În viaţa de zi cu zi, există mulţi oameni bolnavi sufleteşte. În întreaga lume sunt foarte mulţi asemenea bolnavi. Şi unde să meargă aceşti bolnavi dacă nu în biserică. Acesta le este ultimul adăpost. Aici ei cred că vor afla milă. Biserica este destul de încăpătoare, aşa că fiecare îşi poate găsi un colţişor. Ei vin în biserică cu nădejdea că aici vor afla milă, şi dacă nu o găsesc pe moment, mai aşteaptă. Oamenii bolnavi sufleteşte şi căzuţi în depresie devin de multe ori o povară şi creează o atmosferă de boală, care atârnă pe umerii preotului. Povara devine de acolo că în majoritatea cazurilor aceşti bolnavi îl caută pe preot nu în calitate de duhovnic. În zilele noastre preotul trebuie să fie şi un psihiatru.
Foarte mulţi psihiatri vin astăzi la biserică şi cer într-un fel ajutorul preoţilor, spunând:
- Noi putem să prescriem medicamente, să îl scoatem din stările lui de criză. Însă cum am putea să-l ţinem mereu în spital? Ce se va întâmpla cu el mai departe? Să vină la biserică! Dumnevoastră trebuie să-l menţineţi aici.
Şi, într-adevăr, se dovedeşte că asemenea oameni rămân în Biserică şi află un mod de viaţă. Însă faţă de ei se cere din partea preotului o mare atenţie, delicateţe şi silinţă.
Pe de altă parte, printre aceştea se află unii care nu voiesc să-şi recunoască boala sufletească, dorind să fie socotiţi mai degrabă sănătoşi. Acestea fiind defapt cele mai grele cazuri. Preotul trebuie să-i explice unui asemenea om că boala sufletească nu este o ruşine. Însă nu este o situaţie care poate fi trecută cu vederea. Este o cruce. Un şchiop, să spunem, vine la biserică. Oare se poate preface cineva într-atât, încât să-l socotească sănătos? Oare îi va spune cineva: ţopăie şi aleargă precum oamenii sănătoşi.
La fel şi cu oamenii bolnavi sufleteşte şi bolnavii psihic nu pot face lucrurile pe care le fac oamenii sănătoşi. Dar ceea ce pot face aceşti bolnavi, şi trebuie să facă, este smerenia. Dacă se smeresc, totul este în ordine, dar dacă nu se smeresc, atunci lucrurile nu au cum să se îndrepte, ci din contra se pot complica şi mai mult şi astfel ajung aşa cum sunt deja astăzi mulţi oameni bolnavi psihic, care sunt povară nu doar pentru biserică, ci pentru întreaga societate.
Prot. Vladimir Vorobei
Duhovnicul şi ucenicul,
Editura Sophia 2009, pag. 97- 99
