Trebuie să ne rugăm neîncetat în orice loc, dar mai ales în biserică, până când darul lui Dumnezeu se va pogorî şi va lumina mintea noastră și o va îndepărta de lângă lucrările divolului. Iar lucrările diavolului prezente în mintea noastră în timpul rugăciunii sunt imaginaţia şi raţiunea. Dacă vede diavolul că mintea noastră a trecut cu ajutorul lui Dumnezeu de „vama” imaginației, el ne așteaptă la „vama” rațiunii, care este mai greu de trecut.
Ca să putem birui aceste curse diavoleşti din timpul rugăciunii, imaginaţia şi raţiunea, mintea trebuie să se coboare în inimă cu pocăință și smerită cugetare, prin care se ard toate relele din minte şi inimă. Dacă mintea noastră este risipită și nu ne putem ruga aşa cum se cuvine, să ne smerim gândindu-ne că suntem în iad, să citim din psaltire, ceaslov, acatistier şi alte rugăciuni până când mintea se va aduna și liniștii.
Sfântul Ignatie Briancianinov, care a fost un mare lucrător și învățător al rugăciunii inimii, ne arată că lucrarea rugăciuni are două perioade. În perioada cea dintâi, cel care se roagă este lăsat să se roage numai cu puterile lui proprii. Fără îndoială că şi harul lui Dumnezeu îl ajută pe unul ca acesta, însă nu descopere prezența Sa, ca rugătorul să nu se mândrească, ci din contra să înainteze în rugăciune. În acest timp patimile ascunse din inimă se pun în mișcare, silindu-l pe lucrătorul rugăciunii la nevoința smerenie. În acest moment biruinţele şi înfrângerile se înlocuiesc unele pe altele, iar voința liberă a omului și slăbiciunile lui se arată cu totul limpezi.
În a doua perioadă, harul lui Dumnezeu își arată simțit prezența și lucrarea sa unind mintea cu inima și dând puterea de a se face rugăciunea fără împrăștiere cu plâns și cu căldură. Rugăciunea făcută cu gura, oricine ar face nu va cădea cu ea în înșelarea vrăjmașului. De aceea mai întâi de toate să ne ținem tare de rugăciunea făcută cu gura. Iar mai pe urmă şi de aceea a minții făcută cu smerenie în inimă. Chiar și în timpul lucrurilor tale obișnuite, în adâncul sufletului tău să rosteşti cu frică și cu credință: „ Doamne Iisuse Hristoase Fiul lui Dumnezeu, miluiește-mă pe mine păcătosul”.
Să nu fii fără de frică în timpul rugăciunii nici o clipă. Dacă nu vrei să te rogi, înseamnă că nu vrei să fii cu Dumnezeu și să fii fiul Lui. Rugăciunea lui Iisus, ne spun Sfinții Părinți, este respirația sufletului tău. Dacă nu pot să stai mult la rugăciune cu trupul, îndeletnicește-te atunci cu rugăciunea minții și a inimii. Mai mult ca orice păzește-ți gura de vorbărie deșartă și de mândrie. Căci nimic nu pune atâta piedică inimii și căldurii din inimă ca vorbărie deşartă. Deci inima este comoara ascunsă a minții. Iar Dumnezeu a trimis pe Duhul Său în inimile noastre. Deci cel care are mintea afară din inimă este în afara Împărăției lui Dumnezeu, care se află în inimă.
Sfântul Isaac Sirul spune că: „Diavolul se nevoiește să spurce necontenit rugăciunea inimii, apoi apleacă mintea noastră ca să defaime vremea cuvenită rugăciunii și pravelele creștine, pe care suntem datori să o facem”.
Preasfinţitul PETRU
Episcopul de Ungheni şi Nisporeni
