Iubiţi credincioşi, Cuviosul Paisie de la Neamţ a fost cel mai iscusit stareţ al mânăstirilor româneşti din secolul XVIII până în zilele noastre. Personalitatea lui de mare stareţ s-a impus în toate ţările ortodoxe, fiind pentru toţi creștinii din vremea sa, dar mai ales pentru monahii din obştea sa, dascăl, povăţuitor, duhovnic şi rugător neadormit către Dumnezeu.

Virtuţile sale cele mai alese, care l-au făcut cunoscut peste tot ca mare stareţ, ca sfânt şi iscusit povăţuitor de suflete sunt acestea:

1. Sfinţenia vieţii sale. Cuviosul Paisie de la Neamţ s-a dovedit din tinereţe un călugăr cu viaţă sfântă şi iscusit lucrător al tuturor virtuţilor călugăreşti, întrecând pe toţi cei din vremea lui. El era ca o făclie aprinsă pentru toţi – sihaştri, călugări, mireni, preoţi şi duhovnici.
2. Rugăciunea neîncetată. Sfântul Paisie de la Neamţ era un om al neîncetatei rugăciuni. El practica rugăciunea inimii din tinereţe, pe care o dobândeşte desăvârşit în Sfântul Munte Athos şi o lucrează până la moarte, ajungând mare dascăl al rugăciunii inimii pentru toată obştea sa.
3. Ascultarea. Pe lângă neîncetata rugăciune, Cuviosul Paisie punea mare accent pe sfânta ascultare, învăţând pe călugări să fie fii ai ascultării şi să nu facă nimic fără poruncă, fără rugăciune şi fără binecuvântare. De aceea a reuşit să întemeieze o obşte atât de mare şi bine organizată, pentru că nimic nu se făcea fără ascultare.
4. Sfintele slujbe. Toţi călugării erau datori să ia parte la toate sfintele slujbe, mai ales la Utrenie şi la Sfânta Liturghie, în afară de cei cu ascultări fixe şi de cei bătrâni şi bolnavi.
5. Spovedania şi Sfânta Împărtăşanie. Cuviosul Paisie era un preaiscusit duhovnic. El a rânduit în obştea de la Neamţ, precum şi la Secu şi Dragomirna 24 de duhovnici, care spovedeau pe toţi călugării, mai ales pe cei tineri, în fiecare zi, seara, de toate păcatele făcute peste zi. Iar când mergeau la munca câmpului pe la metoace, le trimitea şi câţiva duhovnici cu ei pentru spovedania zilnică. Sfânta Împărtăşanie o dădeau săptămânal celor vrednici, după râvna fiecăruia.
6. Rânduiala de chilie. Fiecare duhovnic avea grijă de ucenicii lui, pe care îi cerceta la chilii şi le punea rânduială şi canon de post, metanii, rugăciune şi odihnă. Nimeni nu avea voie să facă voia lui sau să-şi lase rugăciunea şi canonul de chilie nefăcut, afară de cei bolnavi şi neputincioşi. Pe lângă cele 300 de metanii şi 300 – 600 de închinăciuni zilnice, fraţii şi monahii tineri citeau câteva catisme la Psaltire şi se hrăneau din învăţăturile Sfinţilor Părinţi, mai ales din cele biblice, aghiografice şi filocalice, care se tălmăceau la Neamţ.
7. Iubirea duhovnicească. În obştea Cuviosului Paisie de la Neamţ era o desăvârşită armonie, smerenie, tăcere, ascultare şi iubire duhovnicească. Nimeni nu era tulburat; nimeni nu era certat cu ceilalti fraţi şi călugări; nimeni nu lipsea de la slujbele Bisericii şi toţi făceau ascultare cu dragoste. Iubirea duhovnicească, slujbele şi ascultarea desăvârşită au făcut din Mănăstirea Neamţ cea mai mare şi cea mai bine organizată mănăstire ortodoxă din toate ţările ortodoxe, ale cărei raze de lumină iradiau peste tot în Moldova şi peste hotarele ei.

Părintele Cleopa Ilie

Predici la duminici, sărbători șila cinstirea sfinților.

28 noiembrie 2016 - Biroul de Presă al Episcopiei de Ungheni şi Nisporeni