Trebuie să ne lăsăm pe noi înşine cu desăvârşire în seama Proniei, a voii dumnezeieşti, iar Dumnezeu Se va îngriji de noi. Ca să înţelegeţi mai bine aceasta vă voi spune o istorioară.
Un monah (acest monah era însuşi Stareţul Paisie) s-a dus într-o după amiază să citească Vecernia pe un vârf de munte. Pe drum a găsit o ciupercă albă şi a mulţumit lui Dumnezeu pentru aceasta. Se gândea că o va lua la întoarcere şi că o va mânca în acea seară. „Dacă m-ar întreba mirenii de mănânc carne” – şi-a spus în gând – „le-aş putea spune că mănânc în fiecare toamnă”. La întoarcere a aflat numai o jumătate din ciupercă – se poate ca vreun animal să o fi călcat – şi şi-a spus: „Se vede că atât trebuie să mănânc”. A luat-o şi a mulţumit lui Dumnezeu pentru purtarea Sa de grijă, pentru acea jumătate de ciupercă. Mai jos a aflat o altă jumătate de ciupercă şi s-a plecat s-o ia, ca să-şi completeze cina sa, dar fiindcă era stricată – poate să fi fost şi otrăvitoare – a lăsat-o şi a mulţumit iarăşi lui Dumnezeu că l-a păzit de otrăvire. S-a dus la Colibă şi a mâncat în acea seară o jumătate de ciupercă. A doua zi, când a ieşit din colibă, a văzut o privelişte minunată. Tot locul acela era plin de ciuperci frumoase şi a mulţumit lui Dumnezeu. Vedeţi, a mulţumit lui Dumnezeu şi pentru întreg, şi pentru jumătate, şi pentru cel bun, şi pentru cel stricat, şi pentru una, şi pentru multe. Mulţumire pentru toate.
Bunul Dumnezeu ne dă binecuvântări îmbelşugate şi lucrează întotdeauna pentru binele nostru. Toate bunurile pe care le avem sunt daruri ale lui Dumnezeu. Toate le-a făcut ca ele să slujească făptura sa, omul, şi să se jertfească pentru el, de la animale şi zburătoare, mici şi mari, până la plante – ba chiar şi Dumnezeu Însuşi S-a jertfit ca să elibereze pe om. Să nu fim nepăsători pentru toate acestea şi să nu-L rănim cu marea noastră nemulţumire şi nesimţire, ci să-I mulţumim şi să-L slăvim.
Sfântul Paisie Aghioritul
Cuvinte duhovnicești – Trezvie duhovnicească, Vol. 2, pag. 285-286
Editura Evanghelismos, București, 2011
