Cele mai multe icoane în Ortodoxie sunt cele închinate Preasfintei Născătoarei de Dumnezeu. Evlavia și dragostea pe care o au credencioșii față de mama cea cerească este vădită și prin faptul că îi cinstesc icoanele ei făcătoare de minuni. Atît sfintele biserici au ca podoade de mult preț, cît și fiecare credincios acasă sau chiar la locurile de muncă au spre închinare chipuri de icoane ale Maicii Domnului. Sunt cunoscute mai multe chipuri de icoane făcătoare de minuni ale Preasfintei Născătoare. Unul din aceste chipuri este și cel al icoanei numită ,,Grabnică ascultătoare”.
Din însemnări istorice aflăm că această sfîntă icoană a fost pictată în secolul al X-lea la mănăstirea Dochiariu, pe cînd egumen al acestei mănăstiri atonite era sfîntul Neofit. Această icoană a fost zugrăvită în tehnica fresco, pe exteriorul peretelui vestic al trapezei din partea stângă a intrării în mănăstire. Era o icoană ca multe altelea. Ceea ce a făcut-o cunoscut, iar după aceasta și făcătoare de minuni este următoarea întîmplare.
În anul 1664, monahul Nil, având ascultare la trapeza mănăstirii, obișnuia să vină spre sala de mese ținând în mână o făclie aprinsă, care scotea mult fum negru. În drumul său spre trapeză, călugărul trecea pe lângă peretele pe care era zugrăvită această icoană. Într-una din zile, când a trecut pe lângă perete, monahul Nil a auzit o voce din icoana Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, zicându-i să nu mai îndrăznească să-i mai afume cinstita icoană cu acel fum înecăcios.
Călugărul, crezând că a fost o glumă a unui frate, a ignorat avertismentul și a continuat să meargă spre bucătărie cu torța ce scotea multă funingine. Atunci Maica Domnului l-a certat cu asprime: „Călugăr nevrednic de această numire, oare ai să mai continui mult cu obrăznicia ta, afumându-mi chipul?”. Și odată cu aceste cuvinte ale Maicii Domnului călugărul Nil a orbit. După această întâmplare, monahii au așezat o candelă în fața Sfintei Icoane și un vas în care se ardea tămâie, astfel încât Maica Domnului să fie cinstită.
Orb fiind, monahul Nil își petrecea tot timpul înaintea icoanei, rugându-se Preasfintei Născătoare de Dumnezeu să-l ierte și să-l vindece. După îndelungă pocăință înaintea icoanei Maicii Domnului, călugărul Nil a auzit din nou vocea cea minunată zicând: „Nile, am primit pocăința ta și Bunul Dumnezeu te-a iertat dăruindu-ți iarăși vederea. Spune, deci, fraților că eu sunt îngrijitoarea și ocrotitoarea mănăstirii. Toți cei care vor avea nevoie de ajutor să alerge către mine și nu-i voi trece cu vederea. Drept aceea, să se numească această icoană a mea Grabnic Ascultătoare.” După aceste cuvinte ale Maicii Domnului, Nil și-a recăpătat vederea, mulțumindu-i și slăvind-o pe Preacurata Stăpână.
De atunci și pînă astăzi înaintea acestei Sfinte Icoane se cântă zilnic Paraclisul Maicii Domnului. Această sfîntă icoană sa dovedit a fi un izvor nesecat de tămăduiri și mângâieri duhovnicești. Chipuri ale acestei icoane se află întreaga lume ortodoxă și este cinstită mai ales ca ocrotitoare a familiilor creștine și, în mod special, ca ajutătoare pentru femeile ce nu pot naște.
Din întîmplarea ce a avut loc cu această icoană prin care a fost mustrat și pedepsit monahul Nil pentru neglijența sa față de Maica Domnului, ne face să cugetăm și să luăm aminte la faptul cum ne comportăm cu sfintele icoane de la biserică, dar și cu cele de acasă. Nu este îngăduit să trecem oricum și fără evlavie pe lîngă icoane în sfintele biserici. De aceea și este rînduit să ne închinăm sfintelor icoane și să le sărutăm cu evlavie. Cele care sunt pictate sau agățate sus pe perete și nu ajungem să le sărutăm, să ne închinăm măcar în fața lor tot cu aceeași evlavie ca și față de cele pe care ajungem să le sărutăm.
Este dureros și pentru noi ca oameni, dar mai cu seamă pentru Maica Domnului cînd în unele case se întîlnesc icoane puse pe oriunde, prin dulap, printre sticle cu băutură, printre veselă și-n alte locuri fără de a fi cinstite. Alte icoane poate și sunt puse la locuri cuviincioase, dar sunt prăfuite, pline de păianjeni, neîngrijite. Și-ntr-un caz și-n celălalt nu este bine cum ne comportăm cu sfintele icoane. Unii poate s-ar bucura într-un fel zicîndu-și că nu suntem pedepsiți ca și monahul Nil pentru faptul că nu cinstim așa cum se cuvinte sfintele icoane. Acum poate nu suntem pedepsiți, dar să ne gîndim că va veni o zi cînd va trebui să dăm socoteală pentru orice păcat, mai ales pentru păcatul nepocăit. Or, neglijența față de icoane e un păcat nu chiar atît de mic cum ar crede alții. În îndreptarele de spovedanie este indicat și păcatul ,,m-am comportat necuviincios față de lucrurile cele sfinte”.
A cinsti o icoană, spune părintele Cleopa Ilie, nu înseamnă doar să pictez frumos o icoană și s-o ștergi de praf, chiar și cu mirodenii, în fiecare zi, dar a cinsti o icoană înseamnă mai întîti de toate să te rogi cuviincios și cu umilință în fața ei. Tocmai rugăciunea făcută cu dragoste și stăruință în fața icoanelor, a făcut ca unele icoane să fie socotite făcătoare de minuni. De aceea este bine să arătăm evlavie față de toate icoanele, prin a ne ruga cîtuși de puțin în faţa lor, dar să ne rugăm regulat și atunci vom primi ajutor și binecuvîntări cerești prin mijlocirea celui care este preînchipuit în icoană, căruia ne rugăm și ne închinăm.
Prot. Ștefan RÎMBU
