Nu vom înceta niciodată să apărăm Biserica ca locaș de cult și loc unde se săvârșește Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie, cea mai înaltă formă de rugăciune pe care omul poate să o de-a lui Dumnezeu. Vom cere mereu, insistent, locașurile de cult să fie deschise pentru credincioși.
O, dragi cititori, dacă vi s-ar deschide ochii sufletului și ați vedea ce este Biserica și Cine este în Ea, v-ați umple de evlavie și de cutremur, de bucurie și de nădejde. Un sfânt Părinte spune că ,,dacă am vedea toate ce se întâmplă la Sfânta Liturghie, vom dori și praful de pe jos ca să ne folosim”.
Odată un tânăr ateu l-a întrebat pe preot: „Părinte, dumneata eşti om luminat şi slujitor al lui Dumnezeu, dacă există Dumnezeu poţi să-mi arăţi şi mie unde se află?”… Preotul, privindu-l cu compătimire, îi zise: „Tinere, eşti prea orbit la suflet ca să-L poţi vedea pe Dumnezeu! Dumnezeu este pretutindeni şi puternic în toate căile Sale, şi n-ai putea rezista, viu fiind, să-L vezi în toată măreţia Sa! Dar du-te acasă, tinere, pentru că dacă nu dorești să-l vezi pe Dumnezeu, ai să-l vezi pe diavol. Eu mă voi ruga lui Dumnezeu să-ţi descopere”. Şi preotul nostru s-a rugat mult pentru el ca să nu se piardă sufletul lui în necredinţă.
Şi iată s-a întâmplat că acest tânăr s-a îndrăcit, și a început să se chinuiască. Atunci de frică şi de durere alergă la preot să-l roage să facă rugăciuni la Dumnezeu pentru iertarea lui. Preotul a făcut rugăciuni dar tânărul nu a fost izbăvit aşa curând, el a trebuit să umble din biserică în biserică, din mănăstire în mănăstire să mărturisească păcatul necredinţei cu lacrimi în ochi la preoţi şi la toată lumea pe care o întâlnea. Şi după ce şi-a făcut canon, ca să plătească această hulă, s-a milostivit Dumnezeu şi l-a izbăvit de cel rău care îl luase în stăpânire pentru necredința lui.
De acum tânărul nu mai îndrăznea nici să pomenească numele lui Dumnezeu fără semnul Sfintei Cruci. Cu lacrimi în ochi şi cu multă credinţă se ruga, vorbea şi mărturisea pentru că i se deschiseseră ochii sufletului şi a văzut minunea lui Dumnezeu care s-a făcut cu el.
Aşa se întâmplă şi cu lumea noastră creştină care s-a lepădat de credinţă şi de darurile lui Dumnezeu; căci nu se lasă de fărădelegi şi păcate până când nu-i scutură Dumnezeu prin fel de fel de necazuri, boli şi greutăţi.
Conducătorii, lumea de astăzi care stă în păcate, nu poate să înţeleagă că spre slava lui Dumnezeu sună clopotele bisericilor, în numele lui Iisus Hristos poporul umple bisericile. Aceia care mor credincioşi sunt îngropaţi la umbra crucii lui Iisus. Ei vor învia împreună cu Hristos. Fericiţi vor fi numai aceia cărora li se vor deschide ochii sufletului şi vor scăpa de întunericul păcatelor, numai aceia care vor înţelege că Iisus îi cheamă pe toţi să vină la El, să iasă din starea lor păcătoasă, ca să-i vindece la ochii sufletului, să se mântuiască.
Sfânta Evanghelie de astăzi, în care este vindecat de Iisus Hristos, orbul din Ierihon, ne spune că unii dintre cei ce mergeau în această gloată de lume, Îl certau pe orb şi-i ziceau să tacă, dar el cu mult mai mult striga: „Iisuse Fiul lui Dumnezeu miluieşte-mă, fie-ţi milă de mine!” Din aceste cuvinte să luăm şi noi pildă de stăruinţă în rugăciune, şi cu credinţă să strigăm către Domnul Hristos, să cerem să ne lumineze ochii sufletului nostru, să cunoaştem cât mai bine calea Lui cea dreaptă, calea care duce la ceruri, la lumină, la mântuire. Să n-ascultăm de cei ce ne ceartă, de lumea necredincioasă, de lumea cea orbită de duhul cel rău, care caută pe toate căile să ne facă să tăcem, care ne zic să nu ne mai rugăm, să nu mai cântăm, să nu mai citim, să nu mai venim la biserică. Pe această lume n-o iubeşte Dumnezeu, iar fără Dumnezeu suntem sortiți pierii.
Cîtă hulă împotriva lui Dumnezeu este astăzi. Și nu e de mirare dacă avem boli, necazuri și moarte. Oamenii Îl necinstesc pe Dumnezeu prin necredință, prin nepăsare, indiferență, și lipsă de fapte bune. Alții și mai grav, Îl necinstesc pe Dumnezeu chiar prin atacuri, cuvinte urîte, comentarii blasfemiatoare, luare în rîs a credinței, a preoților. Oamenii fac avorturi, trăiesc necununați, sunt plini de mînie și mîndrie, nu se împărtășesc mult timp, necinstesc părinții.
Astăzi, mulți răuvoitori, ne îndeamnă să nu cinstim sfintele Icoane, să nu mergem la slujbele sfintei Biserici, să nu facem sfintele Taine ale Botezului, ale Cununiei copiilor noștri, să nu ne împărtășim cu Sfintele Taine, dar fără acestea nu există mîntuire. Se găsesc și persoane mai îndrăznețe, care nu au studii teologice, nu au școli învățate, cărți citite, nu cunosc credința, nu se tem de Legea lui Dumnezeu, și ei, învață Biserica să nu boteze, să nu cunune, să nu facă Sfintele Maslu, să împărtășească credincioșii cu lingurițe de unică folosință, să evite a cinsti sfinții prin sărutarea icoanelor din Biserică. Aceștia, care învață, îndeamnă sau poruncesc să necinstim cumva Biserica și sfințeniile Ei, prin acțiunile enumerate mai sus, sunt dușmani ai lui Dumnezeu, sunt orbi la suflete, cu inimile împietrite, care nu primesc vindecare: pentru că nu o cer. Pe aceștia îi așteaptă toiagul Domnului dacă nu se vor îndrepta. Implicarea celor din afara Bisericii în Viața Bisericii, ar fi asemănător cum bucătarii ar face legile juridice, medicii ar coace pâine, cei care lucrează pămîntul ar scrie Constituția, iar poliția să facă operații chirurgicale. Cel mai bine este când fiecare își face lucrul său, cu dăruire și dragoste, și numaidecît cu ajutorul lui Dumnezeu. În același timp, este cert faptul că, Biserica, poate oferi sfaturi în toate domeniile, întrucît Ea are pe primul plan binele și mîntuirea omului. Sfaturile Bisericii sunt puternice, folositoare; ele înlătură păcatul, care este cauza la toate relele.
Biserica Creștin Ortododxă, dintotdeauna a știut să-și gestioneze lucrarea Ei, să-și administreze membrii și să fie bine orînduită. Biserica mereu s-a adaptat la toate timpurile istorice, în așa fel ca să poată oferi soluții și mângîiere poporului Ei. Ea are soluții pentru toate bolile lumii, pentru întristarea și dezastrul ei, pentru toată drama omenească Biserica ne pune în față pocăința și chemarea Domnului în viața noastră, ,,Iisuse, Fiul lui Dumnezeu, miluește-ne!”.
Să stăruim mereu în rugăciune, să îndemnăm pe cei ce sunt în jurul nostru să vină la Dumnezeu. Ajunge atâta necredinţă, atâta nepăsare de mântuire a sufletului, să le zicem: veniţi la picioarele Mântuitorului, veniţi la Doctorul Cel Mare, veniţi la această mare şi sfinţită taină, care este Biserica luptătoare de pe pământ, veniţi cu toată încrederea, cu toată povara cea grea a sufletului şi a trupului. Căci El a zis: „Luaţi jugul Meu că este bun şi sarcina Mea este uşoară!” Veniți să ne luăm fiecare vindecarea de boli trupești și sufletești.
Cei ce au încercat şi s-au supus, s-au convins de aceste cuvinte ale Domnului că sunt adevărate. Şi vă pot spune cu tărie că nu există o altă fericire mai mare, decât să trăieşti în sfânta învăţătură a lui Dumnezeu. Să crezi şi să propovăduieşti că Iisus a fost şi este Dumnezeu adevărat.
Suflete zdrobite de orbire sufletească până când nu vor veni la Iisus Hristos, până când nu-L vor întâlni pe El în Biserica Lui, până când nu vor striga cu toată puterea credinţei lor: „Iisuse Fiul lui Dumnezeu miluieşte-mă!”, ca orbul din Evanghelia de astăzi, nu vor fi auzite de Dumnezeu.
Dar ce observăm la cea mai mare parte a lumii? În loc să ceară luminarea ochilor sufleteşti să vadă pe Mântuitorul, să înţeleagă credinţa, să vadă mulţimea greşelilor şi a păcatelor în care trăiesc, să vadă cât s-au depărtat de învăţătura Domnului şi că sunt în ghearele patimilor şi a pierzării sufleteşti; ei nu cer ca orbul din Evanghelia de astăzi; Doamne vreau să Te văd, vreau să Te văd pe Tine, vreau să Te cunosc pe Tine Doamne, vreau să cunosc calea Ta, să cunosc voia Ta; cei mai mulţi rămân tot în drum şi cu mâna întinsă cerşesc mereu altceva; cerşesc fericirea şi norocul pământesc, cerşesc bani şi avere trecătoare, cerşesc mărire pământească, onoare de la oameni, şi fel de fel de dorinţe pământeşti, trecătoare, pe care într-o zi le lasă şi pleacă în veşnicie cu mâinile goale, fără ranguri.
Aşa aleargă omul după aceste lucruri trecătoare, cum aleargă bietul câine al unui vânător după iepure; când e gata să-l apuce, intervine vânătorul şi-i zice: stai pe loc că iepurele este al meu, al tău a fost numai alergatul. Abia atunci a văzut bietul câine că s-a înşelat. Aşa este şi cu omul, aleargă toată viaţa să prindă ceva, e chiar o vorbă în lume; am prins doi iepuri dintr-odată, dar pe patul morţii intervine vânătorul, adică moartea şi diavolul şi strigă: stai pe loc că sufletul este al nostru, al tău a fost doar alergatul. Atunci vede bietul om cât s-a înşelat dar este prea târziu.
Dragi creștini să iubim Biserica lui Hristos și să alergăm la Ea în toate nevoile vieții: să cerem ajutor în necazuri și să aducem mulțumiri în bucurii.
Să nu îndrăznească nimeni să oprească slujbele sfintei Biserici, prin asta se face rău întregii societăți, direct și indirect. Oamenii lipsiți de slujbe sunt fără mângâiere, și devin chiar fără putere de a se ruga, de a iubi credința, spre folosul și fericirea lor. Așadar, doar dușmanii lui Dumnezeu, cei care ascultă de diavol, vor dori ca oamenii să se depărteze de credință, de Biserică, de rugăciuni, spre pierzarea lor.
Să ne rugăm pentru bunăvoință din partea conducătorilor față de Biserică. Să ne rugăm și în continuare pentru pacea țării, pentru sănătatea și prosperitatea ei; pentru binele întregii lumi.
Așa să ne ajute Bunul Dumnezeu.
+ PETRU,
Arhiepiscop de Ungheni și Nisporeni
30.01.2022
