Când dumnezeiescul David, zice: Cei ce iubiţi pe Domnul, urâţi cele rele (Psalmi 96, 10), aceasta înseamnă: Cei ce iubiţi pe Dumnezeu, temeţi-vă de Domnul. De aceea, pe bună dreptate şi foarte potrivit, le porunceşte celor ce iubesc pe Domnul şi au ajuns la aceasta stare, să fie încă cu luare aminte şi să urască răutatea. Iar dacă nu v-aţi învăţat să o urâţi, trebuie să vă temeţi încă, pentru că dacă n-ar fi aceasta de temut, n-ar fi spus proorocul David celor ce iubesc pe Hristos să urască răutatea.
Dacă Adam ar fi avut frica cuvenită, n-ar fi fost biruit cu atâta necinste, şi nici Samson cel născut din făgăduinţă (Judecatori 13, 3) şi purtătorul de Dumnezeu David şi mulţi alţii, între care şi minunatul Solomon. Deci, dacă aceşti atât de mari au avut nevoie de temere, luptă şi de luare aminte însoţită de rugăciune, socoteşte cât de mult au nevoie de acestea cei ce n-au dobândit darul şi lucrarea mai presus de fire a Duhului? Căci ei nu s-au ridicat la dragostea dumnezeiască şi la vederia frumuseţii dumnezeieşti. De câtă frică şi cutremur, luare aminte şi rugăciune în Hristos Iisus, însoţită de cuget smerit şi neîncetat, nu au deci nevoie aceştia?
Sfîntul ierarh Calist Patriarhul Constantinopolului
