Darurile duhovnicești și bucuria nespusă a întâlnirii cu Mântuitorul Hristos continuă și prin proslăvirea Botezului Domnului, numită atât de frumos de înaintașii noștri, Teofania ori Boboteaza.
Bucuria sărbătorilor continuă! Am călătorit duhovnicește la Betleem și ne-am închinat Pruncului Sfânt asemenea magilor de la Răsărit. Ba mai mult, ne-am primenit peștera sufletelor noastre și l-am primit pe Sfântul Prunc chiar în taina ființei noastre. Am colindat și am primit colindători, aducând prin colind fior sfânt de cântare cerească; a opta zi am fost martorii când Maria, Maica Sfântă, a plinit rânduiala legii și a pus numele Iisus, tăindul împrejur, după cum era rânduiala Legii Vechi. Deopotrivă, am asistat la cumpăna dintre ani, cu sufletele pline de emoție la întâlnirea timpului cu veșnicia. Iar darurile duhovnicești și bucuria nespusă a întâlnirii cu Mântuitorul Hristos continuă și prin proslăvirea Botezului Domnului, numită atât de frumos de înaintașii noștri, Teofania ori Boboteaza.
Boboteaza aduce bucurie în viața noastră și pentru că noi prăznuim arătarea Domnului în lume la vârsta de 30 de ani, după ce în taină, în ascultare și rugăciune a crescut și S-a sfințit în firea Lui pământeană, pregătindu-Se pentru lucrarea mântuitoare. Praznicul Teofaniei, sau arătării Domnului în lume, ne mai bucură și prin faptul că odată cu trupurile sfințim prin aghiazma mare și casele, fântânile, pământurile, gospodăriile noastre, locurile de muncă, mașinile cu care ne deplasăm, spațiile în care ne desfășurăm activitățile cotidiene. Prin aceasta sfințire se bucură toată făptura, arătând că Dumnezeu nu este doar în biserică, ci este prezent pretutindeni. O veche zicală populară spune că „omul sfințește locul”. Cum îl sfințim, oare? Duhul Domnului prezent în om sfințește și binecuvintează tot ce-l înconjoară. Numai în măsura în care năzuim să ne sfințim viața noastră prin legătura nezdruncinată pe care trebuie s-o avem cu izvorul vieții și al sfințeniei, cu Dumnezeu, vom reuși să sfinţim totul în jurul nostru. Iar prin urmare, cel înstrăinat de Dumnezeu nu poate sfinți nimic.
Înainte de luminatul praznic al Bobotezei, în ajun, Biserica a rânduit zi de post, indiferent în ce zi ar fi. De ce se posteşte în ajunul Bobotezei? Deoarece are o semnificație aparte căci este premergătoare unei mari minuni pe care Dumnezeu a făcut-o cu omul, după Nașterea Mântuitorului Hristos cu trupul. Este vorba de faptul că omul își va pune mâinile pe creștetul Domnului, a Creatorului său. Și cum să nu postim într-o astfel de zi, pregătindu-ne pentru excepționala întâlnire dintre Creator și creatură! Mai postim și pentru că în ajunul Bobotezei se oficiază slujba Aghiazmei Mari, cu care preoții merg pe la casele credincioșilor și le sfințesc. După rânduială trebuie să gustăm din apa cea sfințită, or acest lucru nu-l putem face decât în stare de post și rugăciune. Acest post de o zi este rânduit de Biserică și pentru a ne reculege duhovnicește ca să înțelegem cât mai deplin iubirea lui Dumnezeu. Desigur, postul din ziua premergătoare Botezului Domnului, are o vechime îndelungată, fiind păstrat din secolele IV-VI, când catehumenii se pregăteau să primească botezul. După ce erau botezaţi, puteau să participe pentru prima dată la Liturghia credincioşilor şi să se împărtăşească cu dumnezeieștile merinde.
Dacă ajunul Bobotezei va cădea de luni până vineri, pravila bisericească prevede post aspru. Adică se ajunează până la ceasul al IX-lea (ora 3 după amează), după care se consumă doar fructe și legume uscate ori fierte, fără untdelemn. Dacă ajunul va cădea în zi de sâmbătă ori duminică, atunci nu se mai face ajunare totală, ci, după Sfânta Liturghie și slujba Aghiazmei Mari se pot consuma bucate gătite și cu untdelemn.
Arhimandritul MIHAIL Daniliuc
Sursa: Doxologia
