Ca să înţelegeţi mai bine lucrurile acestea, ascultaţi o istorioară cu mult tâlc: Un gospodar avea o ţarină foarte întinsă, dar toată era o baltă de apă şi nu mdea mai nimic. Atunci i-a venit în gând să o sece. Astfel a început să scoată apa cu găleată din ea. Dar truda lui a fost zadarnică, căci în curând apa a venit la loc. Atunci un om priceput şi înţelept l-a sfătuit, zicându-i: „Ca să scapi de apa de pe locul tău, mai întâi seacă izvoarele!” şi el a făcut aşa. După ce i-a secat izvoarele, balta s-a uscat, pământul s-a făcut bun de arătură şi încă… un pământ foarte bun, căci toată sămânţa pe care a semănat-o a rodit însutit. Aşa se întâmplă şi cu cele sufleteşti. Dacă vrei să seci mlaştina vieţii tale, frate creştine, dacă vrei să dai vieţii tale un duh nou ca să poţi face numai roade bune spre viaţa de veci, trebuie mai întâi să seci izvorul păcatelor tale: hulele şi băutura, glumele cele desarte, tutunul şi defăimările, invidia şi desfrânarea, poftele cele dobitoceşti, plăcerile cele lumeşti. Acestea sunt izvorul răutăţilor, acestea trebuie secate cu desăvârşire, dar astăzi, nu mâine, căci mâine poate ti prea târziu şi nu vei mai putea face poate nimic cu mâinile, cu picioarele şi cu gura ta, care se vor închide şi se vor lega pe veci.
