Cunoscut să fie că dumnezeiasca lucrare a rugăciunii lui Iisus, „Doamne Iisuse Hristoase, miluiește-mă pe mine păcătosul”, fost îndeletnicirea necontenită a purtătorilor de Dumnezeu Părinţilor noştri celor de demult, cari au strălucit ca soarele în multe locuri pustii şi în mânăstirile cu viaţă de obşte din toate locurile și țările ortodoxe. Prin această sfântă lucrare a inimii și a minţii, mulţi dintre purtătorii de Dumnezeu Părinţi înflăcărându-se cu focul serafimic al dragostei către Dumnezeu şi către aproapele, s-au făcut cei mai râvnitori păzitori ai poruncilor lui Dumnezeu şi s-au învrednicit să ajungă vase alese ale Sfântului Duh.
Asupra acestei dumnezeieşti lucrări a minţii şi a păstrării raiului inimii, nimeni dintre ortodocşi n-a îndrăznit cândva să rostească hulă, ci toţi s-au arătat cu mare respect şi deosebită evlavie către ea ca spre un lucru plin de mare folos duhovnicesc.
Însă diavolul, începătorul răutăţii şi potrivnicul la toată fapta cea bună, văzând că cinul călugăresc (care şi a ales partea cea bună) mai cu seamă prin această rugăciune a minţii şade la picioarele lui Iisus, sporind către desăvârşire prin împlinirea poruncilor dumnezeieşti, a început vrăjmaşul să întrebuinţeze toate puterile ca să bârfească şi să hulească acest lucru mântuitor şi de i-ar fi fost cu putinţă să nimicească cu totul Rugăciunea asta de pe faţa pământului.
El (adică vrăjmaşul) căuta să facă aceasta uneori prin distrugerea cărţilor, alteori prin amestecarea neghinelor otrăvitoare în grâul ceresc cel adevărat, ca astfel oamenii fără judecată … să spună hule împotriva acestui lucru sfânt.
Nemulţumindu-se cu aceasta, diavolul a căutat şi a găsit în ţinutul Calabriei din ţara Italiei pe ereticul Varlaam, care prin mândria lui era asemenea cu diavolul, care s-a sălăşuit în el intrând cu toată puterea sa, îndemnându-l pe acesta să hulească şi sfânta noastră credinţă ortodoxă, precum şi Rugăciunea vieţii. Vedeţi dar, prieteni, care îndrăzniţi a huli rugăciunea minţii, oare nu vă faceţi părtaşi acestui eretic şi celor împreună cu dânsul?
Nu vă cutremuraţi oare cu sufletul că veţi cădea asemenea lor sub anatema Bisericii şi veţi fi depărtaţi de Dumnezeu?
Şi, într-adevăr, care este pricina care vă îndreptăţeşte să huliţi această neprihănită Rugăciune? Eu nu mă pot dumeri de loc. Oare vi se pare vouă nefolositor să chemaţi numele lui Iisus? Dar de mântuit nu vă puteţi mântui prin altul decât întru numele Domnului nostru Iisus Hristos. Sau mintea omului care săvârşeşte această rugăciune este prihănită? Dar şi aceasta este cu neputinţă, căci Dumnezeu a făcut pe om după chipul şi asemănarea sa. Însă chipul şi asemănarea lui Dumnezeu se află în sufletul omului… Dar poate merită a fi hulită inima, în care se aduce lui Dumnezeu jertfa tainică a rugăciunii (întocmai ca pe un jertfelnic). Dar nici asta nu, căci şi inima este făptura lui Dumnezeu, ca şi tot trupul şi este bună foarte. Așadar, dacă chemarea numelui lui Iisus este mântuitoare, dar mintea şi inima omului sunt făpturi ale lui Dumnezeu, atunci care este păcatul omului, care din adâncul inimii înalţă cu mintea Rugăciunea dulcelui Iisus şi cere de la El milă?
Cuviosul Paisie Velicicovski
