Pe 6 iulie curent, în municipiul Ungheni a avut loc deschiderea unui Centru de meşteşuguri tradiţionale, graţie străduinţei neobosite a Doamnei Liliana STARCIUC, meşter popular din localitatea dată, cu multe prezenţe şi menţiuni la diferite festivaluri şi tabere de creaţie atât în ţară, cât şi peste hotare. Acest Centru nu va fi doar ca o sală de expunere a multora şi minunatelor lucrări realizate în timp cu dragoste, dibăcie şi suflet de Dna Liliana, ci va fi, aşa cum a mărturisit Domnia Sa, un Centru de dezvoltare a abilităţilor şi talentelor în creaţiea populară şi meşteşugărească a copiilor şi tinerilor dornici de aşa ceva, dar şi crearea unor locuri de muncă pentru meşterii populari, care vor avea posibilitatea să-şi împărtăşească abilităţile şi profesionalismul în cadrul orelor ce vor avea loc aici.
Cu binecuvântarea Preasfinţitului PETRU, Episcop de Ungheni şi Nisporeni, la această deschidere festivă, a fost prezent şi prot. Ştefan RÎMBU, Preşedintele Sectorului Eparhial Relaţii Culturale. În cuvântul oferit, prot. Ştefan a transmis din partea Preasfinţitului PETRU, mesajul de felicitare, binecuvântare şi apreciere pentru realizarea acestui unical şi important Centru. Totodată, din partea Preasfinţiei Sale, prot. Ştefan i-a înmânat Distinsei Doamne Liliana, în semn de înaltă apreciere, o diplomă arhierească.
Menţinăm, în mod deosebit, ca la deschiderea acestui Centru, au fost prezenţi Dna Liudmila GUZUN, Deputat în Parlamentul Rep. Moldova; Dnl Alexandru AMBROS, Primarul mun. Ungheni; Dna Diana DICUSARI, Director al CNCPPCI; Dna Galina POPA, specialist principal la Direcţia de Cultură şi Turism a rn. Ungheni; Dnl Istratie TUDOR, Primar de Răuţel, Bălţi; Dnl Dumitru MURUZUC, Meşter popular. De asemenea, prezenţi au fost şi foarte mulţi iubitori ai lucrărilor meşteşugăreşti populare, care au salutat şi au apreciat respectos deschiderea acestui Centru, împărtăşind totodată încrederea că, acest edificiu şi tot ce se va realiza aici, în timp se va dovedi a fi un loc de inspiraţie şi de plăcută admiraţie, atât pentru ungheneni, cât şi pentru toţi oaspeţii acestei urbe.
La final Dnl Dumitru MURUZUC, împreună cu doi discipoli talentaţi de-ai săi, au prezentat un master-class în arta de prelucrare a lemnului.