„De multe ori îl apucă duhul pe copil și îl aruncă în foc şi în apă” (Marcu 9, 22).
De fiecare dată când avem o poftă o trăim ca foc şi, după ce am consumat-o, ne vin gânduri de deznădejde, de tristeţe. Ne îneacă, la fel ca și apa, amarul acestei deznădejdi. Un om care este aprins de poftă nu poată să şadă locului, ca fript de ea, iar un om care este lovit de deznădejde pare să se înece în ea până moare. Şi aşa este, în ordinea duhovnicească, prima data vine focul, după aceea vine apa. Prima dată ne simţim atraşi de o anumită ispită, care ne păcălește şi mintea, dacă nu este puternic ancorată în rugăciune şi nu-L iubeşte pe Hristos și cuvintele Lui, începe ea însăşi să ne argumenteze că un anumit păcat ar putea fi făcut, dulceața lui argumentează pentru a fi făcut, şi, după ce l-am făcut, ne lovim de amarul conștiinței care ne mustră că l-am făcut şi ne confruntă cu deznădejdea sau cu tristeţea că l-am făcut. Şi cine păcătuieşte mult și este aprins de focul patimilor şi arde în ele și făptuieşte în conformitate cu ele va fi pus într-un mare pericol să fie înecat după aceea în apa aceasta a deznădejdii.
De aceea, tânărul mai întâi este aruncat în foc și apoi în apă, şi nu oricum, ci ca să-l piardă pe el. Toată societatea de consum este între focul divertismentului şi al plăcerii şi marea care-l poate îneca în anxietate şi depresie. Cum se explică faptul că, într-o societate în care ne distrăm atât de mult, sunt atât de depresivi? Deşi bunăstarea creşte, anxietatea şi depresia cresc în ponderea lor în viaţa societăţii. Şi însingurarea este, de asemenea, în creştere, deşi modalităţile de comunicare sunt din ce în ce mai performante şi posibilitatea de a te conecta cu tot mai mulţi oameni este disponibilă fiecăruia dintre noi.
Cum se explică lucrurile acestea? Divertismentul întreţine un foc al plăcerii şi, după ce fiinţa se consumă, ea nu mai poate evita depresia, deprimarea sau tristeţea. Aceste lucruri ni le explica medicina. Dar o persoană care este neinstruită interior nu poate să trăiască o stare de bucurie sau de euforie, fără ca aceasta, dacă e intensă și continuă, sa nu fie vătămătoare.
Diaconul Sorin Adrian Mihalache
