Ziua în sine este binecuvântată de Dumnezeu. Oare nu înseamnă aceasta că tot ceea ce conţine ea, tot ceea ce s-a petrecut cu noi în decursul ei este după voia lui Dumnezeu? Dacă crezi că lucrurile se întâmplă datorită sorţii înseamnă că nu crezi în Dumnezeu. Iar dacă primim tot ceea ce se întâmplă şi pe tot omul care vine la noi în acest duh, vom vedea că suntem chemaţi să facem lucrarea Domnului în orice moment şi în orice împrejurare a vieţii noastre.
Orice întâlnire este o întâlnire cu Dumnezeu şi aceasta se petrece sub ochii Săi. Suntem trimişi către fiecare om pe care-l întâlnim pe cale, fie ca să dăm, fie ca să primim, uneori chiar şi fără s-o ştim. Uneori trăim minunea de a dărui ceea ce nici măcar nu avem; uneori trebuie să plătim cu propriul sânge ceea ce dăruim.
Trebuie, de asemenea, să ştim cum să primim. Ni se cere să fim capabili să-l întâlnim pe aproapele nostru, să-l privim, să-l auzim, să tăcem, să-i acordăm atenţia noastră, să fim capabili să iubim şi să răspundem din toată inima la ceea ce se oferă, fie că este amărăciune sau bucurie, fie că este un lucru trist sau minunat. Ar trebui să fim întru totul deschişi şi precum un aluat în mâinile lui Dumnezeu. Lucrurile care ni se întâmplă în viaţă, primite ca daruri ale lui Dumnezeu, ne vor oferi astfel ocazia de a fi în continuare lucrători, săvârşind lucrare de creştini.
Mitropolitul Antonie de Suroj
Rugăciunea care aduce roade
