Dacă te iei după ciori, ajungi doar la mortăciuni”, spune un proverb înţelept. Dacă ne luăm după patimi, ajungem în iad.
Să ascultăm o povestioară educativă: O caravană înainta de multe zile printr-un loc pustiu, cu multe cărări ce se încrucişau. Dacă oamenii o luau pe un drum greşit, erau pierduţi. Aveau cu ei şi o călăuză care le arăta drumul pe care să-l urmeze, aşa încât să ajungă cu bine la destinaţie. Însă s-a terminat apa pe care o aveau cu ei, s-a terminat şi pâinea, şi ei mai aveau mult de mers. Au început să înseteze, să flămânzească, iar setea şi foamea creşteau. Au început să saliveze. Aveau şi halucinaţii. Asta îi făcea să nu mai urmeze drumul indicat de călăuza experimentată, ci drumul arătat de halucinaţiile lor. „Aţi luat-o pe un drum greşit!”, striga călăuza. „Nu ştiu ce-ai păţit, noi mergem bine!”, îi răspundeau şi insistau pe drumul lor. Călăuza, văzând că sunt în pericol să se piardă în deşert, a urlat, zicând: „Aţi luat-o pe un drum greşit! Trebuie să schimbaţi drumul!” N-au mai rezistat, şi-au scos cuţitele ca s-o omoare. Chiar şi aşa, rănită, călăuza şi-a ridicat mâna şi le-a arătat drumul care trebuia urmat pentru a ajunge la destinaţie. Iar ei, de furie, i-au tăiat mâna şi şi-au continuat liniştiţi drumul.
Astfel de închipuiri, de halucinaţii, aveau şi fariseii, închipuiri care proveneau din ura ce o aveau faţă de Hristos. Aceste închipuiri îi făceau să nu dorească să vadă, să înţeleagă mesajul foarte important transmis de minunea săvârşită de Hristos cu orbul din naştere.
Acest om nu este de la Dumnezeu, pentru că nu ţine sâmbăta (loan 9, 16), spuneau despre Hristos. Tu ce zici despre El, că ţi-a deschis ochii? Iar el a răspuns: Este profet (loan 9,17). Şi, pentru că nu au primit răspunsul pe care îl căutau patimile lor, au început să se îndoiască de minune. Au chemat pe părinţii celui care îşi dobândise vederea şi i-au întrebat zicând: Acesta este fiul vostru despre care ziceţi că s-a născut orb? Ei bine, cum de vede acum? (Ioan 9,19) – pe care voi deci îl consideraţi orb şi acum ni-l prezentaţi că vede, dar pentru noi nu este orb. Ştim că acesta este fiul nostru şi că s-a născut orb. Dar cum de vede el acum noi nu ştim. Întrebaţi-l pe el, e în vârstă. El despre sine va vorbi (loan 9, 20-21), au răspuns părinţii. Era cel mai bun răspuns.
Însă minunea se petrecuse. Şi, pentru că nu puteau s-o nege, încercau să dovedească că nu s-a făcut cu puterea lui Dumnezeu, ci cu puterea celui viclean. L-au chemat iarăşi pe fostul orb în sinagogă şi l-au întrebat: Ce ţi-a făcut? Cum ţi-a deschis ochii? (Ioan 9,26). De n-ar fi Acesta de la Dumnezeu, n-ar putea să facă nimic, a răspuns orbul (Ioan 9, 33). Iar împotrivirea lor a fost: Pe de-a-ntregul în păcate te-ai născut şi tu ne înveţi pe noi?, şi l-au dat afară (Ioan 9,34). În timp ce despre Hristos, Care făcuse minunea, spuseseră: Are demon, este nebun (Ioan 8,48).
Nu, voiau să accepte adevărul, deoarece aveau drept călăuză închipuirile, patimile lor. Nu erau singurii. Şi haldeii (babilonienii) înconjuraseră Ierusalimul în anul 586 î.Hr. Profetul Ieremia i-a avertizat pe iudei: Cetatea va fi predată în mâinile haldeilor. Iar iudeii s-au pornit împotriva profetului şi l-au închis într-o celulă subterană umedă (v. Ieremia 44). Ieremia continua să trimită în palatul lui Ioachim profeţiile sale despre cucerirea Ierusalimului de către haldei, profeţii scrise pe papirusuri. Iar regele, cu un cuţit, le făcea bucăţele şi le arunca în foc. Nu voia să audă astfel de lucruri. Însă, în scurt timp, Ierusalimul a fost predat haldeilor. „Toţi vrem adevărul, dar vai de cel care îl rosteşte!” spunea cu înţeles Tiziano Vecellio.
Oamenii bolnavi sufleteşte, fanaticii, egoiştii şi ceilalţi sunt capabili doar de minciună, neputând să accepte adevărul; deoarece au drept adevăr minciuna. Sunt capabili să te şi omoare dacă le arăţi minciuna pe care şi-o asumă drept adevăr. Şi, în timp ce păşesc strâmb, au falsa impresie că merg drept. în timp ce trăiesc în întuneric, au falsa impresie că sunt scăldaţi în lumină. Cât de grăitor descrie Prorocul Isaia această stare tragică – înşelarea – în care trăiesc oamenii păcatului: De aceea s-a îndepărtat de la ei judecata, iar dreptatea nu va da peste ei. Când aşteptau lumină, li s-a făcut întuneric, când aşteptau zorile, picioarele li s-au pomenit în ceaţă. Ca orbii vor pipăi peretele, aşa îl vor pipăi, ca şi cum n-ar avea ochi. In miezul zilei vor cădea ca-n miezul nopţii, şi ca nişte muribunzi vor suspina (Isaia 59, 9-10). Să ne ferească Dumnezeu de astfel de „lumini”!
Arhim. Vasilios Bacoianis,
Predici
