Recent, 24 septembrie, în a doua jumătate a zilei în incinta Casei de Cultură din s. Pârliţa, rn. Ungheni, s-a desfăşurat Festivalul Internaţional de Muzică şi dans Popular ediţia a V-a, care are ca scop promovarea şi, totodată, valorificarea datinilor şi obiceiurilor populare.
La respectivul Festival au fot prezenţi atât meşteri popular ce şi-au prezentat exponatele, cât mai cu seamă şi Formaţii Folclorice împreună cu Ansambluri de Dans din Raioanele Ungheni, Teleneşti, Sângerei, iar invitaţi de onoare au fost Ansambul Folcloric „Cununa Carpaţilor” din oraşul Întorsătura Buzăului, jud. Covasna, România. Cei prezenţi şi-au prezentat măiestria prin muzică şi dans, prezentând tradiţii şi elemente folclorice a zonei de unde veneau.
Întrucât Secţia de Cultură a Raionului Ungheni, cea care a şi organizat acest Festival, se află în colaborare cu Episcopia de Ungheni şi Nisporeni, prin Sectorul Eparhial Relaţii Culturale, la această măsură culturală a luat parte, cu binecuvântarea Preasfinţitului PETRU, Episcopul Eparhiei menţionate, şi, prot. Ştefan RÎMBU. În cuvântul oferit a ţinut să aducă din partea Preasfinţitului PETRU, organizatorilor, dar şi participanţilor, cuvântul de felicitare şi întaltă apreciere pentru desfăşurarea unor asemenea activităţi culturale prin care se promovează şi se valorificâ frumosul tradiţiilor noastre strămoşeşti. Printre altele prot. Ştefan RÎMBU, Preşedintele Sectorului Relaţii Culturale al Episcopie de Ungheni şi Nisporeni, a menţionat: „Un mare învăţat spunea: dacă cultura nu este pătrunsă de sentimentul spiritual, aceea nu-i cultură şi, dacă prin spiritual nu trece ca un fir roşu cultura, nu e o spiritualitate desăvârşită. Or, acestei simbioze frumoase şi importantă, în cadrul Episcopiei de Ungheni şi Nisporeni încercăm să-i dăm un contur cât mai pronunţat, prin diverse activităţi culturale la care luăm parte sau pe care le înfăptuieşte chiar Eparhia noastră. Iar prin aceasta arătăm interesul, aportul şi aprecierea ce o aduce Biserica la promovarea şi valorificarea tezaurului spiritual, cultural şi artistic”.
Printre cei prezenţi au fost şi Dna Ludmila GUZUN, Preşedintele Raionului Ungheni, Dnl Ion BEJAN, Primarul localităţii Pârliţa, Dna Maria BOLOTOVICI, Şefa Secţiei de Cultură şi Turism a Raionului Ungheni, cât şi alte oficialităţi.
Participanţilor la Festival li s-a oferit premii băneşti, diplome şi daruri. Prot. Ştefan a oferit diplome participanţilor din partea Episcopiei de Ungheni şi Nisporeni în semn de apreciere şi profundă recunoştinţă.
Organizatorii şi participanţii au adus mulţumire Episcopiei pentru interesul şi aportul ce îl aduce pe tărâmul cultural.