De curând, pe toate reţelele de socializare şi prin mass-media, a tot circulat o ştire cu nişte imagini îngrizitoare despre un copil de 6 ani din localitatea Aidar-Mikolaivka, regiunea Luhansk, estul Ucrainei, care era la propriu torturat de tatăl său, legat fiind cu lanţ şi ţinut într-un grajd cu animale. Depistat fiind de poliţia locală acest caz şocant, tatăl copilului a spus că adesea îi aplică această pedeapsă, biciuindu-l uneori, dar o face cică „în scopuri pedagogice”. După cum e şi firesc, şi uman, cazul dat a înfiorat pe multă lume, iar organele specializate în drepturile copilului, nu doar din Ucraina, ci şi din ţara noastră au început să fie şi mai îngrijorate de felul cum sunt trataţi mulţi copii, făcând diferite întruniri şi conferinţe pe marginea acestei teme, cu scopul de a preveni şi a stopa acest fenomen inuman şi îngrozitor.
Desigur, nu doar societatea civică şi organele responsabile cu protecţia copiilor, ci şi biserica este deacord că, oricât de năstruşnici şi obraznici – căci copii nu au cum să fie răi – ar fi micile odrasle, nu se cuvine a ne comporta atât de dur şi înfiorător cu ei. (Şi apropo, ce absurditate, foarte multe familii îngrijesc de câini mai ceva ca de copii, răsfăţându-i exagerat, între timp ce mulţi copii sunt trataţi aproape ca şi nişte câini.) Deşi în Biblie, Înţeleptul Solomon, în cartea Pildelor sale spune: „Cine cruţă nuiaua, urăşte pe fiul său, iar cine-l iubeşte – pe fiu – îl pedepseşte îndată” (Prov. 13, 24). Aceste cuvinte scripturistice nu îndeamnă nicidecum spre a pedepsi groaznic şi a tortura copiii, ca şi „corecţie pedagogică”, ci ne îndeamnă să fim foarte precauţi în educarea copiilor noştri, iar când situaţia o cere – de la caz la caz, nu cu brutalitate – e îngăduit oarecum să aplici şi o pedeapsă, şi nu obligatoriu cu varga sau biciu. În paranteză fie spuse, astăzi e cam greu să te conduci în totalitate de îndemnul, totuşi a unuia din cei mai înţelepţi oameni ai omenirii, Împăratul Solomon, pentru că mai nou copiii „au tot felul de drepturi”, mai puţin obligaţii şi responsabilităţi. Să fiu înţeles corect, nu înclin spre ai da cumva dreptate tatălui despre care aminteam mai sus ce-şi tortura cu bestialitate copilul, ci am dorit doar să amintesc, în ce măsură ne îndreptăţeşte Biblia să aplicăm o pedeapsă de corecţie copiilor. Şi oricât ne-am stărui – spun ca un tată care are 4 copii şi-i iubeşte mult – nu ai cum să nu-i mai „pişti” un pic, că na, şi buneii noştri spuneau: „Bătaia e ruptă din rai”. Dar să fie clar, nu sunt sub nici o formă deacord cu ceea ce a făcut tatăl cu copilul său, legându-l cu lanţu şi biciuindu-l.
Pornind de la întâmplarea cu acest copilaş maltratat şi de la sentimentul compătimirii ce l-au avut şi-l au mulţi, în continuare vreau să atrag atenţia asupra unui fapt, care nu este discutat în mediul on-line, dar care are o importanţă covârşitoare, sub aspect spiritual, în ceea ce priveşte atitudinea, mai ales părintească, ce trebuie s-o avem faţă de copii. Repet, e inadmisibil să pedepseşti crunt copilul şi să-l ţi-i legat în lanţ. Dar v-aţi gândit vreodată la mulţimea nenumărată a copiilor care sunt înlănţuiţi de răutate, brutalitate şi vulgaritate? V-aţi gândit vreodată la copiii înlănţuiţi de neascultare şi nesupunere faţă de părinţi, profesori şi oamenii în etate? V-aţi gândit vreodată la copii înlănţuiţi de jocurile pe calculator şi de orele în şir pe internet? Şi şirul comparaţilor mai poate continua, cu părere de rău. Analizând duhovniceşte, dar şi psihologic această situaţie, care totuşi e una foarte alarmantă – chiar dacă nu se recunoaşte aceasta – putem spune că, pe cât de periculos şi inuman este să ţi legat cu lanţul un copil, tot pe atât de grav, dacă nu cumva şi mai şi, este să laşi copilul să fie înlănţuit de toate relele şi nocivităţile spirituale, căci lanţul de fier îl scoţi mai repede de pe copil, dându-i liberatea cuvenită, iar lanţul nevăzut ce ţine legat foarte mulţi copii e foarte greu de scos.
Fireşte, ne-am întristat şi ne-a durut chiar, când am aflat că acel copilaş era biciuit. Dar cât de mult ne doare că mulţi din copii sunt biciuiţi, nevăzut de cel rău, cu biciul gândurilor de răzbunare, de răutate, de invidie, de pofte spurcate deşi sunt copii? Desigur ceea ce spun e o generalizare a unui fapt, dar care pare să ia proporţii în ultimul timp şi se răsfrânge asupra mai multor copii. Or, acesta ar trebui să ne îngrijoreze pe toţi, căci copiii reprezintă viitorul atât al biserici, cât şi al întregii societăţi.
Compasiunea, mila şi grija, aşadar, care o avem faţă de copiii noştri, cât şi faţă de toţi copiii din lume, trebuie să fie una care să cuprindă şi latura spirituală, nu doar trupească. Sau pe cât ne îngrijim de trupul lor – spun Sfinţii Părinţi – măcar tot atât să ne îngrijim şi de sufletul lor.
Prot. Ştefan RÎMBU
