Diavolul are o putere de răutate asupra omului, dar nu fără îngăduinţa Domnului. Aşa că, pentru a ispiti pe ucenici, a cerut voie de la Domnul. Dar Domnul nu i-a permis. Ca să-1 tulbure pe Iov, a cerut voie de la Domnul. Iar Domnul i-a dat voie atunci (v. Iov 2, 6). Pe mulţi i-a aruncat în apă sau în foc, dar nu întotdeauna a reuşit, pentru că nu i-a permis Domnul. Şi pentru a intra în porci a cerut iarăşi voie de la El (v. Luca 8, 32-33). Poate că diavolul ar fi vrut să ducă porcii în sat. Închipuiţ-vă câteva sute de porci mânaţi de diavol intrând turbaţi în sat, făcând satul harcea-parcea, omorându-i pe toţi locuitorii de acolo. Însă Domnul n-a permis diavolului să facă acest lucru, l-a lăsat doar să-i înece pe porci, ca nu cumva satul să fie invadat de porci. Diavolul este întotdeauna sub puterea Domnului. Pe Iov l-a chinuit cu îngăduinţa Domnului, însă nu i-a luat viaţa, deoarece nu avea voie de la Domnul. Iată, ţi-l dau ţie pe mână. Numai fie viaţa lui să nu te atingi (Iov 2, 6). Nu acelaşi lucru s-a întâmplat cu fiii săi. Pe aceştia i-a omorât pe toţi. I-a omorât şi pe toţi ciobanii lui, cu îngăduinţa Domnului.
Deci dacă Domnul ar lăsa liber pe puternicul diavol nu o zi, nu o oră, ci doar câteva secunde, atunci am fi pierduţi cu toţii. Ar căuta ca un turbat ocazia să facă tot ce poate mai rău. Ne-ar arunca în foc sau în prăpastie sau în mare; ar produce cutremure sau taifunuri pentru a ne omorî pe toţi, aşa cum i-a omorât pe fiii şi pe ciobanii lui Iov.
El vrea ca un turbat să facă toate astea şi mult mai multe, să distrugă întreaga zidire, dacă ar putea, doar pentru că este creaţia lui Dumnezeu, dar nu-l lasă Pronia dumnezeiască. Dacă Dumnezeu nu ar pune limită obsesiei diavolului, l-am vedea pe diavol jucându-se cu lumea ca şi cu o minge. A reuşit diavolul să-L ducă pe sus pe Hristos, Ziditorul lumii, din pustiu până la Ierusalim, şi de acolo pe un munte înalt (v. Matei 4,5-9). Cum n-ar reuşi să ridice în aer întreaga lume?
Unii spun: „Unde e Dumnezeu? De ce nu intervine?” Iată unde este: cu mâna Lui nevăzută îl împiedică pe diavol să ne şteargă de pe faţa pământului. Cu alte cuvinte, faptul că acum trăim, ne mişcăm şi facem ce vrem nu ni se datorează nouă, ci mâinii blânde, nevăzute a lui Dumnezeu, Care ne ocroteşte.
Doar şi pentru acest lucru ar trebui să-I fim recunoscători Domnului şi Dumnezeului nostru şi cu orice chip să-I mulţumim, păzind voia Sa cea sfântă, deoarece El este Dumnezeul nostru.
Arhimandritul Vasile Bacoianis
