Umblatul cu icoana pentru a vesti Nașterea Domnului este o rânduială foarte veche, urmele ei pierzându-se în anii de început ai erei creștine. Astfel, această tradiție ne apare încă din primele secole ale creștinismului, încă de pe când sărbătoarea Nașterii Domnului și cea a Bobotezei se sărbătoreau împreună, în ziua de 6 ianuarie. Din anul 379, Nașterii Domnului a început a se sărbători la data de 25 decembrie / 7 ianuarie, iar umblatul cu icoana fiind încă de atunci ceva binecunoscut. Şi sfântul Ioan Gură de Aur face referire la acest vechi ritual creştin.
Umblatul cu icoana înaintea Nașterii Domnului este şi o frumoasă slujbă misionară, având măreața datorie de a anunța nespusa dragoste a lui Dumnezeu față de om, anume aceea de a se întrupa „pentru noi și pentru a noastră mântuire”.
Fiecare preot vestește Nașterea Domnului în parohia lui. Astfel, în funcție de mărimea parohiei, preotul poate începe să umble cu icoana mai devreme sau mai târziu. La sate, această vestire se petrece în chiar ajunul Crăciunului, ori cu vreo două zile mai înainte. In schimb, la orașe, unde parohiile sunt mai mari și credincioșii mai numeroși, preoții pot începe chiar cu câteva zile bune mai devreme.
Preotul își pune doar epitrahilul (dintre veșmintele liturgice), iar în mână poartă icoana Nașterii Mântuitorului. Împreună cu un dascăl, care îl însoțește, și cu credincioșii la care se oprește, preotul cântă Troparul Nașterii Domnului, dând celor de față spre sărutare, rând pe rând, icoana Nașterii Domnului. Astfel, se pregustă din bucuria Nașterii Domnului.
Sursa: ortodoxia.md
