu tot asemenea am pătimit, arhiereule Ahilie. De multe ori am ajutat tesalonicenilor şi i-am izbăvit din robie, de primejdie aducătoare de moarte şi de toată neputinţa. Însă acum, pentru multele păcate şi fărădelegile lor, S-a depărtat Dumnezeu de la dânşii şi mi-a poruncit să-i las, că cetatea să fie cucerită de agareni. Deci, pentru aceasta am ascultat porunca Lui şi îndată am ieşit de acolo şi mă duc unde îmi va porunci”. Zicând acestea, amândoi şi-au plecat capetele la pământ şi au plâns, iar după aceea s-au sărutat şi şi-au luat ziua bună unul de la altul şi îndată s-au făcut nevăzuţi. Când au văzut această minune, creştinii aceia n-au mai îndrăznit să se ducă la Tesalonic, ci s-au întors înapoi, povestind vedenia şi minunea aceea.
După aceasta, n-a trecut o lună şi Tesalonicul, precum şi Larisa, au fost cucerite de turci.[1]
Să ne întoarcem toți spre pocăință; să lăsăm păcatele și lupta cu Dumnezeu și să cerem Mila și ajutorul lui Dumnezeu, ca să nu fim părăsiți cu totul de Dumnezeu și de sfinții lui
Înaltpreasfințitul PETRU,
Arhiepiscop de Ungheni și Nisporeni
[1] Viața Sf. M. Mc. Dumitru Izvorîtorul de Mir. Ziua de prăznuire: 8 noiembrie.
