Întrucît Biserica prăznuiește astăzi pe Apostolul Iubirii, cum este supranumit Sf. Ioan Evanghelistul și Teologul, avem un motiv duhovnicesc să medităm profund la ceva care în primul rând ne lipsește foarte mult și în acelaș timp ne este de mare folos spre mântuire. Și anume să medităm asupra iubirii adevărate care o cere Dumnezeu de la noi și despre care atât de profund, de clar și de motivațional vorbește Sfântul Apostol și Evanghelis Ioan Teologul în scrierile sale scripturistice: Sfânta Evanghelie, cele 3 epistole sobornicești și Apocalipsa.

Întâi de toate aș vrea să precizez și să recunoștem totodată că astăzi trăim vremurile proorocite de acest apostol, când iubirea multora s-a răcit, când pofta trupului şi pofta ochilor se satură pe față fără vreo rușine, iar trufia vieţii (1 Ioan 2, 16) este „coloana vertebrală” a omului modern. Deși credem că ne-am îmbogățit și de nimic nu avem nevoie (Apocalipsa 3, 17), deși facem caz de adevăr și de toate cele sfinte și le predicăm cu ușurintă, moralizîndu-i pe ceilalți, tocmai acum suntem mai săraci, mai orbi și mai goi ca niciodată. sau altfel spus „deși ne merge numele că trăim, suntem morți (Apocalipsa 3, 1), fiindcă iubirea noastră s-a împuținat”.

Fericitul Ieronim istorisește că, la sfârșitul trecerii sale pământești, pe când apostolul era bătrân și slăbit, nemaiputând vorbi decât cu mare greutate, spunea doar atât: „Copilașilor, iubiți-vă unii pe alții!“. Întrebat de ucenici de ce repetă la nesfârșit aceasta, Sfântul Ioan le-a răspuns: „Aceasta este porunca Domnului și, dacă o păstrați, este de ajuns”.

Acest ucenic, ca nimeni altul, intărește în toate scrierile sale porunca iubirii. Porunca pe care însuși o trăia și o respira cu toată ființa lui, devenind el însuși iubire după asemănarea chipului Iubirii, dela inima Căruia a sorbit Duhul, la picioarele Crucii Căruia a învățat pătimirea din iubire.

Datori suntem să ne iubim unul pe altul (1 Ioan 4, 11) și să ne punem sufletele pentru frați (1 Ioan 3, 16). Așa cum am menționat, din păcate, în vremurile noastre lipsește dragostea cea vie, și personală, cea întru Adevăr se propovăduiește cu insistență o fățarnică frățietate universală, diluata, demagogică și fără consistență duhovnicească.

Copii, este ceasul din urmă (1 Ioan 2, 18) și mulți amăgitori au ieșit în lume (2 Ioan 1,7), ne spune de peste veacuri Sfântul Ioan. Să nu „modernizăm” moștenirea curată lăsata nouă de Sfinții Părinți, potrivindu-ne cu acest veac, ci să deosebim care este voia lui Dumnezeu, ce este bun și plăcut și desăvârșit.

Porunca dumnezeiască a iubirii ne cere „să nu iubim cu vorba, numai din gură, ci cu fapta şi cu adevărul”. (1 Ioan, 3, 18). Or, azi se practica cu sârg o nerușinată lăudăroșenie a celor cărora li se pare că iubesc cu multă ușurință, numai pentru că știu să împletească vorbe meșteșugite, frumoase și dulci sau pentru că fac niște gesturi „de ochii lumii”. Iubirea „cu vorba” și iubirea virtuală sunt foarte la modă, dar nu această iubire ne este de folos și nu această iubire o cere de la noi Hristos.

Mulți cred, fără să-și dea seama, că dacă Sfântul Ioan zice „Dumnezeu este Iubire”, asta ar însemna și că orice numesc ei „iubire” este totuna cu Dumnezeu. Da, Dumnezeu este Iubire, dar ca să înțelegem iubirea lui Dumnezeu trebuie să și pătrundem Duhul iubirii Sale și să nu facem din iubirea noastra psihologică, firească și „umanistă” idol. Iubirea poruncită nouă de Hristos și propovăduită de Apostolul Ioan nu este aceeași cu toleranța, caritatea și filantropia de care astazi omenirea secularizată face atâta caz, după cum nu este aceeași nici cu exaltarea sau înfierbântarea emoțională sau cu slăbiciunea sentimentală, a anumitor personalități.

Apostolul și Teologul Iubirii, Ioan Evanghelistul, ne mai învață încă ceva foarte limpede și de luat aminte: „Nu iubiţi lumea, nici cele ce sunt în lume. Dacă cineva iubeşte lumea, iubirea Tatălui nu este întru el” (Ioan 2, 15).

De la Sfântul Apostol Ioan învățăm ce înseamnă să ai deopotrivă, inima de ucenic credincios și ascultător, de fiu adevărat și devotat, dar și de părinte jertfelnic.

Să-l rugăm așadar pe Aposolul Iubirii să ne întărească în lucrarea faptelor mântuitoare și pe drumul vieții duhovnicești, în orice împrejurare și în orce situați ne-am afla, să arătăm adevărat iubire față de Dumnezeu, care ne-a iubit și ne iubește încă nemărginit, dar și față de aproapele nostru, indiferent de faptul că e bun sau rău. Căci așa cum spunea cuviosul Paisie Aghioritul: ,,Numai iubind, avem șansa fă fim iubiți de Dumnezeu, atât în veacul acesta, cât și în cel viitor”. Or, cum spune chiar Sfântul Ioan teologu: „Mincinos ești de zici că îl iubești pe Dumnezeu, pe care nu-L vezi, iar pe aproapele, care-i lângă tine și-l vezi nu-l iubești”. 

Așadar, iubirea adevărată și curată este doar cea pe care o avem și față de Dumnezeu, dar și față de aproapele nostru, oricine și oricum ar fi el.

Prot. Ștefan Rîmbu

21 mai 2024 - Biroul de Presă al Episcopiei de Ungheni şi Nisporeni