Printre sfinții pe care îi întâlnim pomeniți pe 30 august / 12 septembrie, este și Sfântul Binecredincios Kneaz Alexandru Nevski, un sfânt de naționalitate rusă, căruia i se face pomenire, ca amintire a mutării cinstitelor sale moaște în anul 1724, din orașul Vladimir în Petersburg.
De ce am ales să vorbesc anume de acest sfânt și nu de altul din cei prăznuiți în această zi? Pentru a lămuri un aspect legat de sfinți și cinstirea lor, ce este înțeleasă uneori de unii greșit, dar și pentru că mi s-a întâmplat într-o discuție cu-n localnic din Ungheni să fiu întrebat de ce cinstim un sfânt rus, pe Sf. Alexandru Nevski, atât de mult. Întâi de toate i-am răspuns persoanei date că în cazul nostru al unghenenilor și mai cu seamă a fiilor duhovnicești ai Catedralei Episcopale, îl cinstim atât de mult și solemn, pentru că este Sfântul ocrotitor al sfântului locaș unde noi mergem și ne rugăm, unde mulți au fost botezați, unde mulți au fost cununați, unde mulți au fost petrecuți pe ultimul drum, unde mulți și-au vindecat rănile sufletești prin taina spovedaniei, unde mulți au primit harul vindecării prin sfintele taine, și unde încă foarte mulți dobândesc vindecare sufletească și întărire duhovnicească, prin sfintele slujbe arhierești și cuvintele părintești ale Înaltpreasfințitului Petru, Arhiepiscop de Ungheni și Nisporeni, care a făcut din acest sfânt locaș o adevărată oază spirituală.
Aș vrea de la început să specific faptul că, indiferent care i-a fost naţionalitatea unui oarecare sfânt, cât a trăit pe pământ, dar acum având deja „cetăţenie” cerească, se cuvine să fie cinstit cuviincios şi luat ca pildă de vieţuire de toți creştinii.
Chiar dacă pe arena politică, unele state se află într-o oarecare altercaţie şi neînţelegeri asupra unor lucruri omeneşti, cum este de alt fel și țara noastră, pe adevărații creştini, indiferent din ce țară sunt, nu-i împiedică nimic să-şi cinstească sfinţii reciproc.
În privința aspectului pe care îl discutăm despre cinstirea sfinților de altă naționalitate, decât naționalitatea ce o avem, aș aminti aici un cuvânt spus într-o predică de Înaltpreasfințitul Petru, Arhiepiscop de Ungheni și Nisporeni, care spunea: „Sfântul Ierarh Nicolai, Sfântul Vasile cel Mare, Sfântul Mucenic Gheorghe și alții, nu au fost nici români, nici ruși, nici ucraineni, nici moldoveni, dar sunt cinstiți de creștinii tuturor popoarelor”.
În cazul sfinților care au fost conducători de țară, Biserica când i-au canonizat și i-a propus spre cinstire, a privit la mărinimia sufletească a acestora, dragostea faţă de Dumnezeu și de țară, atitudinea față de biserică și mai cu seamă faptele bune și virtuțile creștinești. Or, în viața kneazului Alexandru toate acestea sunt vizibile. Cei care totuși doresc să se informeze pe deplin și să fie mai convinși în această privință, puteți citi detailat viața Sfântului Alexandru Nevski, care este scrisă nu doar de ruși, ci și de români, de bulgari, de greci. Și apropo, vedeți că până și românii au tradus viața sfântului Alexandru, ca și a multor sfinți ruși și nu e socotit acest fapt un „impediment”.
Și mai mult decât atât, mă adresez la cei care înțeleg lucrurile greșit, oare românii, bulgarii, grecii, și alte popoare creștine sunt rusofili pentru că îi cinstesc pe cuviosul Serafim de Sarov, pe cuviosul Serghei de Radonej, pe sfântul Luca al Krimeii, pe sfânta Matroana, pe sfinții de la Valaam, de la Soloveț, de la Kievo-Pecerska și pe alții sfinți de naționalitate rusă. Tocmai de aceea, insuflat de un verset scripturistic, spunea părintele Cleopa: „Sfinții nu au granițe”. Și, atunci de ce să trasăm noi granițe între sfinți?
Legata de Sf. Kneaz Alexandru, trebuie să mai spunem că el era și un mare rugător, iar pentru credința și rugăciunile sale, Dumnezeu îl ajuta în timpul luptelor să devină învingător asupra păgânilor. Îmbărbătat și întărit de harul lui Dumnezeu, tânărul kneaz, dimpreună cu oastea sa porniră de fiecare dată împotriva duşmanilor şi îi nimiciră. După o biruinţă uimitoare ce-o avuse în urma unei lupte crâncene pe râul Neva, a primit supranumele de ,,Nevski”.
Cronicile vremii ne mai spun că, „întru toate era de folos poporului, pe care rândui-se Dumnezeu să-l conducă, de aceea și poporul îl cinstea foarte mult”.
La doar 44 de ani, cuprins de boală năprasnică, îşi dădu sufletul în mâinile Domnului pe 14 noiembrie 1263, la mănăstirea Goroneţ, unde mai înainte de plecarea la cele veşnice îmbrăcase haina monahală cu numele Alexie, ca un fiu ascultător al Bisericii şi cald apărător al dreptei credinţe. Tocmai de aceea, la primirea veștii morții lui Alexandru Nevski, mitropolitul Chiril al Vladimirului, rostise către enoriașii adunați în catedrală: „Copiii mei dragi, aflați că soarele Rusiei a apus!”
Multe minuni şi arătări se săvârşiră la mormântul său, iar în 1380 s-au aflat moaştele sale necuprinse de stricăciune, răspândind bună mireasmă şi săvârşind minuni.
Trecerea sa în rândul sfinţilor se săvârşi mult mai târziu, în anul 1547 în vremea mitropolitului Macarie la Catedrala din Moscova, rânduindu-se pomenirea pe 23 noiembrie / 5 decembrie – ziua înmormântării sale. Dar ca dovadă a faptului amintit mai sus, s-a rânduit ca zi de cinstire și pomenire a Sfântului Alexandru și ziua de 30 august / 12 septembrie – mutarea cinstirelor sale moaşte în anul 1724 din Vladimir în Peterburg.
Voi încheia cu-n citat spus de Gura cea de Aur a Ortodoxiei, Sfântul Ierarh Ioan, Patriarhul Constantinopolului, care aș vrea să fie ca un îndemn pentru toți: „Dacă nu putem să iubim și să cinstim, măcar să nu urâm”. Aceste cuvinte le spunem tuturor celor care nu vor să cinstească pe Sfântul Alexandru Nevski, doar din motivul că e sfânt rus. Or, înaintea lui Hristos, ne spune Sfântul Apostol Pavel, „nu există nici iudeu, nici elen, ci toți una sunt”.
Mărimu-te pe tine, Sfinte Binecredinciosule Mare Cneaz Alexandru Nevski
și cinstim sfântă pomenirea ta,
că tu te rogi pentru noi, lui Hristos Dumnezeului nostru!
Prot. Ștefan RÎMBU
