Vremea vieții mele am cheltuit-o în deșărtăciuni și în fapte de rușine. Dăruiește-mi Doamne vindecare, ca să-mi tămăduiesc deplin rănile mele cele ascunse și întărește-mă, ca măcar un ceas să mă ostenesc cu osârdie în via Ta, căci vremea vieții mele cele deșarte se află de acum în cel de-al unsprezecelea ceas.
Cu poruncile Tale cârmuiește corabia agoniselilor mele și dă-mi înțelepciune mie, netrebnicului neguțător, ca să-mi vând marfa cât mai este vreme. Vremea călătoriei mele s-a apropiat de sfârșit și parcă se aude de acum glasul Judecătorului, care-mi zice mie celui robit de nepăsare: „Arată acum leneșule, talanții pe care i-ai agonisit de-a lungul vieții tale”.
Ceasul morții mă înfricoșează, căci privind la faptele vieții mele văd doar nepăsare și lenevire, deci se cutremură sufletul meu și înțepenesc oasele mele. Vremea despărțirii de trup este înaintea ochilor mei și frică mare m-a cuprins, căci mă așteaptă moartea. În loc să mă bucur, m-am spăimântat, căci Dumnezeu în decursul vieții mele mi-a dăruit har și ajutor, dar eu nu am făcut fapte vrednice de pocăință.
Vai suflete al meu! De ce nu te îngrijești de viața ta? De ce îți petreci fără rost ultimile tale zile? Oare nu știi că în scurtă vreme vei fi chemat? Și ce vei face atunci acolo, după ce-ai trăit aici în nepăsare? Ce vei răspunde și cum te vei îndreptăți când vei sta înaintea tronului dreptului Judecător? Vrăjmașul te amăgește și zi de zi răpește agoniseala ta, iar tu nu te pricepi de aceasta.
Trezește-te dar, vino-ți în fiere și roagă-te cu lacrimi lui Dumnezeu strigând către El cu durere: „Dăruiește-mi Doamne să te iubesc cu toată puterea mea și să-Ți slujesc cu osârdie prin împlinirea sfintelor tale porunci, pentru ca atunci când va veni ceasul despărțirii să mă afli pregătit și așteptând cu bucurie mare întâmpinarea Ta, și să mă aduci în Împărăția Ta ce veșnică ca să mă bucur împreună cu toți drepții care bine Ți-au plăcut Ție”.
Cuviosul Efrem Sirul
